𝙁𝙤𝙧𝙗𝙞𝙙𝙙𝙚𝙣 𝙇𝙤𝙫𝙚 𝙄. 𝙏𝙝𝙚 𝙏𝙧𝙪𝙩𝙝

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 19

Trei saptamani mai tarziu

~ KATHERINE ~

Ies din biroul domnului doctor impreuna cu Tyler, strangandu-i mana instinctiv. Azi e ziua in care ies din spital si totodata ultimul control pe care mi-l fac. Simt moliciunea unor buze fierbinti pe gatul meu si doua maini cum ma cuprind de la spate.

–In concluzie, trafaletul e ca inainte. Satanos tun.

Ii simt zambetul imprimat pe pielea mea si degetele cum coboara lin de-a lungul coloanei mele vertebrale. Tot corpul imi vibreaza in urma atingerii sale, locurile in care m-a atins luandu-mi foc.

–Poate ca mai bine ca inainte, soptesc zambind.

Ma intorc usor spre el, zambetul sau bland si ochii sclipitori inmuindu-mi picioarele. E ceva in privirea sa, o nesiguranta aparte. Am observat asta inca de cand m-am trezit dupa accident. Mi-e teama sa-l intreb, imi va putea pune răspunde cu intrebari asa cum obisnuieste si nu stiu daca voi face fata. Ii vad buzele miscandu-se, insa nu aud nimic coerent. Imi scutur capul, clipind repetitiv cand observ ca sunt prea afundata in ganduri.

–Scuze, ce ai spus? intreb buimaca.

–Vrei sa mergem acasa?

–Ai fi vrut sa mergem altundeva?

Ii fac cu ochiul, tragandu-l dupa mine spre masina care ne aștepta in parcare.

–Tu esti casa mea deci mi-ar fi fost indiferent.

Inima imi bate mai sa iasa din piept, valuri de caldura invaluindu-ma.

Il opresc inainte sa urce la volan, muscandu-mi buza indecisa. Sa conduc un autovehicul acum dupa toate cele intamplate.... Imi e cumva ciudat sa o fac, e ceva din mine care da inapoi.

–Pot conduce eu pana acasa? intreb retinuta.

Fruntea i se înăsprește instant, ferindu-si ochii de ai mei. Isi incordeaza maxilarul, expirand profund pe gura. Sunt constienta de grija pe care mi-o poarta, nu vreau sa ma gândesc ce s-ar intampla daca as mai fi inca o data pe muchie de cutit. Mi s-a spus de minim cinci ori ca a fost distrus cand doctorii au fost pe punctul de a ma pierde. Oricum, nu m-am indoit deloc de asta. Ii vad oboseala pe chip chiar daca incearca sa o ascunda.

–Da, poti, murmura cu jumatate de gura.

Ii iau fata in palme, intorcandu-i capul spre mine. Ii plasez un sarut dulce pe buze, incercand sa il linistesc catusi de putin.

–Voi fi bine, nu te mai gandi la ce s-a intamplat.

Isi lipeste usor buzele de ale mele, incolacindu-si un brat in jurul taliei mele. Buzele sale se misca tandru peste ale mele, limba sa cerand permisiunea sa o intalneasca pe a mea. Se opreste brusc, desprinzandu-se ușor de mine. Opririle astea bruste imi sunt neobisnuite, mai ales cand e vorba de el. Ceva il macina si nu cred ca are neaparat legatura cu accidentul cat are legatura cu mine. Imi saruta fugar nasul, ciupindu-ma gingas sub barbie. Se ascunde.

–Sa mergem.

Imi înmânează cheile, zambindu-mi cald.  Imi deschide portiera, eu privindu-l inca suspicioasa. Nu vreau sa imi ascund expresia cand imi dau seama de reactiile sale bruste, vreau sa il fac sa se simta cat mai pregatit sa impartaseasca cu mine.

Urc la volan, asteptand sa mi se alature pe locul pasagerului. Ne punem amandoi centurile, torsul masinii la pornire mangaindu-mi auzul. Turez de cateva ori motorul pentru satisfactia urechilor mele, apoi ies usor din parcare. Il observ incordat tot atunci cand intru pe autostrada, crescand viteza tot mai mult.

–Nu ma ajuti cu nimic daca stai ca o stana de piatra si privesti incremenit in fata, il mustrez.

Isi lasa capul pe spate, oftand adanc. Se aseaza mai bine pe locul sau, dand volumul muzici mai tare. Basii puternici a melodiei "How Bad Do You Want It" imi infiltreaza in trup adrenalina, schimband vitezele cu o indemanare de care nu ma mai credeam in stare. In scurt timp masina ajunge la o viteza considerabila, simtind cum in sfarsit sunt in mediul meu. Masinilie pe care le ocolesc ma claxoneaza, zambind larg cand chicotitul lui Tyler se face auzit peste melodia puternica.