Dă-mi un zâmbet// FINALIZATĂ

8

Am deschis ochii, lumina puternică mă deranja. Mi-am întins mâna, vrând să-l strâng în brațe. Nu era lângă mine. Patul era rece.

-Shawn?, strig eu.

Nimic. Poate e jos și nu aude, gândesc eu.
Mă ridic cu greu din pat și merg la parter. Nimeni. Nimic. Liniște. Shawn nu era. Am mers în bucătărie. Pe masă era o foaie. Am luat-o. Era o scrisoare. De la el.

"Iubito,

Nici nu știu cum să încep. Îmi pare rău. Nu am putut să îți spun. Regret că e așa. Te iubesc enorm și nu vreau să suferi. Am plecat. Nu am avut de ales. Nu știu când și dacă am să mă mai întorc. O să mă urăști. Știu asta. Îmi doresc un singur lucru. Să fi fericită....fără mine. Uită-mă. Poate așa e cel mai bine.

Rămas bun, Anonimul tău."

Lacrimile au început să îmi prelingă pe față apoi ajungeau pe jos. Am căzut pe jos. Mă durea totul, în special inima.
De mi-ar face asta? De ce toți băieții pe care îi întâlnesc mă rănesc? De ce mă distrug? De ce eu? De ce intrase în viața mea dacă știa că mă va părăsi? De ce îmi făcuse promisiuni deșarte?

Viața nu e corectă. Am plâns. Plâng. Voi mai plânge. Sufăr. Sunt singură. Sunt complet singură iar.

După ce el a plecat, totul s-a schimbat. Îmi petreceam tot timpul în casă. Nu mai ieșisem deloc. Priveam pe geam cu orele, în speranță că-l voi revedea. Așa am observat și agitația, care mi-a dat de înțeles că o fată s-a mutat alături, urmând să-mi devină cea mai bună prietenă.

Flashback

Plângeam. Eram încă pe jos. Pe podeaua bucătăriei. De ore în șir.
Cineva bate pa ușă. Poate e el. Mă ridic cu greu și merg să o deschid.
Nu era el. Era o fată. Nu o cunoșteam. Era brunetă, înaltă, slabă și cu un ten măsliniu. Părul lung,lăsat pe spate, buze cărnoase. Ochi mari și căprui mă priveau șocați.

-O, doamne... Ești bine? întreabă ea cu vocea tremurați.

-Nu, spun și izbucnesc în plâns din nou.

M-a luat în brațe și m-a dus în sufragerie, pe canapea.

-Să mă prezint. Eu sunt Selin. Noua ta vecină... dar nu cred că am venit într-un moment bun. Ce ai pățit? mă întreabă ea blând.

-Eu...e-el... a plecat, spun printre lacrimi.

-Nu cred că știe ce a pierdut. Pari o persoană minunată.

-Nu mă cunoști...

-Dar vreau. Chiar vreau. Uite.., spune ea întinzându-mi un șervețel.

-Mulțumesc. Eu sunt Emma.
.
.
.

Așa a început prietenia noastră. Nu o să uit niciodată. Ea m-ai fost alături în toată perioada aia grea și încă îmi este. Nu am trecut peste. Încă. Voi trece. Totuși s-a întâmplat recent.
Am descoperit că Selin este o persoană minunată. În puțin timp am ajuns să o iubesc ca pe o soră pe care nu am avut-o niciodată.

End of flashback.

A trecut o săptămână. Nici un semn de la el. Sunt mai bine. Selin m-a ajutat să îmi revin. S-a mutat cu mine. Îmi face bine prezența ei. E foarte dulce. E prietena aia pe care toți o vor și puțini o au. Deci eram o norocoasă.

- E gata masa. Lasă filmul și vino aici, repede, strigă Selin din bucătărie.

-Vin acum, spun eu ridicându-mă din confortul patului meu care mi-a fost ca un pansament, chiar dacă încă mirosea a el.

Am coborât la parter. În aer plutea un miros plăcut și un iz de fum.

-Îmi incendiezi casa?, întreb răzând. Nu am mai râs de mult.

Am intrat în bucătărie și le-am văzut. Clătitele mele cu Nutella. Doar asta mănânc. De o săptămână. Îmi face toate poftele.

-M-am saturat să îți fac doar asta. Gata! Deseară comandăm pizza.

-De acord, spun în timp ce înfulecam o clătită.

Selin era perfectă. O prietenă devotată. Absolut genială. O iubesc. Ea mă înțelege cu adevărat. Nu a plecat nici o secundă de lângă mine de când ne-am cunoscut.
E din Ohio. S-a mutat aici pentru facultate. Nu a despachetat nimic. O să se mute cu mine. Sper. Nu i-am propus încă. O vreau aproape. Casa mea e suficient de mare pentru amândouă. Și în plus ne înțelegem foarte bine. Am nevoie de ea acum, azi, mâine, mereu.

-Deseară ieșim în oraș, se corectează. Vreau să ieșim. Ți-ar face bine, spune ea zâmbind.

-Nu știu ce să spun. Nu știu dacă e o idee bună, spun total dezinteresată.

-O iau ca pe un da, spune ea entuziasmată. Vreau să ies. Să cunosc lume. Nu știu orașul, deci vi cu mine.

Presimt că ceva se va întâmpla... și nu știu dacă e de bine.