𝙁𝙤𝙧𝙗𝙞𝙙𝙙𝙚𝙣 𝙇𝙤𝙫𝙚 𝙄. 𝙏𝙝𝙚 𝙏𝙧𝙪𝙩𝙝

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 25

Ma sprijin cu spatele de usa, dandu-ma de doua ori cu capul de ea. Proasto!

–Eu...  am dat startul unui razboi. Unui razboi cu o armata de oameni. O armata pe care noi nu o avem...

Imi este greu sa diger toate astea, creierul meu neputand sa proceseze cum am putut fi atat de neatenta.

Apuc vaza de pe noptiera, aruncand-o cu putere in perete simtind cum imi pierd cotrolul. Il vad pe Tyler oprindu-se in loc,  privindu-ma temator.

–O sa murim si asta numai din cauza mea!? urlu privindu-l cu lacrimi in ochi.

Scutura din cap, din doi pasi venind langa mine. Imi prinde fata in palme, obligandu-ma sa il privesc in ochi

–Avem patru zile la dispozitie sa facem rost de cativa oameni. Asta isi doreste acum, sa te descurajeze. Nu-l lasa sa se joace cu mintea ta, fa-i jocul asa cum stii cel mai bine. Infrunta-l asa cum ai facut-o mereu.

Imi musc buza cu putere, tinandu-mi lacrimile in frau.

–Lupti sau mori, rostesc cu glasul stins.

–Lupti sau mori, repeta lipindu-si fruntea de a mea.

                                                                                                    * * * *

Imi dezmortesc oasele intepenite, tragand un ochi spre Tyler care priveste concentrat si cumva ingandurat in fata. Stiu motivul, nu ar avea rost sa il mai intreb.

Imi trag spatarul scaunului inapoi in fata, reusind sa ii atrag atentia.

–Ai dormit bine? intreaba clipind repetitiv.

–Suficient cat sa conduc eu restul drumului.

Ii zambesc usor, facandu-i semn sa schimbam locurile.

–Mai avem maxim zece minute si ajungem, n-ar avea rost, spune frecandu-si ochii obositi.

Imi inclin capul intr-o parte, privindu-l cu o spranceana ridicata.

–Trebuia sa ma trezesti, il mustrez sagetandu-l cu privirea.

Se intoarce spre mine cu o expresie asemanatoare cu a mea, zambind cu jumatate de gura.

– Stii prea bine ca nu te trezesc pentru nimic in lume stiindu-te obosita.

Imi dau ochii peste cap, privind absenta pe geam.

–Ei bine, este un inceput pentru toate! il contrazic iritata.

Imi abtin zambetul, vazand totusi ca el n-are de gand sa o faca. Zambeste larg, privindu-ma fugar din cauza drumului abrupt. Totodata, l-am lasat si fara replica chiar daca nu va recunoaste niciodata asta. Doar va zambi si va astepta momentul perfect de a-mi servi pe tava una din replicile sale pregatite din timp.

Simt un nod in stomac cu cat timpul trece mai repede iar vremea sa-mi vad casa in care am copilarit se apropie tot mai mult. Corpul imi tremura usor si un val de caldura imi strabate tot corpul facandu-ma sa ma razgandesc in ceea ce priveste drumul asta.

Cu cinci ani in urma.
Katherine - optsprezece ani

- Kath, nu uita ce ti-am zis. O Kennedy nu renunta niciodata! vocea disperata a tatei ma face sa tresar.

Unul din oamenii lui NickIaus il pune pe tata in genunchi langa mama, drept in fata mea.  Tyler e in dreapta mea, un tip tinandu-i un pistol la cap. Ma uit in jur terifiata si abia pot percepe ce tocmai se intampla. Toata lumea e in pericol iar eu sunt singura fara nicio arma la cap. Pentru ca nimeni nu ma considera capabila de astfel de lucruri.