ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

Cayden

O prind de încheietură. Fina linie de blană se simte pe sub mânecile de piele tăbăcită.
Își răsucește capul peste umăr. Ochii îi sunt ferali.
O trag înspre mine.

<Esther? Ce e?>

Clipește des. Fruntea I se încrețește, adunată într-un mănunchi de cute. Irișii i se întunecă. Pentru un moment cred că își va trage brațul la o parte, dsr după câteva secunde îi simt mușhii relaxându-se. Cel puțin detul cât să pară calmă, păsărilor care ne înconjuoară. Își sprijină bărbia pe umerul meu, iar cu buzele rdicate până la nivelul unui sărut îmi spune:

--Mergi.

Îmi comandă dintr-una. Le simt privirile păsărilor. Gardienii lor au aripi, și stau de strajă agățați pe stâlpi atât de înalți încât li se pierde conturul în zare. Nu e tocmai spre avantajul nostru să zăbovim în poziția asta atât de vulnerabilă. În toată onestitatea ăsta nu e un loc primitor pentru lupi, cum nici Saor-ul nu e o casă chiar primitoare pentru ei.

--Nu, nu o să scape atât de ușor! Îmi întoarce spatele? Cum îndrăznește!

--Esther, fii rezonabilă, nu putea să-ți arat vreun favoritism, e un miracol că ne-a primit în Py și pe deasupra l-a lăsat pe Esmil să fie consultat.

--Carbon, nu ai altundeva unde trebuie să fii?

Îl întrerup desptinzându-mă de pe marginea tocului. Arăt cu bărbia spre culoarele prin care a fost dus Esmil pe o targă înconjurată de o masa de vindecători.

--Oricare ar fi fost istoria voastră, Esther, Sok e schimbat. Nu mai e acel băiat pe care îl știai. Are responsabiliți,

Esther se ridică pe spătarul canapelei, își ridică un genunchi la piept. Părul blond îi cădea în șuvițe răsvrătite peste toată fața.

--Nu încerca să mă duci cu zăhărelul, Carbon. Nu sunt unul dintre demnitarii tăi să mă las prostită de cee ace vreau eu să aud.

--Kalu, cine se asigură că Esmil e pe mâini bune dacă tu ești aici cu noi?

Dacă scrâșnesc din dinți în timp ce vorbesc e pentru că depun un efort palpabil în a nu mă arunca înainte și a-mi trece ghearele prin orice sau oricine îmi iese în cale.

--Uite cine se trezește să vorbească! Dar tu, lup? Nu te-am văzut prea înclinat să pari prea amorezat de Esther aici de față. Sau crezi că suntem așa de proaste creature că o să credem că void oi sunteți un cuplu, doar pentru că spuneți că e așa?

Își deschide larg aripule să râde cu întreaga lui burtă. E un râs zemflematic, pentru care știu să mă ridic deasupra, dar totuși-

--Dă-I drumul, Cayden!

L-am țintuit de perete ținut ridicat doar cu un brat, aripile negre ca de corb I se zabt la spate, dar rânjetul to nu și-l șterge de pe fața lui de clovn.

--Pasăre. Dacă unul dintre ai mei pățește ceva cât timp sunt aici am să mă asigur că fiecare pană din corpul tău plăpând îmi va fi cusută într-o capă pe care o voi purta când voi dărâma toate aceste piscuri blestemate.

Carbon își strânse buzele puternic, iar din partea lui Esther puteam să simt furia radiind. Eram cât se poate de serios. Nu strigasem și nu-mi arătasem colții sau să-mi fi expus ghearele. Era o afirmație. Clară precum ziua.

Mă desprind de el. Fac un pas în spate. Îi dau destul dpațiu cât să se dezlipească de pe perete, dar nu cât să poată pleca de lângă mine.

--O să vină o zi când o să regreți mult și bine toate aerle astea de prințișor pe care și le dai, lup.

Din spatele meu aud o mica exclamație venită de la Esther, urmată de o bruscă tăcere pe linia ce ne unește mental. Îmi întor privirea spre ea numai ca să o văd că privește țintă în direcți ușii.

Kalu se folosește de mica mea distracție și mă impinge cu putere. Mă prind la timp, dar alunec în genunchi.

Două palme care bat. Tamp-tamp-tamp-tamp.

Pasărea aia care era la balconul principal, Sok, stătea sprijint de tocul ușii. Bătaia lui din palme suna ca un eco continuu în mintea mea. Căzusem chiar la picioarele lui.

Kalul are ochii așintiți spre Esther, dar de cum îmi simte prezența își apleacă capul.

--Ah, mulțumesc, Carbon, ca întotdeauna dai dovadă de o roptitudine grațioasă.

O spune trecându-și ochii peste mine. Totul are loc în câteva secunde, dar e destul. Mă ridic în picioare. Am avantajul înălțimii peste el.

Zâmbește timid, de parcă mă consider amuzant.

Se desprinde de tocul ușii și mă ocolește prompt ducând-se direct spre Esther.

--Să vii tu în Saor și să nu-mi spui nimic, se poate așa ceva?

Își deschise brațele largi. Esther alunecă de pe canapea într-o mișcare fluidă e în fața lui, ca în următoarea secundă să-și afunde capul în scobitura gâtului. Părul lui lung și alb o acoperă ca pe o perdea.

Lupul meu îmi sapă cavitatea pieptului cu atâta putere încâtt mă zguduie pe loc.

Carbon pășesște la dreapta mea, trăgându-și gâtul. Îi arunc o privire din colțul ochiului.

--Spre binele tuturor învață să porți măști.

Cu asta își închide pliscul și nu mai adaugă nimic. Pasăre toantă. Are câteva sute de ani și tot nu a reusșit să învețe să nu0și bage nasul unde nu-i fierbe oala.

--Poate te-ar fi anunțat dacă nu totți ambasadorii din Saor ar fi fost dați dispăruți.

Estther își încruntă sprâncenele spre mine. Își ridcă capul și-l sărută pe kalu pe ambii lui obraji atât de albi că păreau translucizi, ca după aceea să-și înfășoare brațul într-a lui.

--Mi-ai lipsit.

O spune suflând pe vârfurile buzelor. Sok își trece mâna prin părul ei. Își apleacă fruntea de a ei, respirând-o adânc în plămâni.

Nu am niciun drept, dar Lună, ce aș vrea să-l împing de pe ea.

<Esther, ce faci cu el?>

<Ai încredere.>

Cere atât de mult, în schimbul atât de puține.

--Hmm, și cine e acesta cu care ești?

Ohii îi străbat întreaga lungime a corpului meu, de la vârfuri la creștet, niciun colțișor lăsat la o parte. Aici și acum, e decisiv, nu-mi place pasărea ata în niciun fel.

--Perechea ei.

Mă prezit scurt.

Kalu își încrețește nasul, ca mai apoi să se aplece spre ea și să-i șoptească.

--Nu-i rău.

Esther ridică din umeri. Pur și simplu dădu din umeri.

Sok se întoarce de-a întregul spre ea, cu ochii sclipind:

--Revenind, spune-mi de ce ai nevoie de la mine surioară, iar eu voi vedea ce pot face.