Vrăjiți

5. Cine este Christina Stone

— Îmi amintesc de fratele tău, zise repede Christina, atrăgând atenția lui Colt.

Simțise un fior amețitor în stomac în clipa în care intrase în cameră și o zărise în patul lui, întinsă deasupra păturilor, cu cizmele scoase și așezate la bază. Era înaltă, da, dar picioarele îi rămâneau subțiri. Niciodată nu dăduse atenție picioarelor unei femei. Acum însă se holbase la degetele ei ca un pervers, gândindu-se că i se mulau perfect în palmă și realizând că nu i-ar fi luat mult să le sărute. Și, Dumnezeule, voia să sărute până și degetul mic de la piciorul ei, strâmb. Era un deget strâmb, ceea ce îl făcea să pară și mai mic. Îi dădea însă și mai multă fumusețe. Se abținuse să facă sau să spună ceva, tocmai pentru că își dădea seama cum ar fi arătat asta. Nu putea să sărute picioarele – sau alte părți ale corpului – acestei femei. Era o infractoare și acum doar un instrument pentru a-și realiza interesul, acela de a pune mâna pe lorzii perverși.

— Serios?, întrebă.

Credea că avea să nege și să implore iertare. Nu. Ar fi trebuit să știe că această fată, Christina, nu avea să implore nimic. Era prea mândră. Se citea mândria în ochii ei și emana din fiecare por. În schimb, acum părea că voia să îi depene povestea despre fratele său.

— Eram aproape de Derby când i-am întâlnit. O observă cum își închise ochii și se întoarce pe o parte, strângându-și ușor picioarele. Colt rezistă impulsului de a-i așeza pătura peste picioare. Era stupid din partea lui să facă asta. Le-am spus că sunt în Repton și că se rătăciseră. I-am adormit și am furat tot...

— Le-ați lăsat un cal și câteva monede, îi aminti Colt.

— Așa am făcut, nu?, o văzu zâmbind trist. Presupun că da, deși nu ar fi trebuit. Dacă fratele tău care se prostea prin poienițe cu fete tinere și speriate este cu adevărat duce, atunci își permitea să piardă un cal sau doi și câteva monede.

Colt zâmbi.

— Nu așa funcționează lumea, domnișoară Stone. Indiferent de câți bani are cineva, nu ai dreptul să iei din ei neinvitată. Nu erau banii tăi. Nu era calul tău.

O văzu cum își strânge buzele și se încruntă. O făcuse să se simtă prost? Dar de ce furase cu adevărat această fată? Observă că poalele rochiei erau ponosite, rochia se descusese într-o parte, iar unghiile erau tăiate foarte scurt, aproape din carne. De ce fura cineva ca ea? Pentru hrană, haine și viață. Sigur că ar fi putut găsi o slujbă decentă, dar... Colt se îndoia că un angajator ar fi putut-o privi ca pe o slujnică. Era prea frumoasă pentru rolul acesta.

În plus, nu conta motivul unei fapte, ci numai rezultatul, fapta în sine. Nu era treaba justiței să caute motive.

Crezu că adormise, dar apoi, când se pregătea să noteze lucrurile pe care i le spusese, o auzi întrebându-l cu glasul aproape stins:

— Ce i-ai spus doctorului Leigh?

Nu ar fi trebuit să îi spună nimic, să nu se comporte cu ea în vreun fel. Totuși, în trupul ei subțire, în poziția fetală pe care o luase, inima lui Colt se strânse.

— Vreau să văd dacă domnișoara Blue a fost agresată în vreun fel. L-am rugat să o examineze și să îmi raporteze totul.

— Nu a fost..., începu ea să spună, deschizând brusc ochii. Adică... nu cred... Începu să se bâlbâie, ceea ce îi strânse mai tare inima. Acele irisuri galbene se strânseră imediat, auzind-o cum exclamă: Oh, Doamne!