Jurnal de razboi

Amintirea unei vieți liniștite

În întunericul nopții, în timp ce restul camarazilor mei dormeau, mintea mi-era inundată de amintiri.
O vedeam pe ea, când ne cunoscusem la horă. Era atât de frumoasă, cu părul negru împletit și ochii mari și albaștri. Îmi aminteam cum din prima clipă îmi simțisem sufletul tremurând. E adevărat faptul că și înainte s-o întâlnesc pe ea cunoscusem femei, însă mă simțeam în continuare neîmplinit. Dar ea.. Avea ceva special, simțeam că-i făcută să fie sufletul meu pereche. Nu puteam uita cum, timid și neîncrezător, am făcut primii pași spre ea, chemând-o să joace cu mine. Cu o scânteie în privire, mi-a luat mâna și a răspândit prin mine toată bucuria și pofta de a trăi.
Să spun drept, nu s-a lăsat cucerită din prima zi, deși ceva din ea îmi spunea că-i sunt și eu drag. Dar cât de chinuitoare mi se păreau zilele de duminică, la horă, când vedeam cum alți bărbați se întrec pentru ea, cum o ating și o iau la joc.
Dar cât de fericit deveneam când o strângeam în brațe și o țineam atât de aproape de pieptul meu.. Iar ea, micuță de statură, se cuibărea la pieptul meu, potrivindu-se perfect.

În patul rece în care mă aflam, nu am realizat cum obrajii mi-erau inundați de lacrimi fierbinți. O iubeam atât de mult.. Aș fi dat orice doar pentru a mă întoarce înapoi la ea, la viața liniștită pe care o duceam înainte..