Fericirea are chipul tău

23

Mâna lui Cole îmi strânge carnea șoldului și îmi dau seama că nu avea habar că micuța cină de bun-venit a părinților săi e de fapt o petrecere cu aproape cincizeci de oameni. Și cel mai stânjenitor e că toți se uită la noi. Ne analizează și șușotesc fără pic de subtilitate sau rușine, în ciuda clasei pe care ar trebui să o arate având în vedere mediul din care provin.

N-am fost niciodată vreo snoabă căreia să îi pese de cocktail-urile bogătașilor, însă am avut parte de câteva petreceri de genul ăsta când se adunau la noi colegii tatei sau ai mamei ca să sărbătorească vreun caz al unui mafiot mult prea bine pus sau vreun nou remediu stupid contra a ceva stupid de nesemnificativ. Și oricât încercam să le evit, eram obligată să stau cu orele și să zâmbesc precum o păpușă și să îmi arăt cele mai bune maniere. Tipic și tras la indigo cu ceea ce se întâmplă aici.

Îmi așez mâna peste a șatenului care pare că e gata să o rupă la fugă și mă ridic pe vârfuri cât să pot ajunge în drepul urechii sale.

- Când ai făcut ultima dată sex cu o casă plină de oameni? șoptesc.

Își mărește ochii și tușește incontrolabil, în timp ce eu îmi reiau poziția și zâmbesc inocent oamenilor care încă ne mai privesc.

Cole mă urmărește atent și reușește cu greu să răspundă întrebărilor pe care le primește de la diferiți prieteni. E agitat și încordat, dar are un zâmbet care nu dispare nici măcar o secundă, dimpotrivă; se lărgește când îmi întâlnește privirea.

- Mă scuzați, rostește Kate. Pot să ți-o răpesc o secundă?

Întrebarea ei e mai mult de formă pentru că mă ia de mână și mă smulge practic de lângă Cole. Nu-mi dă drumul la mână și mă ghidează spre o piscină ridicol de mare, unde nu e aproape nimeni care să ne poată auzi.

- Mulțumesc, îmi spune zâmbind.

- Pentru ce anume?

- Știm amândouă că fără tine n-ar fi aici, spune și ne îndreptăm atenția spre fratele său. Nu l-am mai văzut zâmbind de ceva vreme. Bonnie l-a transformat într-o epavă.

Înghit în sec. Îmi aduc aminte de povestea lui Cole despre o fostă iubită care l-a înșelat, dar am evitat să mă gândesc la ea pe câr posibil.

- Îmi pare rău.. nu mi-am dat seama.. se scuză.

- Nu-ți face probleme.

Rămânem amândouă câteva momente tăcute, îndeajuns încât să îl pot privi pe Cole și să îmi dau seama că nu se simte deloc în largul lui acolo. Zâmbetul îi pălește tot mai mult când tătăl său îl atinge pe umăr și se alătură conversației, iar încheieturile i se albesc în jurul paharului de tărie pe care îl ține în mână.

În mod normal nu m-aș băga pentru că știu că nici mie nu mi-ar conveni ca el să facă asta, dar gura mea refuză să colaboreze cu creierul și vorbesc fără să mă pot controla.

- Ce se întâmplă între Cole și tătăl lui?

Kate înghite în sec și rupe contactul cu oricine, lăsându-și privirea în jos.

- Kate?

- Nu ți-a spus, nu-i așa?

- Despre dependență? Știu că nu v-ați mai vorbit de ceva vreme și că atunci când a vrut el să ia legătura cu voi părinții tăi n-au mai fost dispuși să discute.

- Înseamnă că știi și că a fost închis pentru crimă?

Îmi înghit cuvintele și faptul că sunt pe tocuri nu mă ajută deloc la echilibru. Creierul meu repetă neîncetat ultimul cuvânt pe care l-am auzit, iar starea de amețeală se accetuează tot mai mult.

- Ce fac fetele?

Sunetul vocii lui Cole mă face să tresar și mă feresc de atingerea lui, surprinzându-l. Se uită la mine, apoi la Kate și pare speriat de reacția mea. Pare speriat că aș putea să simt frică față de el și nu știe cum să reacționeze la respingerea mea.

- Theresa esti în regulă? se apropie și întinde mâinile, dar mă feresc și mai mult.

Mă împiedic de propriile-mi picioare și dau peste un chelner care scapă din mână tava cu băuturi, iar privirile de acum câteva minute se reîndreaptă spre mine. Rămân nemișcată câteva momente și simt cum un nod oribil mi se pune în jurul gâtului, aproape sufocându-mă.

- Draga mea ești bine?

Mama lui Cole se apropie de mine, dar mă sperii mai mult și încep să alerg. Mă îndrept spre casă și caut cu disperare o toaletă, dar cred că mai degrabă găsesc ieșirea dintr-un labirint decât o cameră aici. Urc scările și deschid ușile câtorva dormitoare până când aud pașii grăbiți și vocea lui Cole strigându-mi numele. Intru grăbită într-una dintre camere și mă încui înăuntru.

Îmi lipesc spatele de bucata de lemn și expir zgomotos aerul care parcă îmi apasă plămânii și mă sufocă, în loc să mă ajute. Urechile încep să îmi țiuie și sunt în imposibilitatea de a mai auzi ceva. Totul se transformă într-un ecou, care în final se risipește total și rămân paralizată, privind în gol.

Rememorez momentul în care l-am întâlnit, momentul în care am ajuns prima dată la el acasă, momentul în care am făcut dragoste pentru prima dată. Însă acum în fiecare dintre ele Cole are mâinile pătate de sânge pe care îl împrăștie peste tot pe corpul meu.

Trec minute bune până când găsesc forța să mă mișc, să fac ceva. Mă plimb dintr-un colț în altul și deschid o ușă care dă spre o baie mult prea mare pentru un simplu dormitor. Zici că sunt în baia aeroportului, nu într-o casă de vacanță.

Îmi dau ochii peste cap și mă proptesc în fața oglinzii. Dau drumul apei și îmi spăl mâinile, dar nu simt că s-ar curăța nimic. Mă privesc în oglindă și mă sperii de propria-mi reflexie, exact cum a făcut Cole. Nici nu mă miră reacția lui. Am ochii înroșiți și umflați, în ciuda faptului că nu am vărsat nicio lacrimă; buzele îmi sunt înconjurate de un contur roșu la cât de tare le-am mușcat, iar în privire mi se citește teama. Iar partea cea mai rea e că nu știu de ce îmi e mai frică: de faptul că el ar fi putut omorî pe cineva sau de mine, pentru că aș putea ignora asta așa cum am ignorat că Hero era implicat în trafic. Și uite unde m-a adus asta.

Rămân mai bine de o oră în cameră, privind absentă la oamenii care n-au nici cea mai mică idee despre ce tocmai am aflat și mi se pare ireal. Mi se pare incredibil cum cei din jur nu au nici cea mai mică idee când suferi, iar un simplu zâmbet sau o minciună penibilă îi face să creadă că ai doar o zi proastă.

Un ciocănit puternic răsună în jurul meu și imediat ce bătăile se intensifică, iar Cole îmi strigă numele disperat îmi dau seama că știe ce mi-a spus Kate.

- Theresa măcar lasă-mă să îți explic.

Să explice.. să îl las să îmi explice.. asta mi-a spus Britney. Să nu mai trag concluzii pripite și să îl las să îmi explice.

Inspir adânc și mă mișc încet până la ușă, iar imediat ce descui șatenul dă buzna, aproape împiedicându-se, de parcă ar fi stat lipit de bucata de lemn care ne despărțea.

- Theresa.. se apropie.

Îi fac semn să stea pe loc și fac singură un pas spre el, micșorând distanța.

- Vreau doar să știu dacă e adevărat, spun plat.

- Eram atât de beat... nu știam ce fac Theresa..

Vocea îi tremură și aproape că plânge. Mă privește în speranța că voi reacționa cumva, dar nu se întâmplă.

- Ai făcut-o cu mâna ta? întreb fără să îl privesc.

- Eu.. eram la volan.

Închid ochii și abia acum simt cum o lacrimă fierbinte îmi mângâie obrazul. Sunt incapabilă să mai spun orice altceva.