Destin forjat de Stele.

Capitolul 6.

          Au trecut... multe ore de cand am adormit din vina somniferelor, si habar nu am cat e ceasul. Cand m-am trezit si mi-am dat bandajele jos ranile imi erau deja vindecate, iar cearceafurile si hainele mele erau schimbate. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine in timp ce dormeam, sau cine a avut grija de ranile si hainele mele dar sper din suflet sa nu fi fost el.
          Tipi cu costume ciudate, care imi asum ca fac parte din armata de aici, ma imping de la spate pe niste holuri care par a fi infinite. Nu sunt sigura unde ma duc, dar am o banuiala.

***

— Intra! Vocea de dincolo de usa imensa la care unul dintre barbati a batut se aude acum suspect de calma.
          Unul dintre ei imi deschide usa, si fara sa mai stea pe ganduri ma impinge inauntru.
El statea in spatele unui birou, si nu imi pot departa ochii de la rafturile pline cu carti din spatele lui, sau de pe toti pereti de fapt.
Uau.
— Ia loc. Imi zice, iar asta suna mai mult ca o porunca decat o alegere.

Ma asez pe unul dintre cele doua scaune din fata biroului iar anxietatea mi-o ia razna cand trag cu ochiul la dosarele si pozele de pe biroul lui. Toate sunt cu mine... Sunt zeci de poze cu mine, de cand m-am nascut pana in prezent, si sunt toate fisele medicale de la toti doctori care m-au consultat vreodata...
— Avaline. Tresar si imi iau ochii de la dosare cand vocea lui imi pronunta numele.
— Da?
— Ce e cu parul tau? Ma intreaba iar din instinct imi duc mana la par.
As vrea sa il mint, sa ii spun ca e asa de cand m-am nascut, dar la cat de multe poze are cu mine nu m-ar crede in veci.
— Nu stiu. Ii zic intr-un final.
— Ciudat. Medicii au declarat ca parul tau a ineput sa devina alb de cand au inceput tratamentul cu electrosoc. Face o scurta pauza. De ce ma minti, Avaline?
Nu ii raspund. Dar in schimb imi las privirea in pamant, spre covorul pufos de sub scaune.
— Raspunde cand esti intrebata!
— Imi cer scuze.
— Termina cu scuzele! Nu iti mai cere scuze! Te face sa pari penibila, te face sa pari slaba. Asta esti, Avaline? O fata slaba? Pentru ca din care am vazut ieri tu esti orice altceva dar doar slaba nu!
Se opreste din nou, si continua. Cred ca tipului ii place sa se aud vorbind.
— Lasa-ma sa te intreb ceva. Ce ai facut ieri cu oamenii mei a fost intentionat?
— Nu. Ma grabesc sa ii raspund.
— Atunci de ce ai facut-o? Ma intreaba din nou asteptand sa ii dau un raspuns.
— Vreau sa plec, pot sa plec?
Face ochii mari cat cepele si e pe cale sa tipe din nou pentru ca vena de pe gat incepe iarasi sa ii pulseze, dar se calmeaza.
— Pleaca. Imi zice calm si ma ridic de pe scaun.