Sora cu fratii Park? |editare|

~13~

Livia:Esti doar bun si asta ma face sa-mi fie greu,dar iti voi spune pentru ca toti vor afla mai devreme sau mai târziu..

Răsufla greu si isi îndreaptă privirea către a mea. 

Livia:Mama a divorţat de tata acum trei ani pentru ca l-a întâlnit pe tatăl vostru.  Am crezut ca totul a fost din vina mea pentru ca tineam mai mult la tata decat la ea, dar nu era asa. Am trăit cu gandul asta pana de curând, pana sa aflu chestia legată de tatal vostru.  Mama nu e persoana pe care o vedeți voi, e o prefăcută fara scrupule.  Dupa ce a divorţat de tata, instanţa a hotarat sa stau la ea chiar daca puteam lua decizia de a sta la tatăl meu.  La încept puteam lua legătura cu el, dar in timp ea a întrerupt orice cale prin care as putea face asta. 

-Nu am ştiut ca Sara e asa. 

Livia:Nimeni nu ştie . Nici măcar nu am vrut sa vin aici dar ea a insistat doar pentru ca tatal tău a vrut asta.  Am venit cu gandul ca ma voi răzbuna si ca voi pleca cand voi impli 18 ani pentru tot ce mi-a facut mie si tatei.

-Bine, atunci de ai facut ce ai facut aseară si de ce ai reacţionat atat de nervos cand i-am spus de ce ai patit in acea seară?

Bufneşte uşor in ras cand ma aude. 

Livia:Aseară dupa ce te-ai suparat pe mine si am plecat, ea m-a sunat ameninţându-ma ca dacă o sa vă mai deranjez cu ceva, in special pe tine ma va duce la orfelinat si mi-a zis ca nu merit o familie langa mine. (Spune uşor zâmbind, dar îmediat dându-i lacrimile) M-am gandit mult la ce a spus ,chiar daca ma doare dar are dreptate.  Eu..ştii tu.. (Încearcă sa mai spună ceva printre plansete dar nu reuşeşte ,astfel eu o imbratisez si o mângâi usor pe creştet)...am vrut doar ca ea sa ma iubească asa cum face orice parinte cu copilul său.

Isi revine puțin si continuă sa-mi explice uşor zâmbindu-mi.

Livia:Iar acea întâmplare pe care am avut-o in seara aceea, e tot o poveste mai veche.  Una care se pare ca a lasat traume tot de persoana despre care am vorbit pana acum. 

-Nu înţeleg. (Spun confuz)

Livia:Cand aveam 5 ani si am fost la o petrecere aniversară. Era totul frumos, pana cand am vazut-o pe mama intr-o incapere alăturata ca se certa cu o persoană la telefon.  Acea persoană era tatăl meu. Spunea lucruri de genu ca ea nu-i va explica nimic tatei pentru ca nu l-a înşelat.  Dupa ce am vazut asta m-am întors îmediat la joacă neştiind despre ce e vorba, iar ea a venit la un minut dupa ca sa-mi spună ca trebuie sa plecăm.
Pe drum apre casă, eu intrebam unde e tata si de ce nu mai dam ca sa-l luam de la firma, iar cum ea nu-mi raspundea, eu tot insistam.  Ea conducând  s-a întors nervoasă la mine spunându-mi ca nu am de ce sa intreb de el si îmediat a întrat intr-un zid al unui tunel in care urma sa intrăm cu maşina.  Dupa impact am vazut-o pe mama cu capul pe volan plina de sânge ,iar eu am început sa plâng.  Am ţinut-o tot asa pana cand un om am vazut masina izbită si pe noi acolo. 

-Asta te-a afectat cu ceva grav?

Livia:Am avut traume si continuând cu aceste traume am ajuns la o boală de inimă.  Pot spune ca aceasta problemă a încept din vina mea ,dar continuată de ea.  Daca eu nu insistam, ea nu intra in acel zid.

-Nu vad unde e vina ta, erai mica.  Nu aveai de unde sa sti ce se va întâmpla.

Livia:Este si vina mea, chiar daca o vad si pe a mamei, pe a mea o vad acolo într-o prezenţa mai mare si ma frămânata.  

-Greseti,nu e deloc asa. 

Livia:Imi pare rău ca mi te-am arătat asa. 

-Nu trebuie, ador faptul ca ai facut asta.  Aşa...mi-am putut demonstra încă odată ce fel de persoană esti.  (Spun si ii mângâi fața)

Ea rade zi imi da mâna la o parte. 

Livia:O fata cu un trecut îngrozitor. 

-O fata buna la suflet ,cu un trecut ce arată cat de puternică si frumoasă este ca a putut trece peste el.

Imi zambeste si se ridica de pe pat la fel si eu.  Da sa plece din cameră, dar ii prind incheietura si o trag spre mine punându-mi o mana pe mijlocul ei.  Distanţă dintre noi era de câţiva centimetri ceea ce ma făcea sa o sărut.  Aplec capul sa o fac, ea uitându-se la mine confuză.  Cand sa-i ating buzele ce îşi doreau sa se lipeasca de a le mele ea se îndepărtează. 

Livia:Te rog nu o face! Totul va fii complicat.

Imi dau seama la ce se refera si ii dau drumul incheieturii . Are dreptate, daca voi continua cu asta, ea va avea de suferit si nu vreau asta.  Dar e un păcat ca nu ma pot abţine. 

-Sper ca ştii ce simt..

Livia:Imi pare rău.

Suntem întrerupţi de Sara care intră in cameră speriată.  Intra spunând ceva dar nu înţeleg pentru ca tot ce e posibil sa fie in română.  Cand ne vede se opreste brusc si vine direct spre Livia care se uita la mine tristă. 

Sara:Jimin, ce s-a întâmplat? 

-Nimic grav, tata a venit si el? 

Sara:Nu, el a ramas acolo, dar JiHyun a venit si el. 

-Bine, va las sa discuți.  (Spun si plec din cameră) 

LIVIA

Nici acum nu-mi vine a crede ca i-am spus totul lui Jimin.  Am inceput sa-i spun fara sa-mi dau seama, iar cand mi-am dat seama ca nu trebuia sa o fac era prea târziu.  Nu-l puteam lăsa asa.  Sentimentul pe care il am ma framanta si asta din cauza lui Jimin pentru ca el l-a provocat.  Stiu ce simte, cred ca si eu la fel intr-un fel sau altul,dar ma sperie.  Daca voi răni sau dacă voi fi rănită?  Bine totuşi ca acest lucru nu se va întâmpla nici daca as vrea.

Mama da buzna in camera mea întrebându-mă ce am păţit.
Jimin pleacã din camera ,iar eu rămân cu mama. 

Mama:Imi poti spune ce ai păţit? Ce a fost cu acel apel?

-Ma bucur ca in sfarsit incepi si tu cu întrebarea "Ce ai păţit? " la care eu voi răspunde simplu cu "Nimic, am vrut sa ma sinucid"

Mama:Tu esti întreaga? Cum sa faci asta?

-Stupid ca ma si întrebi. (Spun zâmbind) Adu-ti aminte toata viața mea și cel mai important...ce mi-ai spus pana acum, mai ales aseară!

Mama:Ai facut asta din cauza mea? (Spune uimită)

-Bingo! Oricum, iti spun ca voiam sa fac asta la 18 ani, ca un cadou din partea mea pentru cei 18 ani de chin pe care mi i-ai dăruit, dar ai întrecut limita prea devreme.  Ai intrecut-o in asa fel încât sa nu mai pot aştepta nici macar câteva săptămâni.

Mama:Livia, înţelege-ma te rog ca tin mult la tine.  Nu mi-aş ierta daca ti s-ar intampla ceva, esti fiica mea. 

-A da?  Atunci demonstrază, tot ce ai făcut până acum a fost doar sa ma distrugi.  Iti distrugi propria fiică fara ca măcar sa-ti dai seama, există asta? 

Mama:Nu, nu fac asta!

-Gândeşte-te  la tot înainte sa pui stampila pe acest raspuns si daca nu te-ai supără, sunt obosită, pana la urmă voiam sa ma omor. 

Răsufla greu si nervoasă si iese afară.  Eu cobor jos si ies afară in grădina din spate dând de Jimin si JiHyun. 

JiHyun:De ce ai vrut sa faci asta?

-Pai cred ca ar trebui sa-ti explice tot domnul gandac daca tot a început.  (Spun si ma aşez langa ei)

Jimin:Am crezut ca am scăpat de acea poreclă.  (Imi spune zâmbind)

-Nu, nu ai făcut-o .(ii răspund la fel)

Cei care sunt cititori fantomă, ma bucur ca va place!  ❤