𝙁𝙤𝙧𝙗𝙞𝙙𝙙𝙚𝙣 𝙇𝙤𝙫𝙚 𝙄. 𝙏𝙝𝙚 𝙏𝙧𝙪𝙩𝙝

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 23

Masina opreste brusc, aproape atipind din cauza caldurii care s-a format inauntru. Bezna din jur imi aduce un puternic sentiment de nostalgie, intinzandu-mi gatul pentru a vedea splendoarea acestui loc. Cobor din masina, mergand spre marginea bine cunoscuta. Imi incrucisez bratele la piept, privind luminile orasului. Pot vedea aproape tot orasul de aici, luminile fiind cele care il face special in abisul negru al noptii. Pentru prima data in cei douazeci si trei ani ai mei, imi e frica cu adevarat de mafie. Imi e frica ca mi-l vor lua pe Tyler. Ca il vor ucide.

Imi inclestez pumnii, stapanandu-mi emotiile care ma incearca. Habar nu am ce sa fac. Pana acum am jucat totul la risc, insa in razboiul asta trebuie sa fii calculat. Improvizatia e o solutie, nu solutia. Simt caldura unor brate cunoscute, lasandu-ma moale. Suspin involuntar, zeci de ganduri invadandu-mi mintea. Am crezut ca odata ce aflu cine e capul mafiei imi va fi mai usor insa m-am inselat. Dupa accident am crezut ca imi va fi usor, pana sa il revad din nou pe Tyler. Dar acum... totul e mult mai complicat. Imi stiu slabiciunea si ar putea sa ma distruga in orice secunda facandu-i rau lui. Cu toate astea, Ryan nu stie ca am aflat de el. As putea sa il atac cand se asteapta cel mai putin, asta daca vreau sa merg la risc.

-Trebuie sa vorbesc cu Ryan, ma trezesc spunand.

Il simt pe Tyler tresarind, odata ce imi percepe cuvintele. Ma intoarce cu fata la el, prinzandu-ma de umeri.

-Nici gand! Iti jur Katherine ca...

-Trebuie! il intrerup pe un ton ridicat.

Ma examineaza indetaliat, cuta dintre sprancene adancindu-se.

-De ce?

Maraitul sau nervos imi ridica parul de la ceafa, degetele sale trasand linii fine pe gatul meu lasand dare de foc in urma. Inghit adanc in sec, folosindu-ma de toata puterea pentru a nu intrerupe contactul vizual.

-Trebuie sa stiu de ce a facut toate astea, si ce ar avea de gand sa faca pe viitor. Si poate... sa cadem la o intelegere.

Ma intorc cu spatele la el, continuand sa privesc luminile orasului. Ofteaza adanc, rezemandu-si barbia de umarul meu. Isi freaca nasul de pielea gatului meu, facandu-ma sa chicotesc slab. Stransoarea bratelor sale se intensifica, lipindu-mi spatele de pieptul sau.

-Da, poate ca ar trebui sa faci asta. Dar in momentul asta tot ce imi doresc sunt cateva clipe de liniste cu tine. Nimic mai mult, doar vreau sa imi limpezesc mintea, sa ma debarasez de stres. Crezi ca poti rezolva asta cumva?

Glasul sau ragusit imi inmoaie genunchii, relaxandu-mi toti muschii intr-o clipa. O fierbinteala mi se revarsa de la gat in jos, degetele sale plimbandu-se lasciv pe pielea mea infiorata. Isi muta palmele pe soldurile mele, urcandu-le usor mana la umeri. Imi ridica mainile in aer, plasandu-mi un sarut lung dupa ureche. Treptat mintea mi se goleste, uitand de tot. Uit cum am ajuns aici, uit unde am fost acum doua ore. Singurele lucruri de care sunt constienta sunt atingerile si glasul sau.

-Deschide ochii, iubito!

Il ascult, deschizandu-mi ochii usor. Zambesc involuntar vazand va suntem amandoi pe margine. Un singur pas si putem muri cazand in prapastie. Inspir adanc, incercand sa imi stapanesc tremuratul picioarelor. Corpul niciodata nu e in corcondanta cu creierul, reactioneaza taman invers.

-Stii de ce e locul asta asa special, nu?

Abia aud ce spune, fiind mult prea acaparata de peisaj si marginea pe care incerc sa ma mentin teapana. Cu toate astea, aprob din cap nefiind capabila sa scot doua vorbe.

-Aici...

Isi lipeste buzele de obrazul meu, prinzandu-mi incheieturile pentru a-mi pastra mainile in aer.