ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

37. Cayden

Peștera galbenă este un sanctuar în care s-a investit mai ales în secolul trecut când relațiile cu kalu erau strânse și călătoriile spre piscuri erau aproape zilnice.
Drumurile se înghesuiau în mărimea caravanelor care încercau să-și facă care mai de care cale spre una sau alt tărâm.

《Cum sunt proviziile?》

Întreb pășind într-un tur al peșterii.

--S-au ținut bine până acum, Beta.

Unul dintre gărzi răspunde cu o mâna pe prelata saniei cu provizii.  Stă la intrarea peșterii.
Suntem destul de puțini, iar sania ar intra cu noi în peșteră, dacă ne-am asuma riscul de a avea deschiderea peșterii blocată.

--Ar trebui să le aducem înăuntru.

Laura terminase schimbarea în forma umană. Stătea sprijinită de perete și suflă cu greutate.

--Proviziile, mă refer. Dacă stau afară și ceva pocitanie rătăcitoare apucă la ele. Dacă vine o furtună sau,

--Dacă ai fi știut despre ce vorbești ai fi știut că există o anexă artificial construită pentru "situația proviziilor".

Îmi întorc capul spre Esther ce stătea în direcția opusă.
Avea peste umeri înfășurată o mantie subțire, ceva ce găsise la repezeală să ia pe ea.
Lupul meu dă din coadă entuziasmat și încerc să nu las un urlet de încurajare.
Am ajuns destul de patetic în ce o privește pe Esther și așa.

--Era doar o sugestie, Beta Oria, nu reacționa atât de efervescent.

Laura răspunde cu bărbia în piept și mâinile strânse în jurulul ei.
Tremură puțin de frig. Se îndreaptă spre lada de provizii cu grijă.
Cu fiecare pas scurtează distanța între ea și Esther.

--Fie cum spui tu, lup.

Aproape că maxilarul îmi lovește podeaua peșterii.
Esther nu are ultimul cuvânt? Și în loc să plece mai departe înlăuntrul peșterii stă cu mâinile relaxat prinse de capetele mantiei.

Își întoarce privirea spre mine.
Îmi dau capul la o parte să nu mă prindă că o urmăream. Când privesc în sală toți lupii din audiență se uită spre mine.
O parte dintre ei, în forma umană, au sprâncenele ridicate și zâmbete ușoare pe față.
Laura îmi zâmbește când îmi trec ochii peste ea.
Tocmai și-a scos o bluză din sacul cu provizii.

《 Palero cine a fost lăsat cu sarcina provizilor? 》

Palero trage aer în piept și se face că-și indepărtează o scamă neexistentă de pe umeri.

--Treean, Beta.

《 Și unde e acum Treean? De ce nu e aici să vadă de dispozițiile necesare?》

Lupii din jur șușotesc si se trag mai în spate, aruncându-și priviri de la unul la altul.
Nu îndrăznesc să mă privească.

--Omega e plecat în recunoaștere, cu o echipă anasambaltă, pentru a vedea terenul și a testa mediul din jurul peșterii încât să avem siguranța unor provizii bine păstrate, Beta.

Esther apasă cu atât de multă putere titulatura mea, ,,Beta" încât i se auzeau colții lovindu-se între ei.

Ochii ei ard mocnit, dar fața îi e lipsită de orice emoție.
Dacă ar privi cineva de departe conversația ar părea că Esther face schimb de rețete de prepararea vânatului.

--A dat un ordin privind proviziile, dar prin excelență o anumită lupoaică a intervenit, Beta, sub protecția numelui tău și mi-a dar planurile peste cap.

--Daaar nu mă poți face curvă de față cu mine!

Țipă Laura.
Toate capetele se întorc spre ea.
Laura e roșie în obraji și are pumnii strânși în jurul mijlocului ei.
Esther se arată puțin uimită, iar în jur începe o fervoare, dar înainte să pot interveni, aud zgomot.
Un miros puternic îmi invadează nările.
Esther schimbă o privire cu mine și dă din cap aprobator.

《 Liniște!》

De îndată încetează orice zgomot. Nimeni nu se mișcă. Cu toții au atenția spre pașii care se aud bocănindu-se pe potecă. Pietre cad de pe versat.

《Repede. Gardieni în formație. Civili în spatele nostru.》

--Carul cu provizii?

Palero e pe cale să se schimbe înapoi în forma lupului.

《Trage-le ca baricadă, la intrare în peșteră.》

--Nu! Treean și Esmil sunt afară.

Esther îmi mârâie acuzător în față.
Nu avem timp.
Se apropie.
Mirosul devine mai puternic.
Palero face precum îi comand.
Lupii apți de luptă rămân de obicei pe tot parcursul drumului în pielea de lup. Gata, să lupte oricând.
Dintre ei doar Palero a fost nevoit să ia pielea de om pentru a raporta situația.
Dar Esther de ce s-a schimbat?
În câteva clipe o masă de zece blănuri ridicate în atenție stau la intrare așteptând.
Tropotele se întețesc si chiar în ultimul moment simt un miros familiar, ceva ce-mi aduce sminte de Esther.

《Stați.》

Pe sub căruță își face drum pe coate un Esmil ce trage după el omegaul rănit.

--Ne atacă! Kalu! Ne atacă!

De cum urletul lui Esmil lovi pereții pesterii se auziră țipete de pliscuri deasupra noastră. Țipete groaznice ce sunau ca sticla spartă.

《Ceva nu e bine.》

Îmi trimite mesaj Esther în timp ce-l prinde pe Esmil afară de sub căruță. Îl azvârlă cu putere și pe el si pe omega în spatele ei. Esther se poziționează la stânga mea.

--Miros a vulpi.

Îmi șoptește.
Mi se ridică blana în fire drepte.
Fac un pas în spate, cât să pot să-mi iau avânt. Se aud de cealaltă parte gheare zgârind stânca.

--Cayden, simt vulpi.

Îmi las colții să se alungească.

《Dacă tu nu știi să recunoști vulpi atunci cine știe?》

O simt cum se relaxează puțin. Măcar o cred în privința asta, pare să-și spună.
Se aud lovituri de cioc in lemn. Țipete și croncănituri.
Apare prima crăpătură.
O ambuscadă, de asta se temea Palero. În peșteră va trebui să luptăm înstrâmptorați.
Lângă mine Esther își schimbă forma. În momentul dintre scimbări e un punct vulnerabil în care armurile mintale cad, lupul meu plânge.
Schelăitul meu îi agită pe cei din jur.

《Doare din ce în ce mai tare, legătura.》

Ii spun privind crăpătura care se deschide dând semn de cioc și gheare.

《Mie îmi spui》

Îmi aruncă înapoi sarcastică, răspunsul privind înainte spre cei cu care va trebui să ne jucăm jocul ,,care pe care".

#21.01.2018