𝙁𝙤𝙧𝙗𝙞𝙙𝙙𝙚𝙣 𝙇𝙤𝙫𝙚 𝙄. 𝙏𝙝𝙚 𝙏𝙧𝙪𝙩𝙝

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 2

Scot ondulatorul din priza, facand ultimele retusuri machiajului simplu pe care l-am realizat. O linie de tus, putin rimel si un ruj nude, nimic mai mult. Imi deschei primul nasture a camasii pe care o port, dandu-mi parul lung si buclat pe spate. Azi dimineata m-am trezit mai mult decat hotarata sa ma angajez. In ciuda faptului ca in Chicago si California nu am avut niste relatii atat de bune cu politia, de data asta am de gand sa ma fac placuta. N-am nevoie de inca o bataie de cap, nu cand sunt atat de concentrata pe scopul meu.

Imi dau de cateva ori cu mana peste pantalonii de stofa, imbracandu-mi sacoul de aceeasi culoare cu ei. Cu o strangere de inima, imi incalt singura pereche de tocuri pe care o detin, stiind ca picioarele mele vor avea de suferit dupa aceea.

Imi pun telefonul, actele si tot ce imi trebuie pentru reportajul de azi in geanta, invartind pe degete ceea ce din exterior pare un ruj. Il indes la fundul gentii cu un oftat adanc, iesind mai apoi din casa. Cu toate ca pasiunea mea pentru motoare e eterna, masinile au si ele un loc in inima mea. De asta si detin una, vremea nu va putea fi mereu in favoarea mea. Sau imbracamintea ca in cazul de fata. Urc in Porsche-ul 911 Turbo negru pe care il detin de ceva vreme, scotandu-l din garajul ingust cu grija. Imi asez geanta pe scaunul alaturat, iesind in aglomeratia innebunitoare de pe sosele. Ma folosesc de GPS pentru a ajunge la destinatie, circulatia punandu-mi nervii pe foc.

In mai putin de zece minute parchez in fata sectiei, gura mea formand un "O" de uimire vazand cladirea imensa din fata mea. Imediat cum cobor din masina simt privirile unor politisti direct in ceafa, reusind sa trec pe langa ei fara sa le adresez vreo injuratura de bun gasit. Pasesc usor analizand imprejurimile si sincera sa fiu, sunt placut suprinsa.

Nu credeam ca o sectie de politie e atat de mare pana astazi. Adica am mai fost prinsa de cateva ori de lipitorile astea mancatoare de gogosi insa niciunul nu a vrut sa imi faca un tur gratuit, pierderea lor. Ma opresc la receptie, doamna de o varsta destul de inaintata privindu-ma cu ochii mijiti tinandu-si ochelarii pe varful nasului.

-Buna ziua! Am vorbit astazi cu dumneavoastră despre postul de contabil. Domnul Ryan Michael e disponibil?

Un zambet larg isi face loc pe chipul femeii, transmitand caldura si o senzatie placuta de confort.

-Oh, buna, scumpo! Katherine Kennedy, corect?

Aprob din cap zambind.

-Domnul Michael e in biroul sau, stai o clipa!

Se intoarce spre un fel de telefon fix, butonand cu o indemanare de invidiat. Schimba cateva vorbe scurte, apoi se intoarce spre mine zambind larg.

-Poti sa te duci sa vorbești cu el, biroul sau e la etajul doi prima usa pe stanga.

-Multumesc frumos!

Urc treptele cu emotie, dorindu-mi postul asta mai mult decat orice. Averea tatalui meu nu va putea sa ma ajute la nesfârșit, am nevoie de un job. Plus de asta trebuie sa fac o impresie buna in fata politiei, as putea face inchisoare pe viata daca se afla de toate infractiunile comise.

Ajung la usa biroului domnului Michael, ezitand cateva clipe inainte sa ciocanesc usor. Primesc confirmarea de pe cealalta parte a usii, strangand clanta mai tare in mana inainte sa intru. Acum e acum.

                                                                        * * * *

Interviul a decurs destul de bine, dupa parerea mea. Exceptand faptul ca Ryan Michael e cel mai infumurat barbat din cate am cunoscut. Voi vedea peste cateva ore daca e de aceeasi parere cu mine si ornitoringul cu privire de camila paralizata. Deja imi provoaca greata omul asta. Mi-a spus sa ma intorc peste o ora cand va decide daca sunt destul de buna pentru postul asta sau nu. De parca l-as ruga sa ma faca prim-ministru, nu contabila. Ies de pe usa abtinandu-ma sa nu i-o rup din balamali. Cateva priviri se intorc curioase spre mine si din cate observ, inafara de femeia de la receptie nu mai este alta. Superb!