Vrăjiți

20. Grădina Plăcerilor

— Să stai tot timpul așa încât să te pot vedea. Să nu te aventurezi pe alei sub nicio formă, nici dacă ar fi să leșini în mulțime. Mai bine leșini aici decât în zonele întunecate ale grădinii. Să nu te amestezi prea mult. Rămâi la brațul ducelui de Shrewsbury tot timpul. Dacă vrei să bei ceva...

— Îmi strici toată distracția, se încruntă Christina după ce observă că el plătise biletul pentru a intra în parc. Excelență?

Ducele de Shrewsbury îi însoțea, alături de lady Dunbar. Aici trebuiau să se întâlnească cu Anne-Marie și cu fratele acesteia. Christian, care se pierduse deja în mulțime, și care părea că urmărea atent un plan, îi aruncase o ultimă privire. Numai o grădină a plăcerii nu era aceasta dacă bărbatul acesta insista să se comporte atât de nefiresc.

— Ce-i drept, lordul Colt încearcă să vă protejeze, interveni împăciuitor Shrewsbury. Nici eu nu vă sfătuiesc să vă aventurați pe alei, cu siguranță cu niciun bărbat care nu sunt eu sau care nu este lordul Colt.

— Nu aveam de gând să mă aventurez nicăieri, își dădu ea ochii peste cap. Apoi, privi în jur. Luminițele erau aprinse peste tot, mai puțin în anumite zone. Orchestra cânta într-o parte. Se vindea ceva dulce într-un colț și băuturi în altul. Tablouri erau expuse în diverse zone, iar lumea bună se învârtea printre acestea. Deci așa arată... E superbă! Iar voi doi, domnilor, nu sunteți compania perfectă cu care să împart frumusețea acestui loc, le spuse ea bărbaților.

Thaddeus zâmbi și ridică mâinile în semn de predare. Colt, în schimb, rămase impenetrabil. Lady Dunbar, care își croia drum printre ei, o prinse de mâini și îi zâmbi când o văzu.

— Credeam că nu mai ajungeți!

— E devreme, zise Colt. Ai grijă, milady. Va fi îmbulzeală în curând.

— Nu sunt așa fragilă, zâmbi Helen. Să te prezint!, îi zise ea Christinei. După ce se îndepărtară suficient încât să nu fie auzite de cei doi bărbați, Helen oftă. Slavă Domnului că te-am scos de lângă moșii ăia! Ce îți spuneau?

— Să stau ca una dintre statui la brațul unuia dintre ei, bombăni Christina.

— Nu vom face asta, zâmbi Helen. Ducele și Colt pot fi atât de... insuportabil de rigizi, strâmbă din nas. Asta este, draga mea, grădina plăcerlor, Vauxhall. Aici, lumea bună se preface că nu există lume rea care mișună pe alei. Dar noi vom afla mai multe curând, îi făcu ea cu ochiul. Se va dansa în curând și mi-ar plăcea să cunoști câțiva domni...

Christina intră în panică. O strânse pe Helen de mână și zise rapid:

— Nu, fără domni.

— Cred că stai prea mult în compania lui Colt. Te transformi în el.

Nu era vorba despre asta, dar nu avea să apuce să stea suficient în cercurile înalte pentru a-și permite să se atașeze de vreun conte sau duce. Nu putea întâlni pe nimeni aici.

— În cazul acesta, oftă Helen, lord Denborough, aceasta este noua protejée a familiei Cardinham, lady Christina. Milady, acesta este Alfred, conte de Denborough, și încântătoarea lui soră, lady Anne-Marie, cu care am mai interacționat până acum.

Ochii Christinei picară pe Anne a cărei ținută era, din nou, ireproșabilă. Albă, cu decolteul pătrățos care scotea în evidență sânii plini, cu dantela pe margini, un șirag de perle asortate și două pene care îi acopereau părul negru, Anne zâmbi în direcția ei. Era însă o femeie misterioasă care, cu siguranță, nu se simțea bine în compania fratelui ei. Distanța dintre ei era vizibilă. Alfred îi semăna: brunet, cu ochii căprui însă, suficient de înalt și cu haine asortate, în culori închise, pierzându-se practic în noapte, se aplecă deasupra mâinii ei și o sărută ușor.