Dupa o lunga zi pe front, m-am intors in tabara.
Gheorghe, care era responsabil cu livrarea scrisorilor, imi aduse una. Nu mai primisem de mult timp o scrisoare. Mihaela Rus. Tremuram de emotie. Era ea...
Fara sa mai stau pe ganduri, am mers intr-un loc mai retras si am desfacut nerabdator scrisoarea.
"Draga sot,
Iarta-mi absenta. Nu am avut cand sa iti scriu.
Noi suntem bine.
Sper ca si tu esti bine.
Mihaela."
Macar.. Erau bine. Desi, ceva din scrisoarea ei imi spunea ca lucrurile nu stateau in ordine. Se racise de mine, de relatia noastra...
I-am scris raspunsul, spunandu-i ca o iubesc enorm.
Imi doream sa plec acasa... Sa fiu mai aproape de ea si de baietelul nostru.
أنت تقرأ
Jurnal de razboi
التاريخيةCartea aceasta este din perspectiva strabunicului meu , iar faptele sunt reale .
