Jurnal de razboi

Primesc o noua scrisoare

Dupa o zi intreaga pe front, seara se lasa tacuta si apasatoare. Pierdusem in continuare soldati, iar viitorul parea la fel de incert ca la inceput.
Sub traista mea cu care venisem de acasa se afla o scrisoare. Nu era de la sotia mea sau de la mama. Era de la o vecina, cumnata mamei. Inca de cand scrisoarea imi fusese pusa in maini, simteam o neobisnuita si nemotivata teama.
Totusi, seara eram gata sa o deschid.

"Draga Petrica,
Sper ca esti sanatos. Cu durere in suflet te anunt de decesul mamei tale, in urma unui accident. In urma cu 2 zile aceasta a alunecat pe scari, lovindu-se fatal in ceafa.
Dupa cateva ore chinuitoare in care am avut grija de coniță, aceasta si-a dat duhul.
La rugamintea nevestei tale, ti-am dat eu aceasta tragica veste, deoarece ea nu se simtea in stare, era foarte atasata de sarmana ta mama si sufera cumplit in urma mortii acesteia.
Ramai cu bine, sper sa ne revedem sanatosi.
Cu drag,
Margareta Matei."

Am ramas impietrit. In urmatoarea ora am incercat, fara succes, sa nu plang. Simteam o durere imensa, si un gol in suflet.

"-Petrica, dragule, vino la mama sa te sarut inainte sa pleci, ca poate nu ne mai intalnim, stii cum sunt, batrana si bolnava."

Cuvintele astea imi erau vii in minte, si se loveau de mine incontinuu. Ma simteam slab. Imi pierdusem persoana care mi-a dat viata, m-a crescut, m-a iubit pana in ultima clipa.
Imi amintesc si acum cum gatea pe soba de lemne, cum cosea la razboi iarna, impreuna cu restul vecinelor, cum croseta, cantandu-mi basme populare..