Jurnal de razboi

Poetul din infanterie

Timpul trecea tot mai lent. In ultimele zile, eram abatut si indurerat de moartea mamei mele. I-am scris nevestei, dar raspunsul acesteia intarzia sa apara. Incepusem sa ma ingrijorez pentru ea.
Intr-o seara rece, in care ma zbateam sa adorm cat mai repede, am auzit un fosnet slab. Credeam ca sunt singurul care inca e treaz. Imi plimbam privirea prin jur, cautand persoana responsabila pentru acel sunet slab.
Intr-un colt, statea el. Isi aprinse o lumanare mica si scria. Cand il zarisem, abia incepu sa scrie. Prefacandu-ma ca dorm, l-am urmarit intrigat putin. Scria. Uneori facea pauze, aruncand priviri visatoare in gol.
Am decis sa nu-l deranjez. Stiam ca scrie poezii. Intr-o zi, sper ca Mihai va deveni faimos pentru poeziile sale.