Fericirea are chipul tău

5

În dimineața următoare îmi simt corpul atât de greu încât sunt incapabilă să mă întorc din cauza razelor de lumină care îmi perturbă somnul. Deschid ochii și încerc să mă mișc de pe direcția soarelui, iar după ce clipesc de un milion de ori îi dau seama că n-am nici cea mai mică idee unde mă aflu.

Patul imens din mijlocul camerei este acompaniat de două noptiere albe și un televizor suspendat pe peretele din fața mea, iar lângă mine o ușă deschisă pare că ar duce către baie.

Mă forțez să mă ridic în picioare și sunt aproape de stop cardiac atunci când îmi dau seama că sunt îmbrăcată într-o cămașă bărbătească. Mă învârt de câteva ori încercând să găsesc ceva sau pe cineva care să îmi explice ce dracu fac într-o cameră de hotel și îmbrăcată așa, dar n-am succes.

Îmi verific telefonul și găsesc un mesaj de la un număr necunoscut în care tot ce scrie este: ''Bea cele două pastile de pe noptieră dacă vrei să scapi de durerea de cap.''.

Mă uit după pastile și, disperată să scap de durerea asta infernală, nici nu mai gândesc înainte să le înghit.

Tot drumul spre casă încerc să îmi aduc aminte ceva, orice, din ce am făcut aseară și cum am ajuns acolo, dar de când am ajuns în club totul e în ceață pentru mine.

Plătesc șoferului de taxi, apoi intru în casă, unde îi găsesc pe Harry, Noah și Hero agitându-se ca leii în cușcă. Îmi dreg vocea ca să le atrag atenția asupra mea, iar când mă observă toți trei răsuflă ușurați.

- Unde naiba ai fost? strigă Hero atunci când vine să mă ia în brațe. Și ce dracu ai pe tine?

Oricât am încercat să îmi găsesc hainele nu erau pe nicăieri, așa că am fost nevoită să mă întorc în cămașa orcui a fost aseară cu mine ca să mi-o dea.

- Unde ai dispărut aseară? intervine Noah înainte să răspund, iar eu îi arunc o privire ucigătoare.

- Unde am dispărut eu? Glumești, nu?

- Am încercat să te găsim când am văzut că ai dispărut, dar apoi am primit un mesaj de la tine în care ne spuneai că o să vii acasă cu altcineva, așa că nu am insistat. Am crezut că știi tu..

Mă uit când la el, când la Harry și sunt pregătită să țip la ei, dar îmi dau seama că nu îmi amintesc de nimic din toate astea. Îmi scot telefonul și verific mesajele și îl găsesc acolo, negru pe alb, dar nu îmi pot aduce aminte când l-am scris.

După ce le explic cum m-am trezit singură și ca nu-mi amintesc nimic, iar Hero mai are puțin și ia la bătaie pe amândoi mă îndrept spre camera mea și imediat ce dau drumul la apă scap de cămașa de pe mine. Îmi masez pielea cu gelul de duș cum aromă de ciocolată, apoi îmi spăl părul și trag de timp cât pot în speranța că liniștea mă va face să îmi aduc aminte câtuși de puțin.

Îmi înfășor un prosop în jurul trupului, apoi mă poticnesc în fața oglinzii și în timp ce îmi usuc părul telefonul îmi vibrează. Îl ridic și văd același număr de dimineață afișat pe ecran.

''Ți-ai adus aminte unde stai?''

''Ai ajuns acasă?''

''Răspunde-mi ca să știu dacă ești bine.''

''Theresa, nu glumesc. Spune-mi dacă e totul în regulă.''

Ignor fiecare mesaj, apoi îmi închid telefonul și mă îmbrac într-o pereche de blugi albi și un top roșu din dantelă, după care îmi aplic puțin machiaj și îmi las părul desprins.

Mă întorc în living și îi fac semn lui Hero că sunt gata să plecăm.

În mașină niciunul dintre noi nu scote vreun sunet, iar remixul melodei ilomilo de la Billie Eilish mă face să mă mai liniștesc puțin. Uram vizitele săptămânale ale părinților mei, dar acum că mă pot deplasa singură prefer oricând să mă duc eu acolo decât să vină ei și să stea cu orele pe capul meu.

Nu i-am iertat și nici nu cred că vreau să o fac, dar ei și-au făcut datoria față de mine și au avut grijă de mine în spital, așa că măcar o oră pot să rup din timpul meu ca să mă văd cu ei.

Hero parchează în fața casei alor mei, în care prima dată tot el m-a adus cu forța, iar înainte să intrăm mă ia de mână și îmi fac cu ochiul.

Cea mai rea parte din toată șarada asta e că mi-au promis că atâta timp cât Hero va fi iubitul meu îl vor lăsa în pace, pe urmă nu o să mai am dreptul să mă implic. Așa că uite-ne, în fața ușii părinților mei, pretinzând că prietenul meu e, de fapt, iubitul meu de trei ani.

- Copii, intrați, spune mama zâmbitoare atunci când ne deschide ușa.

Totul aici arată atât de prețios și fiecare lucru e pus la locul lui, dar eu îi cunosc și știu că nimic nu e în regulă în casa asta. Întotdeauna au pretins că sunt familia exemplară și că în casa noatră toate erau în regulă, dar când musafirii plecau începeau să se spargă farfuriile de pereți și urletele se auzeau peste tot.

- Theresa, fata mea.

Tata vine spre mine și, în ciuda repulsiei pe care o simt, îl las să mă îmbrățișeze. Nu reacționez, nici măcar nu respir, dar mai mult decât atât nici nu aș putea face. Nu îi suport.

- Unde e Christian? întreb rece, iar Hero îmi strânge mâna.

Christian e fratele meu, se pare, de care nu am știut nimic niciodată pentru că nu au considerat că e necesar să îl cunosc. Are vârsta mea și îmi seamănă mai mult decât mi-aș fi dorit. E o variantă masculină a mea; cu părul castaniu și ochii verzi pătrunzători, puțin mai înalt decât tata și, la fel ca tatăl nostru, înnebunit după femei. A încercat de mai multe ori să intre în vorbă cu mine, ba chiar m-a vizitat și singur la spital ca să îmi spună că dacă vreodată îl voi ierta el va fi acolo, dar nu a primit niciodată un răspuns.

- A fost în Grecia, cu treabă, astăzi ar trebui să ajungă.

Oricât au încercat toți să mă convingă că afacerile alor mei și ale lui Christian nu au treabă unele cu altele am refuzat să cred. Mi-e greu până și să mănânc din ce e pe masa asta de frică să nu aibă ceva în ele, dapăi să am încredere că un frate de care nu am știut niciodată are afaceri în domeniul imobiliarelor.

- Cum merg lucrurile la firmă? vocea tatei răsună în liniștea dintre noi.

Îmi ridic privirea către el și pentru o secundă sunt tentată să îl iau peste picior, dar mă dau bătută și răspund scurt:

- Bine, suntem în proces de extindere iarăși.

Aș minți dacă aș spune cuiva că nu a ajus să facă parte din mine compania asta, dar întotdeauna mă va măcina faptul că e fondată de el.

Mintea îmi fuge către noaptea trecută atunci când Hero și tata vorbesc de nu știu ce meci tâmpit, iar când îmi apare în minte imaginea lui Cole realizez că sunt o mare proastă. Nici nu știu cum de îmi amintesc numele lui, dar imagini de aseară îmi revin în minte și mă forțez din răsputeri să nu arăt cât de speriată sunt.

Îmi iau telefonul și tastez repede un mesaj către numărul de dimineață:

''Spune-mi te rog că nu m-am culcat cu tine..''

Stau ca pe jar așteptându-i răspunsul pe care sunt moartă de frică să îl aflu.

Încerc să mai scot trei cuvinte la întrebările pe care ceilalți de la masă mi le adresează, dar sincer nu dau nici doi bani pe discuția lor sau pe reacțiile celor trei atunci când scap furculița din mână în momentul în care citesc răspunsul lui Cole:

''Cred că glumești. Chiar nu îți aduci aminte?''