Sora cu fratii Park? |editare|

~24~

Ne trezim amândoi din cauza unor bătăi in usa.  Ma uit panicata la Jimin care si el era la fel de panicat.  La uşa se auzea vocea mamei.  Iau pătura si o înfăşor in jurul corpului meu  si ma duc in dressing inchizand usa.

Jimin:Acum!

Acesta vine un dressing gol iar eu ma intorc cu spatele.

-Îmbrăcate mai repede!

Jimin:De ce te întorci?  Aseară nu te deranja sa stau asa. (Spune razand dar totusi grăbit)

-Taci si ia hainele astea! (Spun si ii arunc hainele.)

Se îmbracă , vine la mine sa ma sărute si iese inchizand usa. Se aude cum mama intra in camera ceea ce imi face inima să bată cu putere.  Nu zic, nu-mi e teama de ce va zice ea daca ar afla, puţin imi pasa de ea, dar tatal lui Jimin ar fi supărat pe el si nu vreau asta. Ma apropri de usa si imi lipesc urechea cu speranţa ca voi auzii ceva, dar in zadar.  Las patura jos si caut niste haine pe care le pot lua pe mine.  Găsesc o cămaşă mai mare si o îmbrac.  Ma asez jos pe un scaun si imi aduc aminte de lenjeria mea ce era aruncată prin cameră lui Jimin,doamne....sper ca le-a ascuns.

JIMIN

Ies din dressing ,ascund hainele ce erau aruncate prin camera şi imi aranjez putin patul. Ii deschid Sarei si o invit înăuntru.  Se aşează pe scaunul biroului iar eu pe pat. 

-Spune!(spun zâmbind)

Sara:Am auzit ca Livia aseară nu s-a simţit prea bine. Am venit sa-ti mulţumesc ca ai avut grija de ea. 

-A... Legat de asta,nu e nimic! Venind vorba de ea, ai vorbit cu ea? (Spun încercând sa vad daca stie ca nu e in camera sa)

Sara:Nu, am de gând dupa ce vorbesc cu tine.  (Spune zâmbind)

-Nu! (Spun panicat dar imi revin repede ca sa nu dau de bănuit. Ea se incrunta zambind la mine cand ma vede si ma intreaba de ce)  Sigur doarme, adica nu ai vrea sa o deranjezi,aseară nu prea a adormit din cate stiu.

Sara:Sa stii ca zici bine.  Cobori la masă? 

-Aa...sigur! (Spun zâmbind) 

Sara imi pune mana pe umăr zâmbind si iese din cameră. Imediat ce închide usa dupa ea rasuflu uşurat.  Deschid usa de la dressing si ii fac semn Liviei ca e totul ok.

Livia:Ce ti-a spus?

-Mi-a mulţumit ca am avut grija de tine si ca te-am adus acasă. 

Livia:Prefăcută. (Spune si se joacă cu o brăţara la mâna neluandu-si ochii de la ea)

- Parea ca-i pasa cu adevărat. 

Livia:Doar părea. (Spune si isi ridica privirea catre a mea)

Ii fac semn sa se aşeze pe piciorul meu ea asta si făcând.  Ii zambesc iar ea ma sărută. 

-Iti sta bine.

Livia:Nu-i asa? (Ma întreaga sarcastic râzând) 

Atat de frumoasa si dulce. Sufletul bun si pur, iar ea atat de sensibilă si copilaroasa.  O privesc si inca nu-mi vine sa cred ca ea este a mea. Zambetul ei cald si privirea ma dau pe spate de cate ori mi le oferă.  O iubesc atat de mult!
Ea are  mainile in jurul gatului meu jucandu-se in parul meu. 

-Ar trebui sa merg jos iubire.

Livia:Ok, iesi si imi spui daca e cineva pe hol ca sa stiu daca ma pot duce la mine in camera.

Ii aprob si ies afară din camera.  Ii dau mesaj Liviei ca poate sa iasa,iar eu imi vad de drum.  Cobor  la ceilalţi care erau deja asezati la masa si o fac si eu dupa ce-i salut.  Dupa 10 minute apare şi Livia.