Destin forjat de Stele.

Capitolul 48.

Trezeste-te! Trezeste-te!
— Trezeste-te, șoricel...
Vocea lui imi deschide usor pleoapele ca prin magie, hipnoza, si simt cum ceva imi explodeaza in cap ca si cum cineva ar bate cuie intr-o bomba iar creierul meu e bomba.
Palma lui imi intalneste fruntea, si ma foiesc in patul imens, in cearceafurile negre, ca sa vad unde e, sa il simt pentru ca am nevoie sa il vad chiar daca nu sunt sigura daca el vrea sa ma vada pe mine dupa tot ce s-a intamplat si dupa tot ce varul lui a facut cu trupul meu lipsit de aparare si—
Ii intalnesc privirea. Ochii mei albastrii ca marea ii intalnesc pe cei albastrii ca cerul... La fel ca si cum oceanul intalneste cerul la orizont, si nu-i mai da drumul indiferent de orice.
Apoi cobor privirea mai jos si ma holbez la abdomenul lui bine facut, si la tatuajele de pe pieptul lui, de pe bratele lui, de pe gatul lui... pentru ca nu poarta camasa. E dezbracat, intins langa mine in pat, si pare atat de calm, ca si cum...
Ca si cum incindentul acela nici nu a existat...

Imi traverseaza obrazul cu varful degetelor coborand usor de pe maxilar pe gat, iar de pe gat pe umarul meu acoperit de— de nimic. Si eu sunt goala langa el.
— Ai febra, iubire, imi sopteste dulce, tandru, ca si cum chiar ii pasa de mine.
Dar eu sunt dezgustata, complet dezgustata de mine, de pielea mea, de trupul meu, de orice inseamna sex in viata asta sau alta! De ce nu ii e scarba de mine?! De ce nu tipa la mine? De ce nu ma loveste? Nu ma tranteste de toti pereti?! De ce e atat de calm!
Ii feresc usor degetele de pe umarul meu.
— Nu ma atinge... soptesc ridicandu-ma in fund.
Mainile imi tremura pe patura pe care incerc cu disperare sa o tin la piept in timp ce incerc sa imi fac ordine in ganduri.
Respira.
— Nu promit.
— De ce nu esti dezgustat de mine? ma aud intreband, cuvintele evadand din gura mea fara sa le pot opri, sau sa fac ceva astfel incat sa le opresc.
Ci doar le las sa se scurga din mine pentru ca oricum nimic rau nu se mai poate intampla...
— Pentru ca nu am vreun motiv sa fiu, imi zice si se ridica si el, rezemandu-se de spatarul patului.
Si fereste usor patura de la pieptul meu, atingerea lui provocandu-mi fiori peste tot. Maini, picioare, coapse, stomac, gat, buze, nas, urechi. Peste tot.
— Nu a fost vina ta, continua sa imi vorbeasca. In regula? Nu te invinovatii singura pentru greselile altora, fereste patura tot mai jos de pe pieptul meu.
Respira.
— Alec-
— Iubire, ce crezi ca vreau sa-ti fac? De ce esti asa agitata? ma intrerupe luandu-si mana de pe patura asezandu-si-o pe pat undeva, undeva departe.
— Nu ma atinge...
Nu stiu de ce tot zic asta cand e clar ca tanjesc  dupa atingerea lui, dar cred ca pur si simplu nu vreau sa regrete ca o face dupa ce varul lui a m-a violat, nu vreau sa simta repulsie dupa ce imi atinge pielea dezgustatoare.
— Unde sunt? intreb, incercand sa schimb subiectul.
— In camera mea, imi zice scurt.
— Oh.
Oh. Era de asteptat.
Capul incepe sa ma doara tot mai rau, viziunea devenidnu-mi blurata, neagra ca si cum cineva ma trage in abisul de sub noi. De sub mine.
Respira.
— Ma doare capul-
— Ai febra, iubire. E o reactie normala.
Ma intind din nou pe pat, in patul lui, si ma acopar complet cu patura lui neagra. Simt cum o sa explodez in curand dar nu stiu sigur daca de durere sau dorinta, sau dezgust sau frica.
— L-ai omorat pe Grady?... intreb intr-un final.
— Bineintels.