Fericirea are chipul tău

17

Pentru câteva secunde mă pierd pe mine printre atomii lui și mă lipesc de el, dar imaginea hainelor din dulapul lui mă lovește în moalele capului. Îmi adun toată forța și îl împing, iar el mă privește uimit. Sunt pregătită să îmi lipesc palma de obrazul lui, dar nu pot să fac asta pentru că nu am dreptul ăsta sub nicio formă. Dar am dreptul la o explicație măcar.

- Ce s-a întâmplat? Ce am făcut?

Mă privește atent, iar mie mi se pune un nod în gât și lacrimi îmi inundă ochii și obrajii fără să mă mai pot controla. Mă simt ca o adolescentă de optsprezece ani, nicidecum ca femeia care ar trebui să fiu la douăzeci și patru de ani.

- Le-am văzut, spun cu vocea tremurată. Ale cui sunt?

Cole nu are nici cea mai mică idee despre ce naiba vorbesc și mă privește din ce în ce mai agitat. Asta înseamnă că el chiar ascunde ceva ce n-ar trebui să aflu.

- Dulapul. Hainele. Ale cui sunt?

Propozițiile scurte și la obiect îl fac să își mărească ochii și să se bâlbâie în ultimul hal. Încearcă să te mintă, mă avertizează conștiința. Cu toate astea stau câteva momente și râd nervos când văd că nu știe cum să mintă.

- Theresa.. eu..

- Dacă nu e adevărul nici măcar nu te obosi.

Tonul îmi este dur și atunci când îi fac semn să se dea din fața mea se conformează cu greu. Apăs butonul care face liftul să își revină, iar când ușile se dechid jumătate din companie e în fața mea agitată.

- Sunteți bine? întreabă Britney agitată.

- Da, e doar speriată, răspunde Cole în locul meu.

Nu scot niciun cuvânt. Mă îndrept spre birou și după ce închid ușa las lacrimile să îmi inunde fața și mă bucur că azi port pantaloni căci pot să mă pun pe jos fără probleme și să bat cu pumnii în podea.

Toate birourile sunt bine izolate, dar judecând după intuiția prietenei mele nu mă mir că deja e la ușa mea, panicată toată.

- Ce s-a întâmplat?

Se apropie speriată și mă ia în brațe. Sunt incapabilă să îi explic ce mi se întâmplă și e conștientă de asta. Nu mai insistă, doar stă lângă mine, lengănându-mă ca pe un copil și șoptindu-mi că totul va fi bine într-un final.

Stăm așa aproape o oră. Plânsetele mele s-au transformat în suspine, apoi s-au oprit și au lăsat loc unul blocaj. Nu pot să îmi șterg lacrimile uscate de pe obraji și nici să mă ridic de lângă geam. Iar Britney nu pare să vrea să plece până nu află ce s-a întâmplat.

- Avea un sertar plin cu hainele unei femei, spun brusc.

Blonda se uită la mine, apoi fără să scoată un cuvânt se întoarce spre fereastră, privind absentă.

- Mă simt ca o adolescentă proastă care se îndrăgostește imediat de un baiat care nu dă doi bani pe nimic.

- Greșești.

Tonul e calm, dar aspru și parcă tot pe mine mă judecă pentru reacția pe care am avut-o.

- L-ai întrebat ce e cu alea acolo?

- Da, în lift. N-a putut nici măcar să explice.

- Te-ai întrebat de ce nu a putut măcar să îți explice?

Mă încrunt și mi-e clar că ea știe mai multe decât mine.

- Ce vrei să spui?

- Theresa nu poți să tragi concluzii fără să lași omul să se explice și nici să te comporți ca o adolescentă când vezi ceva ce nu îți convine. Cole mi-a spus că l-ai ignorat după ce ai fugit de el, era îngrijorat că nu îi răspunzi și tu faci asta pentru niște afurisite de haine? Fii serioasă. Dacă aș fi reacționat atât de impulsiv de fiecare dată când soțul meu a făcut ceva suspect divorțam după o lună de zile.