"AI FACUT O CRIMĂ! "
Căutam prin toate dulapurile din bucatarie o pastila de cap si nu dau de nici una. Toate sunt pline de oale, furculite, linguri, instrumente de uz casnic. Caut de vreo jumate de ora si nu gasesc nimic. După ce am vomat pe Urs – din cauza lui – am reuşit sa mă dau jos din pat, dar pierzandu-mi echilibrul sa cad peste Urs care era plin de vomă, astfel acum fiind nevoie să port hainele gasite de el printr-un dulap din altă cameră.
Oare ale cui sunt hainele? Ale fetelor cu care s-a culcat? A mamei sau surorii- daca are - lui? Dar de ce mă gândesc la asta? Adica ar trebui sa fiu supărată pe el, din cauza lui am participat la o înmormântare in plus. El m-a făcut să plang timp de aproximativ o lună si totusi el m-a refacut sa zambesc in 3 minute. Cum e posibil?
Oare chiar e posibil sa ai o zi proastă, iar când vezi o simpla persoană, fie c-o iubesti, fie ca o urăşti, sa ti se insenineze ziua? E posibil ca dragostea sa nu fie o tâmpenie ce contribuie la povestile tuturor bunicutelor sau mamelor spuse copiilor sau nepotilor inainte de culcare, si aceasta chiar sa existe? E posibil ca viaţa sa fie atat de complicată încât , toate filmele de succes sa se prăbuşească la vederea ei? E posibil sa te indragostesti de dusmanul tău? De chiar însuşi Urs?
Îmi misc lent capul pentru a scapa de intrebarile ce-mi vin in minte. Cred că innebunesc aici dacă nu vine mai repede Urs pentru a-mi da o pastila de cap.
– "Ce cauţi? "ma intreaba Urs când intra in cameră. Era îmbrăcat intr-o pereche de pantaloni scurţi. Pieptu-i era descoperit si ud din cauza picaturilor de apă ce se scurgeau din capul acestuia, fapt ce demonstrează că a facut un duş.
–" O caut pe maica-ta prin dulap!" spun furioasă " Da-mi o pastila de cap şi du-ma la Oliver! " îi ordon. " Nici nu stiu de ce a fost nevoie să mă aduceţi aici... "
–" Ia! " imi spune in timp ce imi intinde pastila, scapând de acel aer copilăros pe care-l avea cu cateva minute inainte.
–" De ce nu m-aţi lasat la un hotel? "
–" Pentru că, acolo nu aveau nici pastile de cap nici cine sa te îngrijească! "
– " Cine a spus că vreau să mă îngrijeşti tu? "
–" Băieţii! "
– " Si cine te-a pus sa-i asculţi? "
– " Inca esti supărată... " spuse cu tristeţe in glas .
–" E normal! Ai fãcut o crimă! "spun, lacrimile avand timp teritoriul să-şi contureze.
–"Treci peste, se mai întâmplă! " spune de parcă totul e normal.
–" Nu! Nu o sa trec! Am participat cu o inmormantare in plus din cauza ta!"
–" Inmornantarea unei pisici de pe strada!" spuse ironic de parca e totul normal.
–" Tot e un suflet!" spun si ies neindreptatita pe usa mergand pe strada, dar ma intorc cand imi aduc aminte ca masina mea nu e aici.
E asa de rau cand esti dependent, cand depinzi de cineva.
CITEȘTI
Tocilară cu farmec ✔
Romance*prima mea carte* Michelle este o "tocilară", după spusele colegilor. Ea are o singură prietenă care se află la mii de kilometri distanţă. Dar din cauza unei deficienţe pe care o suportă slujba tatălui ei, acesta îşi va pierde job-ul. Când va prim...
