Vrăjiți

16. Fratele rătăcitor

Erau într-o tavernă, în plină zi, totuși era genul acela de cârciumă mult mai respectabilă. Pufni în sinea ei gândindu-se că o cârciumă putea fi vreodată considerată respectabilă. Colt Cardinham dăduse buzna pe ușa din spate și ceruse o cameră privată. Primise, în schimb, un salon, unul în care Christina își termina de împletit părul acum. Simțea privirea lui Colt asupra ei și o ardea. Simțea și privirea lui Christian și ardea. Fratele ei o prinsese de gâtul inamicului și nu pentru a-l ștrangula, ci pentru a-și vârî mai bine limba în gura lui. Roșii puternic în clipa în care își dădu seama că îl implorase efectiv să îi ridice fusetele. Nu era cu nimic mai bună decât una dintre prostituatele din zonă.

Ochii o înțepau din cauza lacrimilor cărora nu avea să le dea voie să curgă, nu în fața lui. O folosise. Cumva, el știuse că erau urmăriți și atrăsese atenția. Normal că fratele ei ar fi intervenit pentru ea. Își atinse în treacăt buzele, revenind pe scaunul de lângă Christian, unde le fusese aranjată o tavă cu ceai și biscuiți – nenorociții biscuiți cu migdale – pe care Colt Cardinham îi comandase mai devreme. Dacă el credea că avea să o îmbuneze cu biscuiți, oh, dar avea să se înșele!

— Vă mai pot aduce ceva, lord Cardinham?

Femeia roșcată, minionă, cu bustul mare și bine acoperit era îmbrăcată prea bine pentru a fi o chelneriță. Probabil că era chiar proprietara acestei cârciumi, alminteri nu înțelegea cum putea arăta o femeie din clasa ei atât de bine.

— Nu, doamnă Carter. Vă mulțumesc! Nu mă aștepam să vă găsesc în persoană aici.

— Oh, dar domnul Carter nici nu a vrut să audă că umblu prin zonă. Cică e o zonă periculoasă, își ridică sprâncele amuzate. Colt o privi cu luare-aminte. Dar nu pot sta departe de frumoasa asta prea mult timp. Știa asta când s-a însurat cu mine. Nu va fi altfel acum doar pentru că îi sunt soție.

— Mama... Copilul cu păr blond-roșcat o trase de fustă. Nu putea avea mai mult de șase ani, cu siguranță. Ca doamna Carter, micuțul Carter era îmbrăcat frumos, deși expresia lui era profund chinuită de somn.

— Acum, scumpul meu Maximilian, îi zâmbi ea. Mă cheamă datoria, zâmbi doamna Carter. Stați cât vreți.

După ce doamna Carter și fiul acesteia plecară, Colt își îndreptă atenția spre cei doi frați care priveau încruntați scena dinaintea lor.

— Domnul Carter este prieten cu Wine, zise Colt. Au făcut investiții împreună. Și în timp ce fratele meu s-a axat pe comerț, domnul Carter a investit într-un loc al jocurilor de noroc. Devil's Luck, îi lămuri. Deși numele acesta nu îi spunea nimic ei, ochii lui Christian străluciră impresionați. Soția lui a fost angajată aici o perioadă. S-a atașat de locul acesta, de fapt, deși nu se câștigă chiar bine. După ce se servi cu coniacul care stătea mai încolo, Colt reveni: Acum să discutăm despre ce contează cu adevărat. Christian Stone, ți-ai vândut sora unor indivizi care plănuiau să o jerfească pentru plăcerile lor.

— Nu... Christina, trebuie să mă crezi când îți spun că intenționam să fug cu tine în seara aceea. M-am mișcat prea greu și... acum toți sunt morți.

Chrsitina înghiți în sec. Îl iubea pe Christian. Era singura familie care îi mai rămsese. Nu avea să îi țină ranchiună pentru cele întâmplate.

— Oh, Christian... Te cred! Nu trebuie să te disculpi înaintea mea...

— Trebuie să te disculpi înaintea mea, o întrerupse Colt. Iar eu vreau să știu exact persoana căreia i-ai promis-o pe sora ta.