Vrăjiți

6. Conversația ajută digestia, iar armăsarii fecioarele

— Mai știi trucul cu mâinile, Christina?

Tata Stone era așezat pe o piatră alături de ea, lângă ceea ce părea un râu incredibil de lung. Era liniște. Soarele le atingea plăcut pielea, deși, dacă privea spre el, nu îi ardea ochii. Era ceva liniștitor la asta, la locul acesta. Iar ea purta rochia albastră, preferata ei, rochia simplă, fără nicio fundă sau bijuterie. Pantofii cu talpă joasă pe care îi purta o lăsau să simtă iarba aproape de picioare. Nu erau acei pantofi cu tocuri înalte și aveau o singură cataramă aurie. Era paradisul pentru Christina...

— Nu cred că este un truc..., mărturisi ea. Clipe lungi nu își recunoscu vocea. Era vocea ei, dar nu a femeii care devenise, ci a fetiței care pășise pentru prima dată în casa acestui bărbat. Cu degete tremurânde, îi prinse mâna și și-o așeză peste a lui, cu fața în jos. Nu cred că ți-am mai spus-o, dar simt liniile fără le ating. Când pun mâna pe cineva simt totul...

Își închise ochii și își mușcă buzele. Nu îi spusese niciodată. Nici măcar Christian nu știa asta. De când ajunsese în casa modestă a Tatei Stone păruse că toate simțurile i se deșteaptă. Era mai atentă la natură, la zgomot, la gândurile și fețele oamenilor, la destinele lor. Și era îngrozitor de câte ori nimerea o premoniție.

— Știu... Tata Stone îi prinse degetele și le mângâie ușor. Avea fața blândă, dar nicidecum fața omului bătrân de acum câteva zile. Era același bărbat ca în ziua în care îl cunoscuse. Zâmbi. Palmele nu mint, Christina, să ții minte asta. Dar se schimbă. Se schimbă mereu. Unghia lui se așeză pe ceea ce era linia destinului, iar Christina își mușcă buzele privind magia care reverbera din acest bărbat pe care îl numise o viață „Tata Stone". Îi fusese ușor să îi spună așa, mai ales că ochii lui erau ochii ei, iar când magia îi invada pe amândoi aceștia deveneau și mai strălucitori, și mai prezenți. Era înfricoșător. Știu că te temi, îi citi el gândurilor. Ești foarte tânără, iar eu trebuie să plec. Și fratele tău este la fel de tânăr, dar mă tem că el nu a avut niciodată nevoie de mine. El are nevoie de tine, Christina.

— Voi fi mereu alături de el!, zise repede fata cu emfază. Niciodată nu își propusese să se despartă de fratele ei. Christian era o parte din ea.

— Nu mereu. Buzele mereu zâmbitoare ale bărbatului se curbară și de data asta. În curând vei promite veșnicia altui bărbat, copilă. Uneori îmi este prea greu să văd ce vă pregătește viața, pentru că sunteți amândoi atât de imprevizibili. Dar Christian va fi bine. Să nu îți faci prea multe griji. În curând va avea și el femeia lui.

— Nu mă voi căsători!, dădu ea ușor din cap, iar ochii îi fură invadați de lacrimi.

Tata Stone se mulțumi să zâmbească. Apoi se aplecă și îi sărută părul, fruntea și ambii ochi. Îi mângâie ușor chipul. Se ridică și îi făcu cu ochiul.

— Să îi dai asta din partea mea mamei tale, îi șopti el când o sărută pe obraz pentru ultima dată.

— Poftim?, întrebă Christina în timp ce îl vedea îndepărtându-se. Mama este.. mama...

Dar realiză că vorbea singură. Tata Stone dispăruse, iar ea rămăsese singură într-un paradis care se năruia. Iarba începuse să se veștejească, pomii rămâneau fără frunze rapid, iar apa părea că seca. Și acolo, prinzându-i piciorul, putu vedea chipul individului pe care îl înjunghiase, palid, cu buzele mov și ochii roșii. Și când deschise gura, Christina putu vedea dinții ascuțiți care dădeau să se înfigă în gamba ei.

Țipă, incapabilă să se miște. Și continuă să țipe până ce o mână gigantică cu unghii îngrijite și degete lungi o smulse din paradisul căzut și o aduse la realitate în trupul femeii care devenise.