Dă-mi un zâmbet// FINALIZATĂ

Capitolul 19

  Cerul senin e primul lucru pe care îl văd când deschid ochii. Sunt într-un parc, nu știu cum am ajuns aici. Stau desculță în iarba de un verde crud împâslită cu flori de toate culorile. Sunt singură. Nu mai e nimeni. Mă plimb printre flori, iar de după copaci apar el, dar nu singur. Sunt îmbrăcați amandoi în alb. Eathen o ținea în brațe o fetiță, cu părul blond și lung, fluturând ușor. Ochii ei albaștrii, exact ca ai lui îți înmuiau inima instantaneu și iremediabil. Rochița ei, ce-i evidenția puritatea, era frumos contrastată de un buchet micuț cu floricele colorate. Mi le-a întins, zâmbitoare și a spus cu o voce caldă, dulce și copilăroasă:

-Sunt pentru tine, mami!

.
.
.

Mi-am deschis ochii speriată. Ce tocmai s-a întâmplat? Eram întinsă pe patul din cabinetul lui Martinez, cu o branulă în mână. M-am ridicat ușor în șezut, simțind o durere acută în tot corpul. Martinez, care tocmai intra în cabinet, a spus:

-Te simți mai bine? De ce ai făcut asta?

-Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns aici? întrebat confuză.

-Conform șoferului care te-a acroșat și te-a adus aici inconștientă, ai sărit în fața unei mașinii, spune dezamăgit.

-Nu am încercat nimic, doar că eram pierdută, îmi pare rău. Eathen e ok?

-Nu i-am spus, dar își va da seama și singur. Arăți oribil.

-Merci, ești de mare ajutor. Au plecat?

-Da, ieri.

-Cum?

-Ai fost inconștientă o noapte întreagă. Mă tot întreabă de tine. Ar trebui să mergi să îl vezi.

Mi-am smuls branula, m-am ridicat din pat și am pornit spre salonul lui Eathen. Am intrat ușor, lovindu-mă de privirea lui furioasă care s-a înmuiat imediat cum m-a văzut.

-Iubito, unde ai fost? Ce naiba ai pățit? mă întreabă șocat.

-Sunt bine. Nu am nimic. Tu ești ok?

-Nu, spune el.

-Te doare ceva? îl întreb speriată.

-Da..

-Ce anume?

-Sufletul, spune trist. Îmi ascunzi ceva. Uită-te la tine. Ești rănită.

Am zâmbit trist și am spus:

-Sunt bine. Vreau doar să plecăm de aici.

-Mâine mă pot externa, spune el. Vom pleca. Dar ce ai pățit? spune trist.

-Un mic accident. Sunt ok. Nu te îngrijora pentru mine.

Nu apuc să îmi termin propoziția că îl văd ridicându-se. A gemut ușor de durere, dar nu s-a oprit. S-a apropiat de mine și m-a luat în brațe.

-Nu trebuia să te ridici, îi spun cu fața afundată între gâtul și umărul lui.

-Tot mă ridicam la un moment dat, spune strângându-mă la piept. Nu mai pleca. Am nevoie de tine aici.

-Nu am să mai plec. Voi sta aici și dacă mă gonești, spun în glumă.

-Ști că n-aș face-o, spune el.

Ne-am îndreptat spre pat, unde l-am ajutat să stea confortabil pe cât posibil, dar el m-a cuprins cu ambele brațe și am fost oarecum obligată să mă întind lângă el, îmbrățișându-l.
Stând aproape de el, i-am auzit bătăile regulate ale inimii. Am zâmbit.

-De ce zâmbești? mă întreabă.

-Pentru o secundă am crezut că se va opri, spun punându-i mâna pe piept, în dreptul inimii. Sunt fericită că am ocazia să aud melodia creată de bătăile inimii tale, mărturisesc privindu-l în ochii lui albaștrii și senini.

-Nu s-a oprit, a spus cu vocea blândă. A rămas aici,să bată pentru tine, pentru totdeauna, adaugă în șoaptă, de parcă ar fi un secret.

-Te iubesc, îi spun încet.

Nu mi-a răspuns, dar nu m-am supărat. Știam că mă iubea. O simțeam.
  Mi-am înălțat capul și l-am sărutat ușor.

-Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, spune sincer.

-Same, iubire, îi spun întorcându-mă în poziția inițială.

  A zâmbit la replica mea, apoi a închis ochii. În scurt timp a adormit, la fel și eu.

Dimineața a venit rapid, moment în care am plecat acasă. Am condus eu, în timp ce el stătea în dreapta mea liniștit.

-Ști, ești prima persoană care îmi conduce mașina, spune oarecum mândru. Nu am lăsat pe nimeni să urce la volan niciodată. Mă bucur că tu ești prima.

-Și eu. Ți mult la ea, nu?

-În afară de tine, ea și motocicleta sunt cele mai mari pasiuni ale mele.

-Motocicleta, am repetat zâmbind.

-Motociclata, a repetat și el.

Am parcat ușor pe alee și am coborât din mașină, îndreptându-ne ușor spre intrare. Am sunat, în scurt timp, o Selin agitată și îmbrăcată într-o rochie simplă, bleumarin, ne deschide, cu un zâmbet cald.

-Bună, copii. Ați venit cam repede, spune ea oftând obosită.

-Ce vrei sa spui? o întreb în timp ce intram.

-Eu nu mai stau aici, scuze că nu ți-am spus ,apropo, și am venit să pun puțin locul la punct, să nu te chinui să faci curățenie sau chestii, spune ea mândră. Ok, eu plec. Aveți pizza în bucătărie. Odihniți-vă puțin. Ne auzim.  Pa, spune ea și iese din casă ca o tornadă.

-Pa, spunem noi simultan apoi închid ușa.

-Poți să urci până la dormitor? Te ajut? îl întreb.

-Sunt ok. Mă descurc. Adu-mi pizza. Mi-e foame, spune el copilăros îndreptându-se spre scări.

Am pornit spre bucătărie, de unde am luat cutia, care avea un mesaj atașat de ea.

   "Dragă Emma,

Nu mai ai nevoie de mine acum. Îl ai pe el. Am plecat. Vă las intimitate. Sunt alături în caz că ai nevoie de mine. Mereu voi fi.

    Prietena ta, Selin"

S-a simțit exclusă. Va trebui să fac ceva în legătură cu asta. Am pus biletul deoparte și am luat cutia de pizza, urcând la etaj.
  Eathen lenevea în patul meu, schimbând canalul TV-ului o dată la trei secunde.

-Nimic interesant, spune plictisit.

M-am așezat lângă el deschizând cutia. Ne-am luat fiecare câte o felie și am început să mâncam. Mi-am luat laptopul, pe care am pus un film de acțiune. Păream un cuplu perfect normal acum. Pizza și filme. Leneveală toată ziua.
  Am lăsat totul deoparte și ne-am întins în pat cu fața unul la celălalt. Ne-am privit în ochii fără să facem nimic altceva. Privirea lui îmi spune multe. De exemplu, durere.

-Te doare, nu-i așa?

-Puțin, spune cu vocea stinsă. Sunt ok.

-Nu ești. Hai să dormim, spun brusc.

-Ok, spune și se pune pe spate. Își întinde mâna și eu mă apropii de el, dar nu suficient cât să-l rănesc. El mă trage mai aproape, lipindu-mă de el.

-Nu vreau să te doară, spun vrând să mă îndepărtez puțin dar mă oprește.

-Pentru tine și cu tine, iubito, orice durere devine suportabilă.

Și-a ridicat mâna și a început să se joace cu părul meu, afundându-și capul ușor în el.
Am închis ochii pentru o secundă și am intrat iar în ceață.