Dă-mi un zâmbet// FINALIZATĂ

Capitolul 12

M-am trezit buimacă când un miros familiar mi-a invadat nările. Curenți regulați de aer se spulberau în ceafa mea. O respirație caldă. A lui. Am zâmbit. M-am întors încet cu fața la el. Dormea. Ca un înger. Era așa frumos. Parul lui era răvășit pe toată perna și pe toată fața, dar arată bine în continuare. L-am privit cum doarme. Fața perfectă. Maxilar bine-definit. Câțiva pistrui adorabili. Dar totuși un caracter dur. Nu îl cunosc bine încă. Dar am de gând să aflu ce se ascunde după corpul lui frumos. După zâmbetul perfect. După privirea intensă.

-De ce te holbezi? întreabă Eathen zâmbind și deschizându-și ochii, eu lovindu-mă de privirea sa pătrunzătoare.

-Ești frumos..., spun eu sincer. Dar vreau să văd ce se ascunde în spatele acelor ochii frumoși.

Nu a spus nimic. A zâmbit. Apoi m-a îmbrățișat. Și-a pus bărbia pe caput meu și a spus:

-Nici măcar eu nu știu...

-O să aflu într-un fel sau altul. Nu vreau să îmi ascunzi nimic. Nu vreau să par stresantă, doar că îmi pasă.

-Nu mă stresezi. Defapt e chiar drăguț, spune el strângându-mă mai tare în brațe.

-Vreau să faci ceva pentru mine.

-Orice.

-Nu pleca, niciodată!Am nevoie de tine. Ai apărut în viața mea ca o furtună. Dacă ai pleca cel mai probabil s-ar declanșa un uragan. Unul de sentimente. Sentimente cărora nu aș putea să le fac față. Înțelegi?

-Nu o să plec! Promit, spune el și îmi zâmbește.
Și eu îmi respect promisiunile. Mereu.

  Nici unul nu a mai spus nimic. Doar stăteam îmbrățișați. Fiecare cu gândurile lui.

-Dacă o să afli o chestie nasoală despre mine vreodată, o să mă părăsești? întreabă el brusc.

-Uite care e faza. Viața nu e roz. Am învățat că nu e bine să te atașezi de toți cei din jurul tău. Pentru că în final tot eu sunt cea care ajunge rănită în final. Ăsta era conceptul meu. Asta până ai apărut cu zâmbetul tău perfect și ochii ăia și mi-ai dat lumea peste cap. M-ai făcut să mă atașez de tine deși te știu de puțin timp. Deci nu, nu te părăsesc. De ce întrebi? Îmi ascunzi ceva? Trebuie să aflu ceva "nasol" despre tine?

-Viața mea a fost nasoală până să apari tu în ea...

-Nu spune asta. Hai să nu mai vorbim despre asta. M-am trezit bine-dispusă după foarte mult timp și chiar nu vreau să ne stricăm starea cu o discuție tristă. Hai să facem orice altceva, spun zâmbind încurajator.

-Cum ar fi? mă întreabă el bosumflat.

-Asta, spun și mă apropii de el sărutându-l.

Mi-a răspuns la sărut din prima secundă și nu a ezitat, preluând controlul. Buzele lui aveau gust dulce. Mă săruta intens, dar nicidecum vulgar. Intim. Plăcut. Suav. Nu mai aveam aer. El a continuat. Pentru a îl atenționa că în curând o să mor sufocată de sărutul nostru am mârâit scurt. A zâmbit. Apoi s-a despărțit din sărut lipindu-și fruntea de a mea și respirând sacadat.

-Deci așa începe o dimineață perfectă, spune el cu respirația tăiată.

-Bine de știut. Ar trebui să ne începem fiecare zi așa de acum încolo.

-O să rămâi? Aici? Cu mine?

-Nu era evident? Am nevoie de tine. Am nevoie de cineva care să mă ajute să îmi îndeplinesc visul. Mai ști? Să îmi petrec viața cu cineva care m-ar iubi așa cum sunt. Poate nu am ajuns încă acolo, dar sunt sigură că vom reuși.