Vrăjiți

21. Pasiune împlinită

Nu știa ce o apucase; știa însă că trupul îi ardea de când părăsise Vauxhall și că, în ce o privea, nu terminase cu Colt.

Colt avea momentele lui; uneori era blând, alteori era rece. Acum însă, în seara aceasta, Colt fusese asemeni unei torțe. Iar ea căuta lumina cu înverșunare. Pentru că asta voia. Niciodată nu se simțise astfel și niciodată nu tânjise după mai mult. Deși nu îi fusese interzis nimic, nu jinduise să cunoască atingerea unui bărbat. Până la Colt. Colt îi schimbase viața. Chiar și sub amenințarea închisorii, Christina nu putea să nu și-l dorească pe acest bărbat. Și pentru câteva momente, pentru câteva clipe efemere, avea să-l aibă.

Își strânse halatul mai bine pe ea și se cufundă în fotoliul mare și moale din bibliotecă. Știa că avea să vină aici prima dată; mereu o făcea. Ajunsese să fie o rutină pentru el. Se gândea că fugea de prezența ei, dar nu. Colt nu o evita. Chiar dacă ar fi făcut-o, nu ar fi reușit. Ridică din umeri și își mângâie palmele pentru a simți ceva, orice, un semn că asta nu era o prostie. Era capabilă de multe prostii, dar nu voia ca el să fie o greșeală. Nimic la Colt nu se simțea ca o greșeală. Sărutul lui era tandru, iar ea găsea plăcere și în mușcături. Își atinse gâtul, acolo unde începuse să se creeze un semn. O șocase plăcut și voia să simtă din nou acel șoc furtunos în vene. Oftă și își abandonă mâinile care nu vorbiseră niciodată cu ea.

- Caută-ți destinul în palmele altora, o sfătuise cândva Tata Stone. E puțin din tine în fiecare persoană cu care vei vorbi, cu care vei mânca și pe care o vei iubi. Ești pretutindeni, Christina.

Prin urmare, când îi ghicise din nou lui Colt Cardinham încercase să vadă puțin din ea în el și nu reușise. Nu știa unde să caute. Poate că era o simplă aventură, un călător în viața lui. Bărbații ca el nu obișnuiau oricum să se căsătorească cu femeile ca ea. Nu avea să fie mama acelor doi copii, chiar dacă trupurile lor i se conturau clar în minte. Alta avea să îi poarte copiii și alta avea să îl iubească seară de seară.

Mușcându-și buzele așteptă tăcută orice semn de viață din casă pentru a-și anula gândurile de la acest destin crud. Beth se dusese la culcare după ce o ajutase să se schimbe în cămașa de noapte, lăsând-o în aceeași cameră în care ieri fusese proiectat un foc spre capul ei. Privise sfidătoare patul și, luându-și inima în dinți, coborâse. Putea să fie ea cea care iniția asta, în ciuda emoțiilor care i se urcaseră în gât. Nu mai fusese atât de nervoasă de când escrocase primul domn sau din clipa în care citise soarta în ochii unei femei. Și o mințise. Probabil că femeile ca ea nu aveau să mai creadă niciodată în magie, tocmai pentru că ea alesese să o mintă, să nu îi spună că ziua de mâine nu o mai aștepta. Ziua de mâine avea să fie a altuia.

Tresări în clipa în care auzi ușa deschizându-se și aproape că își pierdu tot curajul când îl zări, impozant, în prag. Colt păru să ezite, apoi, închizând ușa în urma lui, făcu un pas mare spre masa dinaintea fotoliului ei. O privi pentru a se asigura că ea era aceea. Dacă ar fi putut asculta bătăile rapizi ale inimii ei, dacă ar fi putut simți ce se întâmpla cu stomacul ei acum i s-ar fi făcut milă de ea, și-ar fi plecat capul și ar fi sărutat-o. El însă nu părea să știe nimic din toate astea. Îndreptându-se spre vitrina în care erau așezate băuturile, turnă calm în două pahare un lichid care semăna cu ochii lui.

- Ce faci aici, Christina?, îl auzi întrebând-o. Ar trebui să te odihnești. Mâine participăm la o petrecere restrânsă unde toți ochii vor fi pe tine. Domni, doamne și domnișoare vor vrea să privească mai adânc în ochii tăi și să își găsească acolo destinul.

- Nu puteam dormi, răspunse ea simplu.

- Pentru o hoață, mă minți destul de prost, zâmbi Colt.