Isayah

1. Schimbările aduc mai mult rău decât bine

     Bună tuturor! Vă mulțumesc pentru că îi acordați o șansa lui Isayah.
Trebuie să menționez că mai are nevoie de modificări micuțe( virgule, diacritice) la care lucrez zilnic iar in momentul de față virgula este nebunia mea :))
Simt că primele capitole, două, trei sunt mai slabe așa că promit să revin asupra lor.
Până atunci vă rog să aveți răbdare iar eu promit că voi da tot ce am mai bun.
Pupici!

     Adagena este nevoită să facă o schimbare majoră în viața ei și astfel îl întâlnește pe Isayah.

     Isayah este pe punctul de a duce la bun sfârșit planul ce i-a golit sufletul în ultimii ani, iar acum, cand o intalnește pe Adagena și se simte întregit, va fi nevoit sa iși vândă sufletul.

     Destinul nu ține cont dacă ești pregătit sau nu, atunci când trebuie se va întâmpla fix ce te aștepți mai puțin.

     Apa și foc, agonie și extaz, oare vor încerca să găsească cei doi calea de mijloc, atunci când viața nu ține cont de faptul că sunt suflete pereche?

     Să ai sufletul predestinat lui Isayah nu este deloc ușor...

     —De două ori în aceeași zi dulceață!
     —De două ori ce?Îl întreb rușinată.
     —De două ori te-am lăsat cu gura căscată și mă gândeam că e păcat, poate ar trebui să faci ceva util cu gura aia...
Îmi dau ochii peste cap și îi răspund și eu arogantă:

     —Poate că arăți tu bine dar e păcat știi? E păcat să nu ai creier! Și te rog nu te mai flata atât! Ți-am spus, am văzut mai bine!
Poate într-o zi am să iți arăt și ție!

***

     Întind mâna și sunt ajutată să urc pe scenă.
Mă împinge pe scaun într-un mod incitant și se așează între picioarele mele.
Nu am curaj să spun ceva, nu știu dacă respir iar fața îmi arde din ce în ce mai tare.

     Îmi cuprinde piciorul drept și îl așează pe umărul lui în timp ce se lipește de mine.
Îl rog din priviri să nu facă ceva necugetat însă privirea lui devine diabolică, însoțită de un râs puternic.

***

     Deschid ochii ușor deranjată de lumina ce intră în cameră, privesc ceasul de pe perete și mă grăbesc spre duș.
Părinții mei vor ajunge acasă în curând și sunt nerăbdătoare să aflu ce discuție de familie vom avea de data aceasta. 

     Ies din duș și îmi privesc părul lung în oglindă, oare ar trebui să mă tund?
Este de culoarea coniacului,cu șuvițe aurii pierdute prin el deși nu m-am vopsit niciodată.
Ochii au fost mereu o dilemă pentru ceilalți pentru că sunt albaștrii spre violet. 

     Mă îmbrac cu o rochiță neagră sport, îmi iau în picioare converșii albi iar ca machiaj, nu aplic decât puțin tuș negru, rimel și un gloss ușor sidefat. 
Îmi trec mana prin parul creț și umflat în speranța că o să reușesc să-l aranjez puțin, când aud vocea mamei mele...

     —Adagena scumpo! Am ajuns acasă! Te-ai trezit?

     —Da, cobor imediat!
Răspund și pășesc cu teamă, parcă anticipând dezastrul ce avea să vină.

     —Bună dimineața prințesa mea! Cum ai dormit? 

     —Buna tată! Fug și il îmbratisez.

     Întotdeauna am avut o relație specială cu tata, mereu ne-am înțeles din priviri și cu el am discutat problemele ce au apărut de-a lungul timpului în viața mea.
Îi privesc pe amandoi si mă așez lângă mama, o prind de mână și o rog din priviri să-mi dea vestea cea mare.