Destin forjat de Stele.

Capitolul 20.

Nu-mi pot misca picioarele. Ma doare pantecul, ma dor sanii, ma doare stomacul. Vreau sa vomit. Lesin. Am lesinat? Nu. Nu inca. Leon m-a adus inapoi in camera fara geam dupa ce Grady m-a torturat o ora si jumatate. Exact o ora si jumatate. Pe fundal se aude sunetul cast al unui pian dar banuiesc ca totul e doar in imaginatia mea. Delirez de la durere...
         Usa. Whiskey. E in lesa. Alecsandre o tine in lesa si paseste cu pasi marunti in camera fara geam. Nici nu cred ca stie ce s-a intamplat, iar de pe fata lui rece care e asa aproape mereu cand da ochii cu mine cu greu gasesc un raspuns la intrebarile mele... Nu stiu de ce, dar vreau sa stie. Imi doresc din suflet sa stie ce mi-a facut Grady!

         Whiskey incepe sa dea din codita si alearga spre mine, iar el da drumul lesei lasand-o in pacea ei. Isi aseaza caputul mic in poala mea, pe trupul meu indurerat, plin de vanatai si ranii nevindecate, de pe jos.
— Ridică-te de jos, șoricico. O sa racesti. Imi spune Alecsandre si vine spre mine apucandu-ma de brat.
         Cand mainile lui ma trag in sus Whiskey tresare iar eu tip. Tip tare pentru ca ma dor picioarele, si sanii, si pantecul, si stomacul, si mintea.
         Isi trece privirea peste tricoul alb si larg de pe mine. Singurul pe care il port. Si peste vanataile de pe bratele si picioarele mele, avand o expresie ingrijorata? nervoasa.
— Iar te ranesti singura, Avaline? Ma intreaba oftand scurt.
         Poftim?
— Poftim?
— Ce poftim? Te-ai ranit odata, iar acum ai facut-o din nou. De ce?
         Nu... nu! Nu! Nu!
— Ce-s cu vanataile? Si unde-ti sunt hainele?
         Intrebarile lui trec prin mine si pe sub mine, ca si o unda de șoc, si ajung pana in sufletul meu sangerand. Cum ar trebui sa raspund? Ce sa zic? Nu zic nimic. Tac.
— Avaline! Ridica tonul si ma strange mai tare de brat.
         Tresar. Ofteaza.
— O luam cu inceputul, șoricel, cand te-ai trezit unde ai fost? Ma intreaba, usor mai calm decat acum cateva secunde, insa stransoarea nu i se sloboade.
— Aici. Ii zic, asa usor si incet ca nici nu-s sigura daca am rostit cuvantul.
— Si ce ai facut?
— Whiskey... a... a marait la usa, s-a auzit o impuscatura iar usa era... era deschida, jur, eu doar am mers dupa ea! Nu am vrut sa pateasca ceva! Nu am vrut sa sparg geamul! A fost o simpla atingere! Nu am vrut! Nu am vrut...

         Se uita la mine confuz, ochii lui albastri ca cerul inecandu-ma intr-o durere cumplita. De ce se uita asa? Nu am vrut sa sparg geamul...
— Respira, nu-ti fac nimic. Imi zice cat se poate de calm. Ce geam ai spart?
— Nu am vrut... jur! Repet din nou disperata.
— Avaline, nu-ti fac nimic, șoricel. De ce esti asa speriata? Si inca nu mi-ai zis ce-s cu vanataile. Face o pauza scurta, apoi zice din nou: Pentru ca, crede-ma, stiu cum arata pielea ta, stiu cum arata fiecare milimetru din tine, si stiu sigur ca astea nu au fost pe corpul tau aseara.

         Stie fiecare milimetru din mine.

         Vreau atat de mult sa zic tot ce s-a intamplat dar ceva parca ma tine... de ce? Nu e asa de greu... sau e?
— Ava.
— Da?
— Te simt cum te agiti. Vorbeste. Acum vocea lui numai e calma, e dură dar blanda cumva, dar dură.
         Ca de... comandant. E ciudat.
— Dupa ce ai spart geamul ce s-a intamplat? Angajatii mei nu mi-au zis nimic, deci nu cred ca e motiv sa fii asa panicata. Nu se lanseaza rachetele spre mintea ta, pe cuvant de Comandant Suprem.
         Isi ridica mainile in semn de predare. Inspir adanc si incerc sa ignor tepi care parca imi injunghie pantecul si sanii.
— Cineva m-a... paralizat, Grady m-a dus intr-o camera, parea a fi de tortura... si...

         Expresia de pe fata lui se schimba drastic cu fiecare cuvant pe care il rostesc lent si usor. Nu pot sa descifrez nimic de pe ea totusi, pentru ca ascunde ce simte acum poate mult prea bine. Dar un lucru e cert. Furia.
— Si ce ti-a facut Grady, șoricica mea mica si goală?

         Goala. Sunt goala, acoperita doar de un tricou.
         ...
— Daca te-a atins, torturat, sau jignit in vreun fel, cate gloante vrei sa ii trag in cap? Vocea lui e asa calma si blanda, iar cuvintele lui sunt... ei bine, infricosatoare.
— Nu... ii zic, tremurand din toate incheieturile.
— Nu?
— Nu...