Mihai dormea ore in sir, si avea febra. Starea aia era chiar deplorabila. Imi venea sa urlu incontinuu. Camaradul meu era la un pas de moarte, si eu nu puteam face nimic. Nu-l puteam ajuta cu nimic. Eram pur si simplu inutil. Nu ne era permis sa stam mult timp la infirmierie, deoarece trebuia sa mergem pe front, si in plus locul era foarte aglomerat.
In jur se auzeau multe focuri de arma. Am revenit putin frustrat din cauza situatiei pe front. Mi-am luat flinta cu mine si am inceput macelul. Am ucis un barbat cam de varsta mea, blond, cu ochii albastrii. Inainte sa-si dea duhul, mi-a aruncat o privire dispretuitoare. Nu o sa ii uit prea curand acea privire cumva diabolica.
Zilele trec greu. Trei zile au trecut ca trei saptamani. Sunt lipsit de chef. N-am placere pentru nimic. Mihai e ranit, lumea e tacuta, nu mai avem unde sa dormim, dormim direct pe pamant, ma doare tot corpul, mancarea nu e prea buna, n-am primit vesti de la sotia mea. Sunt deprimat.
M-am decis sa scriu eu scrisori, una pentru sotie, si una pentru mama. Vreau sa le anunt ca nu sunt ranit, si ca sper la o victorie, care ma tem ca e un vis care se va risipi. Avem pierderi. Dar nu o sa le anunt. Nu vreau sa le ingrijorez pe niciuna. Le voi cere sa-mi raspunda cat mai repede.
Cam atat pentru capitolul acesta, stiu, e scurt. Stiu, n-am mai scris de ceva vreme. Mi-am nenorocit telefonul, pe calculator n-am timp sa intru. Scuzati-mi absenta. M-am gandit sa sterg cartea ,,Recenziile Mele" deoarece nimeni nu o citeste. N-are rost sa o mai tin.
Sper ca ti-a placut capitolul, lasa-mi te rog in sectiunea de comentarii daca ai sfaturi, sugestii, critici constructive pentru mine, deoarece vreau sa-mi imbunatatesc scrisul. O dupa-amiaza frumoasa va doresc :*
YOU ARE READING
Jurnal de razboi
Historical FictionCartea aceasta este din perspectiva strabunicului meu , iar faptele sunt reale .
