Tocilară cu farmec ✔

Capitolul 12

EL

Mergeam către trupul fără viaţă din faţa mea. Punându-mă in genunchi la capul acentuia încerc să identific persoana. Totul mi se năruise când observ cine este. Nu stiam ce să fac. Să plâng sau să rad încercând să mă prefac că totul e bine si frumos ? Nu ar merita să-mi bat capul cu el, dar totuşi el nu e un oarecare.E o parte din mine, e cineva drag mie. Cât o să ma prefac că nu am sentimente faţă de el? O să ma prefac mereu că totul din jurul meu e roz si frumos? Că inima mea poate fii mereu fericită şi zambitoare chiar si in faţa necunoscutului? Fără a-mi lăsa timp de protest asupra lacrimilor, acestea îmi inund faţa. Pot simţi cum vine cineva in spatele meu şi îşi pune mâna pe cavitatea mea scapulară, scuturandu-ma uşor pentru a-mi distrage atenţia. Ochii lui mă priveau cu o compasiune nemărginită, iar eu nu-mi doream asta.

-E in regulă, poţi pleca!

L-am ascultat pe domnul blond in salopetă albastră cu dungi gri şi m-am depărtat de el încă plângând. Luase un sac negru şi-i acoperise faţa trupului din mijlocul camerei. Toate imaginile astea vor avea să-mi bântuie mult timp, mintea. Mă apropii de mama încă plângând, împreună mergând spre maşina de culoare neagră, nou nouța, acum fiind făcută in bucăţi. Ea era vinovata. Cea care a cauzat moartea celui din faţa mea. Încă neştiind cum s-o dreg mai bine, ametisem şi căzusem jos, la picioarele mamei. Mă simţeam debusolata. Pierdută intr-un labirint al vieţii, fără şansă de scăpare.

,,Opthelia, Elia! " auzeam cum mii de voci imi strigau numele dar era deja prea tarziu. Prea tarziu pentru a mă salva din apriga mea soartă. Eram deja pierdută intr-un univers paralel.

Mă trezesc din visul ce mă bântuie continuu. Nu ştiu ce reprezintă acea scenă, cine acel bărbat care poseda cândva trupul de mult fără viaţă sau de ce visez mereu asta in fiecare seara de când suntem aici. Mii de emoţii mă încearcă, eu neobservand şirul de lacrimi ce se scurge din glanda mea lacrimală. Am inceput să fac un obicei ca in dimineata dinainte de revelion să mă trezesc cu aceeaşi scenă drept coşmar şi cu acelaşi sentiment neştiut de mine ce mă înmoaie şi îi dă drumul sirului de lacrimi să-mi indune faţa. Nu am vorbit niciodată despre acest vis al meu, dar a incepurlt să persiste ceea ce imi dă ceva de bănuit. Trebuie să aflu adevarul din spatele cărţilor de joc. Mi-am dat seama că dacă nu am să aflu adevarul voi fii pierdută intr-un univers total strain mie. Ar trebui să aflu adevărul. Fără a mă mai gândi la posibilitatea ca să avem musafiri merg in pijamale până-n camera părinţilor mei.

Aflându-mă la câţiva pasi de adevăr ma simt data peste cap. In fiecare an vizez câte o scenă diferită, toate cuprizandu-l pe bărbatul acela misterios. De parcă eu aş fii trăit astea pe viu. Hotărâtă să aflu ce legătură are acesta cu mine bat in uşă . Când sunetul asurzitor îşi face simţită prezenţa nu durează mult căci uşa imi este deschisă imediat. Mama mă pofteşte zambitoare in dormitorul ei şi-l pot surprinde pe tata stând liniştit pe pat mutând plictisit posturile televizorului. Faţa pe care o face când dă de un serial mai deloc placut este inexplicabilă facandu-mă să scap un mic chicot printre buze. Îi spun mamei că subiectul e putin delicat, iar ea a înţeles totul diferit. A înţeles ca e vorba de un băiat. In zadar incerc să-i explic că conversaţia noastra nu va cuprinde vreun băiat că aceasta continuă cu varianta ei.

-"Deci spune-mi, e frumos? E Urs ăla? Asa îl chema nu? Sau celălalt Sorin? Mi se pare drăguţ. Sau celalalt cu gropite... Să fiu sinceră nu-mi place de ăla cu care spuneau fraţii tai ca te-ai sărutat sau de celălalt Guno, Muno sau cum l-or chema. "

-"Juno! Mamă, il cheamă Juno şi nu, nu e vorba despre nici unul dintre ei ce nu intelegi? " spun deja nervoasă, fapt ce a facut-o pe mama să tresară. Nu folosesc un ton prea ridicat de obicei, dar acum e vorba despre un subiect delicat şi probabil in sfarsit şi ea a înţeles asta. "Eu vorbesc serios aici! " spun încercând să mai destine admosfera si in acelaşi timp sa ma şi calmez. Tata văzând că e ceva intre mamă - fiică, părăseşte încaperea lăsând in urma sa o liniste inconfortabilă .