ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

32. Esther

Nu pot să cred că mi se întâmplă asta. De fapt, ce vorbesc, ba da, pot să cred că exact când îmi pun în cap să ies din Saor o delegație e trimisă spre piscuri. Nu m-am învățat deja? Norocul nu e vecinul meu, iar pentru un oarecare motiv Luna nu ține cu mine. Nu numai că voi fi urmărită din orice unghi de fiecare kalu de la curte, dar acum și lupii mă vor analiza din fiecare mișcare.

--La ce te uiți?

Întreb mușcând aerul. Cayden își ridică o sprânceană provocator. Își încrucișează mâinile la piept continuând să stea înclinat de parcă urma să se facă unul cu stânca.

Brațele lui erau destul de bine formate, cât să-mi atragă atenția și să alunec. Îmi reiau echilibrul, țopăind într-un picior și de data asta nimerind celălalt crac, îmi trag materialul de pe picior.

--Beta, nu aveți altceva mai bun de făcut decât să priviți acest biet gardian schimbându-se?

Venin îmi curgea din cuvinte.
Îmi las pantalonii să cadă pe podea. Curenții îmi pișcă pielea.
După ce m-am asigurat că nu mai am vreo bucată de material lăsată pe mine, aștept să-mi pornesc transformarea.

Cayden se pare că nu are de gând să se miște din fața mea. Lupoaica din mine îmi zgârie interiorul, vrând să salte spre el.

--Nu are rost să-ți spun cât de periculoasă și nechibzuită e cu adevărat călătoria asta, nu? Nu e ca și cum asculți ce ți se spune.

Îmi trag ghearele prin păr. Câteva fire blonde se despică și-mi atârnă între degete.
Zâmbesc forțat înclinându-mi capul.

--Ți-e teamă pentru siguranța mea la o adică?

Cayden își pune mâinile în șold, legănându-se pe vârfurile picioatele. Fața i se deschide într-un zâmbet larg, sincer, ce-mi sucește ceva înlăuntrul meu.

--Ești haită. Sunt Beta, iar prin asta ești responsabilitatea mea. Spre deosebire de alții nu pot să văd doar de binele apropiații mei, trebuie să mă îngrijesc de bunăstarea tuturor lupilor. Dacă un lup e rănit pe teritoriu kalu aceea înseamnă o problemă diplomatică.

Fac un pas spre el, apoi încă unul. Nu se mișcă de pe loc.
Sunt nas în nas cu el.

-Dormi cum îți așterni patul, obișnuiesc să spună oamenii. Nu îndrăzni să-mi arunci în brațe responsabilitățile tale. Și nu mă face ,,o problemă diplomatică" în fața mea. Cum îți permiți?

L-aș fi lovit dacă lupoaica din mine nu m-ar fi săpat cu atâta vigoare.
Alunec încă un pas spre el. Aerul din jurul nostru se electrifică.
Nu-și desprinde ochii din încleștarea noastră de priviri.
Îmi bubuie inima în piept.
Îi simt suflul atingându-mi obrajii. Nu mai e spațiu între noi doi.
Îmi e greu să-mi amintesc despre ce vorbeam.
Capul îmi vâjâie.
Mă simt de parcă ne învârtim pe loc și nu pot distinfe nimic în jurul nostru.
Cayden își trece mâna peste obrazul meu.
Îl prind de încheietura mâinii.
Lupul mă privește din ochii lui. Lupoaica mea mă împinge în față. Cayden își apropie buzele de ale mele. E tot ceea ce pot să văd.
Primul sărut e moale, aproape timid. Îi prind fața între mâine.
El mă cuprinde de ceafă.
Adâncesc sărutul ridicându-mă pe vârfuri.
Lupoaica reiese la suprafață și preia controlulul.

《Esther.》

Îmi murmură numele în minte.

《Cayden!》

Îi răspund că mă cuprinde în brațe.
Îmi înclin capul să aibă mai bun acces. Limba lui face minuni. Își trece o mână prin creștetul meu.
Ne respirăm unul pe altul.
Ce se întâmplă? Ce fac aici?  Cu el?

《Cayden? Stai.》

Dar el nu se oprește continuând să-mi sape în gură.
Îmi sprijin mâinile pe pectoralii lui și îl împing cu puterea mea, amplificată de lupoaică.

--Stai!

Cayden se dezechilibrează și aproape cade în fund.
Se sprijină cu o mână de podeaua peșterii.
Își șterge buzele privindu-mă parcă acum abia trezit din somn.

--Nu te apropia de mine.

Îl spun ținându-mi o mână la piept și încercând să nu mă panichez.
Cayden nu răspunde doar continuă să se uite la mine de parcă sunt însuși luna.

--Cayden! Mă auzi? Pleacă.

Nu știu ce vorbesc, iar el stând în fața mea perplex și palid la față nu mă ajută în vreun fel.

--E..E…legătura dii..iintre... dagari.

Înghite salivă și își trece mâinile peste obraji. Își ridică privirea și mai încearcă odată:

--E legătura dintre noi. Dintre noi.

Ce prostii îndrugă acolo?

--Ahh! Ești un dagar. Ca și mine.

Mă reped la el și îi dau un pumn în față. Cayden nici că nu l-a simțit. Îmi scutur mâna și mă întorc furioasă în cercuri, în jurul lui:

-Acum?! Acum te trezești! Acum realizezi asta? Știi prin câte am trecut? Știi cât de tare suferă lupoaica mea? Cât de asfixiată e? Și tu doar acum realizezi? Mă jur că dacă nu ai fi Beta al haitei aș încerca să te sugrum aici și acum.

Cayden își masează obrazul, ridicându-se în picioare.

--Nu. Ești ca și mine. Noi doi, suntem destinați unul altuia.

Iar toate astea doar dintr-un sărut? Zeiță Lună! Chiar i-am zguduit ceștile din dulap!

--Ascultă-mă, Esther.

Cayden mă prinde de braț și mă trage într-un fel de îmbrățișare.
Tonul lui brusc și serios e ceea ce mă face să-l ascult, întru final:

--Suntem doar noi doi. Suntem destinați unul altuia.

Îi caut privirea și mă fixez pe ochii mei. De parcă e prins într-o transă.

-- Și dacă eram trei dagari? Ce ai fi zis atunci? Că suntem destinați între noi?

--Dar nu suntem trei. Nu suntem patru, Nici unul, suntem doi, o pereche.

--Ieși, Cayden.

Fața lui Cayden se transformă într-un portret al confuziei:

-Ce vrea să însemne asta?

Dau din umeri. Strânsoarea lui slăbește.

--Ceea ce auzi. Ieși sau voi ieși eu în fundul gol din peșteră. Orice numai să nu te văd.

Îi spun dându-mă un pas în spate.
Încă ne privim când se aud pași venind în direcția noastră.

--Beta, Beta Oria, sania cu provizii a fost pregătită, oricând sunteți gata putem porni.

Ne anunță Palero de la marginea peșterii. Esmil stă în spatele lui, privindu-mă cu un zâmbet larg pe față.

--Esmil.

--Beta Oria.

Își înclină capul spre Palero și vine  să ocupe locul la dreapta mea.

--Beta, ne scuzați, dar eu și apropiatul meu vom aștepta afară.

Cayden clipește enervat când apăs puțin mai mult decât necesar cuvântul ,,apropiat".

--Haide, Esmil.

#26.12.2017