𝙁𝙤𝙧𝙗𝙞𝙙𝙙𝙚𝙣 𝙇𝙤𝙫𝙚 𝙄. 𝙏𝙝𝙚 𝙏𝙧𝙪𝙩𝙝

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 9

Tyler opreste in fata unui restaurant select, luminile candelabrelor ivindu-se prin geamurile mari.

-Esti contient ca nu avem fata de astfel de restaurante, nu? intreb privind oamenii de inauntru.

-Stiu, dar o data in viata accepta Katherine Kennedy o intalnire cu magnificul, inegalabilul, aratosul, chipesul, Tyler Weston. Unicul de altfel.

-Ai uitat de narcisist si arogant, banuiesc ca ti-a scapat.

-Nu negi celalalte calitati, replica el ridicand sugestiv din sprancene.

Un ranjet arogant i se intinde pe fata, privindu-ma pe sub gene amuzat.

-Cum nu neg nici faptul ca esti un bou si jumatate.

Ies din masina inainte sa izbucnesc in ras, vazandu-i chipul plin de mandrie. Vine imediat langa mine, oferindu-mi bratul sau. Il accept putin timida, pasind impreuna spre usile mari de sticla al restaurantului.

O muzica usoara rasuna, simtindu-ma deja mult mai inconfortabil. Toata lumea e imbracata la patru ace cu rochii si costume scumpe, facute la comanda. Le simt privirile pana in maduva oaselor, incercand sa nu le dau importanta. Dezgustul de pe fata lor ma amuza intr-un fel, aruncandu-i lui Tyler o privire subinteleasa. Ne asezam la o masa mai retrasa, lumina fiind mai slaba. Imi asez geaca pe spatarul scaunului, un chelner venind cu doua meniuri.

Ii studiez reactiile lui Tyler, strambandu-se cand citeste felurile sofisticate de mancare.

-Sincer, era mai bine daca luam ceva de la fast food si mancam pe o banca, spune incruntandu-se.

-Complet de acord! Pacat ca cineva a vrut neaparat sa se umfle in pene.

Isi da ochii peste cap inchizand meniul. Isi propteste un cot de masa, sprijinindu-si barbia in palma. Il simt analizandu-ma cu toate ca ochii mei privesc tinta in meniu. Nu stiu daca voi fi in stare sa ii sustin privirea.
Las meniul deoparte cand sunt sigura de alegerea facuta, gasindu-mi curajul de a-mi ridica privirea spre cea a lui Tyler. Asa cum ma asteptam, ma priveste zambind, cele doua gropite adorabile aparand la datorie.

Picioarele mi se fac ca de gelatina, simtind un fior rece pe sirea spinarii. Daca nu as sta pe scaunul asta, as fi picat de mult. Imi analizeaza fiecare trasatura faciala, incruntandu-se adeseori.

-De ce te uiti asa la mine? intreb zambind incercand sa par cat mai calma.

-Esti frumoasa! declara intorcandu-mi zambetul.

Gâtul mi se inclesteaza la fel ca si căile respiratorii, plămânii mei refuzând să se umple cu aer. Simt o presiune in capul pieptului si gura cum mi se usucă, dar nu arat nimic din toate astea. Pe exterior sunt solida si calmă, exact asa cum ar trebui să fie un om care ajunge sa nu mai simtă nimic.

Nu isi desprinde privirea de pe mine, decat atunci cand ospatarul se apropie de noi. Spunem amandoi ceea ce dorim sa mancam, el cerand si o sticla de vin rosu.
Imi arcuiesc o spranceana, sagetandu-l cu privirea.

-Esti cu masina, marai nervoasa.

-Stiu.

-Eu nu beau, ma pronunț, strangandu-mi mâinile la piept.

De data asta el e cel care pufaie nervos, incruntandu-se.

-De ce nu? intreaba cu glas ragusit.

-Pentru ca eu vreau sa conduc inapoi spre casa.

Ranjetul meu ii face privirea devoratoare sa se imblanzeasca, intorcandu-se spre ospătar cu un aer relaxat.

-Aduceti, va rog, apa in loc de vin.