Jurnal de razboi

Spre Oituz

Camionul uzat in care ne aflam se inlocuise cu alt camion, de culoare visinie, in perfecta stare.

Acum stateam mult mai comfortabil. Se auzeau murmure de indignare cu privire la nou nostru ordin.

Eu eram aproape indiferent. Pentru mine nu conta unde s-a mutat frontul, atata timp cat eu luptam pentru idealurile Romaniei. Cand camionul se aproviziona cu benzina, am cautat o posta, sa ii pot trimite o scrisoare sotiei mele, sa o anunt de cele intamplate. Scrisoarea mea era scurta, deoarece nu aveam prea mult timp la dispozitie, dar era la obiect, si suna cam asa:
Draga mea sotie,
Iti scriu, deoarece am gasit putin timp pentru a te anunta de noile ordine pe care le-am primit. Ne-am intors in partea opusa, deoarece frontul s-a mutat la Oituz. Am avut un incident, dar am reusit sa scapam in siguranta, desi cativa soldati au murit. Dar nu vreau sa te ingrijorez. Tu ce mai faci, iubito? Vasile ce mai face? Imi lipsiti. Abia astept sa va vad, sa va strang puternic la piept, sa te sarut, sa-ti simt mana mangaindu-ma pe chip, sa iti simt caldura.. Tânjesc dupa asta, draga pe sotioara. Nu te intrista, ma voi intoarce la voi.
Abia astept sa ajung pe front, sa iti pot primi vestile si sa te mai anunt de ordinele primite.
Va iubiesc, aveti grija de voi, si treci te rog si pe la mama, sa o anunti ca sunt bine.
Te sarut,
al tau Petrica.

Am pornit iar la drum. Eram fericit ca am reusit sa pun scrisoarea la posta. Speram sa o mai linistesc pe nevasta mea, asta a fost prima scrisoare pe care am apucat sa o scriu. Mihai scrisese si el o scrisoare pentru parintii si copilul lui.

Ne apropiam de front. Simteam adrenalina cum curge prin vene. Teama isi facea cam repede loc printre soldati. De-acum ce va urma?
Cam atat pentru capitolul acesta, sper ca va placut :) Va astept sugestiile, criticile in sectiunea de comentarii. Multumesc ca mi-ati citit capitolul, va mai astept cu drag :3 O zi frumoasa va doresc :*