Vrăjiți

23. Ceaiul de la ora zece

— Această tânără, zise ducele de Rothgar după finalizarea micului dejun, este periculoasă. Avea în mână un pahar de vin din care nu sorbise mai mult de două guri, în timp ce Wine se afla lejer la al doilea pahar. În picioare, privind pe geam, ducele ocupa întotdeauna tot locul cu poziția sa. Totuși, ai dreptate, Colt. Ne este folositoare. Vreau la fel de mult ca tine să stârpesc secăturile din societate, bărbați care profită de copii și femei. Și primul pas pentru a ajunge la ei este să îl descoperim pe acest bărbat care a pus mâna pe domnișoara Stone. Cu siguranță că dacă o scoți în lume o va recunoaște și nu va putea sta departe de ea.

— Lordul Denborougha pomenit ceva de un conte ieri-seară, în Vauxhall, îi spuse Colt, așezat în fotoliul în care stătuse aseară și holbându-se la Wine care era așezat pe locul pe care stătuse Chrsitina. Probabil că nu avea să mai poată privi camera aceasta la fel niciodată. Tot ce auzea erau gemetele ei și tot ce simțea era trupul ei strâmt primindu-l, șoptindu-i veșnicia. Am credință că ar fi vorba despre un conte.

— Ce treabă are Denborough cu asta?, se încruntă Rothgar.

Colt îl privi pe Wine. Fratele lui nu îi vorbise despre Alfred cel care complimentase nurii surorii lor, comparându-i mai apoi cu ai surorii sale.

— Îți voi spune eu, oftă Colt, dar nu vreau să faci nimic pripit.

Povestindu-i succint, observă cu Rothgar își strânge maxilarul furios. În final, ducele oftă și se întoarse cu fața la ei.

— Și crezi că este implicat, nu-i așa? E posibil, deși eu îl observ drept un libidinos căruia de azi înainte i se va refuza orice intrare în lumea bună. Mă voi asigura chiar eu de asta.

— Nu poți face asta, spuse Wine. Sora lui, Anne-Marie, este nemăritată. Dacă îi refuzi lui accesul, ca tutore al ei va avea dreptul să se răzbune interzicându-și și ei să participe la orice ieșire în societate.

— Nu îmi prea pasă mie de lady Anne, zise Rothgar. Dacă vrei să îi oferi un nou protector, însoară-te tu cu ea, Wine. Când fratele lui îl privi înciudat, ducele zâmbi ironic. Oh, stai! Ai jurat să nu pui verighetă pe degetul vreunei femei în viața asta. Ce convenabil! Apoi, își privindu-l pe Colt, continuă: E posibil să fie vorba despre un conte. Câți bărbați își permit să aibă catacombe în propria casă, oricum? Ai spus că a venit cu o birjă închiriată de un anume domn și că era muzică prin apropiere

— Zece case găzduiau o petrecere în seara în care am întâlnit-o, îi anticipă Colt dorința. Zece lorzi, toți în cartierele bune. Chiar eu am venit de la petrecerea contelui de Dunbar. Răposatul conte, îi informă. A fost ucis. Nu intră în detalii pentru că nu asta îi interesa pe prietenii lui. Ar trebui să pătrund în casa tuturor acestor bărbați. E destul de greu.

— Nimeni nu a spus că va fi ușor, oftă ducele. E bine totuși că o avem pe ea drept momeală. Această remarcă îl făcu pe Colt să se încordeze. Deși o numise și el astfel la un moment dat, ideea că o expunea precum o moluscă pe o undiță, spre a fi înghițită de peștele vinovat, îl durea acum mai mult ca niciodată.

— Și cu ce preț?, întrebă Wine. Cu prețul vieții ei? Al siguranței?

Rothgar nu mai spus nimic. Dar așa era. O folosea cu prețul siguranței sale. Dacă i s-ar fi întâmplat ceva, dacă unul dintre lorzi ar fi făcut ceva și el nu ar fi fost suficient de vigilent, de atent... Își aminti de camaradul din război. Nu fusese nici cu el suficient de atent. Ar fi putut să-l prindă dacă nu ar fi fost un soldat îngrozitor. Dar fusese îngrozior. Și acum era la fel.

— Vreau să te rog ceva, Rothgar, zise atunci rapid.

— Presimt că are legătură cu ea, zise Bryght. Te culci cu ea, nu-i așa?