Destin forjat de Stele.

Alecsandre.

        Mirosul ei, aroma ei pe buzele mele, pielea ei fina... era chiar in bratele mele, simteam ce simte. Nu era speriata... doar confuza, si surprinsa, excitata. Puteam sa simt cum sangele ii circula prin vene mai repede, cum fierbea in ea ceva, ceva ce inca fierbe in mine.
        Nu m-am putut concentra toata ziua, gandul mi-a zburat doar la ea, si tin minte cum Leon incerca sa imi ridice moralul facand glume proaste despre bomba din Fanffos. Am baut peste 30 de cafele si simt cum o imi pierd mintile. O i-au razna.

        Tin in mana doua dintre documentele analizelor ei recente pe care Monica continua sa i le faca cand doarme, iar tot ce e nou e faptul ca puterea ei a fost declansata de doua ori.
Odata cand a pasit afara din azil.
A doua oara cand a spart acel geam.
        Simt cum as putea sa explodez chiar aici, chiar acum, in biroul asta nenorocit! Vreau sa o i-a razna! Sa faca ceva! Am nevoie sa isi declanseze puterea fara ca cineva sa ii spuna asta, ci pur si simplu sa o faca. Sa o faca pentru ca poate, pentru ca vrea, pentru ca de ce nu.
        Sa o faca.
        Am nevoie de ea sa castig razboiul! E asul din maneca la care celelalte state nu se vor astepta vreodata, si e a mea.

— Domnule?
        Usa e deschisa usor de Boris, unul din soldatii mei, si ii arunca o privire furioasa si rece cand paseste in biroul meu.
— Ce vrei? Il intreb, uitandu-ma peste fisele Avalinei medicale.
— Domnisoara Avaline a adormit fara somnifere, imi zice si imi atrage atentia indreptandu-mi atentia spre el, doamna Monica va intreaba daca sa ii continue tratamentul sau nu.
        Ma uit la el confuz. Socat.
— Avaline a adormit fara somnifere? Il intreb ridicand sprancenele.
— Da, domnule, imi raspunde scurt.
— Spune-i Monicai sa intrerupa tratamentul in seara asta, si adu-o la mine in momentul asta.
— Da, domnule, se supune.

        Nu dupa mult timp Monica intra in biroul meu tinand alte fise medicale in mana. Analizele pe care tocmai i le-a facut Avei.
— Ai cerut sa ma vezi? Ma intreaba, venind mai aproape.
— Stai jos, ii orodon si ii fac semn spre scaunul din fata biroului.
        Se aseaza fara sa comenteze, si aseaza fisele pe birou.
— Explica, ii fac semn spre analizele Avei.
— Se pare ca mintea doamnei—
— Domnisoarei, o intrerup corectand-o. Nu am futut-o inca, ii zic si un ranjet mi se formeaza pe buze doar la ideea de a face sex cu Avie. Continua, Monica.
— Mintea domnisoarei Avaline a suferit niste mici schimbari pe moment ceea ce i-au permis sa se relaxeze, si a adormit, imi explica. A adormit pe podea. Le este permis soldatiilor sa o mute in pat, domnule?
— Nu, ii zic scurt. Ma ocup eu. Esti libera sa pleci, spune-i lui Leon sa pregateasca poligonul pentru maine dimineata.
— Da, domnule! se ridica de pe scaun si pleaca, lasand cele doua fise pe biroul meu, peste alte zeci de fise.
        Avie a adormit. Pe podea. Singura.
        Nu poate sta pe podea toata noaptea, va racii, si de o Avie racita clar nu am nevoie acum. Am nevoie de ea sanatoasa tun, atat fizic cat si psihic.
        Adun foile si dosarele de pe birou si ies val-vartej din camera, intrand in camera ei de alaturi.

        Trupul ei mic e sprijinit de pat, parul ii atarna pana pe podea iar cu mainile isi imbratiseaza trupul. E mult mai frig aici decat in celelalte camere, si asta nu va ramana asa mult timp. Va primi caldura de care are nevoie, fie ca ceilalti vor muri sau nu de frig.
        Ma apropii de patul ei, si o privesc. Ceva ma tenteaza sa o trezesc, dar e mai bine pentru ea daca continua sa doarma, a facut un progres imens adormind singura si nu vreau sa ii intrerup somnul. O cuprind usor in brate, cat sa nu o ranesc, si o asez usor pe pat, sub patura.
        Fata ei e asa inocenta, buzele ei sunt atat de rosii... Cateva servitoare mi-au spus ca a fost fascinata de balsamul de buze cu vanilie pe care i l-au aplicat acum cateva zile, asa ca i-am facut provizii si l-am pus pe Leon sa cumpere altele doar ca ranile de pe buzele ei sa dispara.
        Nu au disparut in totalitate, dar macar nu sangereaza. As saruta-o oricum, indiferent de ce ar avea pe buze.
        Brusc mana ei imi atinge bratul, si simt cum lumea se opreste in jurul meu odata cu atingerea ei rece, nesemnificativa. Printre buze sopteste un cuvant, si o face atat de usor, de lent...
— Oставаться...
        Aveam dreptate, e rusoaică... Zambesc cast si ma asez langa ea fara sa stiu de fapt de ce...
        Ceva din ea imi emana caldura, chiar daca e frig. Emana liniste, chiar daca ea e mereu agitata. Emana pace. Soaptele ei imi provoaca fiorii pe sira spinari, mana pe care inca si-o tine pe bratul meu ma seaca de puteri, ma duce cu gandul la—
        La nimic.
        Feresc de pe fata ei o suvita alba de par, si o sarut pe frunte, iar ea isi schimba pozitia. Acum nu ma mai atinge.
— Noapte buna, șoricico, ii soptesc si ma ridic de langa ea, iesind afara.