Fericirea are chipul tău

15

Cred că e al zecelea apel pe care îl resping și deja m-am săturat să aud soneria stupidă a telefonului, așa că îl închid și îl arunc undeva pe canapea, fără să îmi pese dacă o să se ducă dracului.

Nu m-am obosit să mai anunț că nu am de gând să ajung acasă și, deși știu că nu e corect față de Harry, pentru faptul că Hero nu își poate ține gura am decis că mai bine nu află nimeni nimic. Până și Noah mi-a trimis zeci de mesaje în care mă întreba dacă sunt în regulă și de ce nu le răspund băieților.

M-am simțit oribil tot restul zilei de sâmbătă și am profitat de faptul că nici Cole nu avea alte planuri și am rămas cu el. Și a fost cea mai bună decizie. Am vrut să mă cert cu Hero, să fac o scenă că nu e în stare să țină pentru el niște lucuri și că nu e treaba lui să îmi țină contul ieșirilor, ca mai apoi să îi spună mamei.

Mă ridic din fotoliu atunci când văd că niciun program nu pare destul de interesant încât să îmi distragă atenția, apoi deschid ușor ușa dormitorului și zâmbesc în momentul în care o rază de lumină se joacă pe abdomenul lui Cole. E pur și simplu adorabil atunci când doarme și nu mă satur să îl analizez din cap până în picioare, de la păr la tatuaje și la ochi. Fiecare detaliu din corpul lui mă fascinează și nici dacă m-aș uita ore în șir la el nu m-aș sătura.

Tresar atunci când se foiește deranjat de căldura razei care se mișcă haotic pe abdomen și mă furișez afară, lăsându-l să doarmă, măcar el. Mă foiesc încontinuu și când văd că nu e decât ora șapte decid că poate timpul va trece altfel dacă îmi găsesc de treabă.

Încep să strâng lucurile împrăștiate din living și din baie, șterg praful, spăl pe jos și pun o mașină de haine la spălat, apoi mă mut în bucătărie, unde iau tot ce am nevoie din frigider și mă apuc de gătit.

Două ore mai târziu blatul de la bucătărie e plin de mâncare și cred că am exagerat puțin cu cantitățile. De când eram micuță gătitul m-a scos din cele mai negre stări și făceam mâncare cât să ajungă și vecinilor de pe strada mea și de pe cealaltă. Clătite, omletă, pui la cuptor, lasagna și brioșe cu ciocolată stau aliniate de parcă mă pregătesc pentru excursiile cu familia.

Încep să strâng mizeria pe care am făcut-o și nu mă pot abține să nu dansez atunci când una din melodiile mea preferate răsună în bucătărie. Șterg ultimele urme de apă de pe blat, apoi mă aplec ușor ca să pun la loc făina și brusc mă simt de parcă sunt urmărită ca de un animal de pradă.

Mă întorc pe vârfuri spre ușă și zâmbesc inocent atunci când pantalonii de trening ai lui Cole de strâng în partea din față. Nu are tricou, lăsând la iveală un corp perfect, iar fața somnoroasă îmi dă de înțeles că s-a trezit din cauza gălăgiei mele.

- Îmi pare rău că te-am trezit, spun și îmi duc mâinile la spate ca un copil care știe că urmează o pedeapsă aspră pentru o năzbâtie pe care a făcut-o intenționat.

- Glumești, nu? răspunde zâmbind și se apropie. Tu ai făcut toate astea?

Se uită surprins la mine, apoi la masa plină și din nou la mine, care nu fac decât să zâmbesc.

- Arată incredibil, dar nu cred că avem atâția vecini câtă mâncare e aici.

Râd ușor la replica lui și un gol imens îmi apare în stomac atunci când vine către mine. Își așază mâinile pe talia mea, iar eu îmi duc ambele mâini după gâtul său atunci când mă ridică, forțându-mă să îi înconjor talia cu picioarele. Se uită preț de câteva secunde în ochii mei, apoi își lipește buzele de ale mele în cel mai senzual mod posibil. Face câțiva pași cu mine în brațe și mă pune pe cealaltă parte a blatului, din mijlocul camerei, croindu-și drum spre spatele meu pe sub tricou. Mă atinge ușor și urcă încet, în timp ce cealaltă mână și-o folosește să îmi apuce carnea de pe picior. Mă trage mai aproape, iar eu îi imit gestul, lipindu-mă complet de el. Mă joc în părul lui, apoi îmi cobor mâinile lăsându-i urme pe spate și brațe.