Vrăjiți

22. Masă în familie

Christina avea de gând să profite de plăcerea bucătăresei pentru gătitul biscuiților cu migdale. Așezată pe un scaun în fața mesei gigantice pe care se întindea aluat și pe care stăteau proaspăt scoase din cuptor patru plăcinte, tânăra mânca liniștită un biscuit din cei proaspăt scoși la cuptor.

— Deci tu ești copila care mănâncă toți biscuiții, spusese bucătăreasa.

— Sunt vinovată, într-adevăr, răspunsese Christina.

Aducând un zâmbet pe chipul femeii, se așezase în fața mesei și își dusese degetele spre coșulețul în care aceștia fuseseră aranjați. Bucătăreasa nu părea să se supere nicio clipă, ci își continuase treaba, poruncind în stânga și în dreapta și vârându-și mâinile în tot felul de oale. Era de-a dreptul fascinant tot ce făcea aici.

— Nu ți-ar face rău, spusese femeia după a doua plăcintă scoasă din cuptor. Ești o adunătură de oase. Tu și fetița, bombănise bucătăreasa.

În spatele cuvintelor ei se citea însă compansiunea. Christina zâmbise și continuase să o privească tăcută. Avantajul de a nu fi o lady era acela că nu era alungată din bucătărie. Toți treceau pe lângă ea fără să o bage în seamă, de parcă era natural să fie aici. Nu o deranja deloc atitudinea lor; oamenii care lucrau pentru Colt Cardinham nu erau nici pe departe persoanele rele pe care ea și le închipuise.

În plus, ea era binedispusă. După un somn reconfortant și baia de dimineață o vizitase pe Blue care de-abia se trezea când ea era deja aranjată în rochia din bumbac cu fustă decorată cu buline. O sărutase și o lăsase să se pregătească pentru zi, coborând direct aici. Îi era foame după ce aseară sărise peste cină, dar trebuia să aștepte cuminte micul dejun. De altfel, foamea apărea și ca urmare a efortului de seara-trecută. Înghiți tot biscuitul când își aminti ce se întâmplase cu adevărat între ea și Colt. Făcuseră dragoste. Ea făcuse dragoste cu el pentru că și-l dorea, pentru că îl adora, pentru că, la un moment dat în cele câteva zile petrecute aici, realizase că o viață fără el ar fi fost searbădă. Ar fi fost prea mult să spună că îl iubea, dar nu putea ignora junghiul din piept care îi spunea că se prăbușise într-o prăpastie adâncă din care nu avea să mai iasă niciodată.

— Nu este cam multă mâncare pentru micul dejun?, o întrebă pe bucătăreasă, încercând să schimbe astfel cursul gândurilor ei care coborau încet asupra amintirii mâinilor lui Colt, a buzelor și a vintrelor lui.

— Dar în dimineața aceasta nu mai sunteți numai voi doi la masă, porumbeilor, se auzi glasul lui Wine Cardinham din cadrul ușii. Christina aruncă o privire peste umăr, zărindu-l. Ca întotdeauna, lordul Wine își purta părul ușor mai lung decât media într-o codiță scurtă. Perfect ras, în haine la fel de cenușii precum vremea, Wine îi amintea de fiecare dată de Colt care, în dimineața aceasta, era de negăsit. Roșii când auzi apelativul. Îmi vrăjești cumva bucătăreasa, domnișoară Stone?

— Bucătăreasa dumitale?, se încruntă Christina când femeia păru că nu spune nimic, ci doar rânjește. La vârsta ei se aprinsese cam ușor în fața unui crai precum Wine. Credeam că este bucătăreasa lui Colt.

— Ei, dar doamna mea îmi gătește și mie din când în când, îi făcu el cu ochiul. De fapt, îmi pregătește fiecare cină, cum eu iau micul dejun pe unde apuc și prânzul la club sau la birou. Se apropie masiv de masă, ajunse lângă bucătăreasă și cu fața serioasă, dar fals compătimitoare, întrebă: Te-a corupt, iubita mea? A zis cumva că îți împlinește toate fanteziile dacă rămâi pentru totdeauna bucătăreasa bestiei de frate-meu?

Râzând, bucătăreasa împinse coșul cu biscuiți spre el:

— Ia un biscuit, depravatule, și lasă-mă să-mi văd de treabă!