Destin forjat de Stele.

Capitolul 8.

Mana acoperita de manusa care imi tinea strans barbia imi da drumul, iar Alecsandre traverseaza din nou camera si se aseaza pe scaun, in spatele biroului. Ridica doua degete. Doar doua degete, iar soldatii din camera ies afara in urmatoarea secunda. Acum sunt singura cu el in biroul lui imens, inconjurati de carti.
          Nu ma misc. Nu respir. Si nu ma uit la el.
— Avaline, uita-te la mine. Ma uit la el. Sa sti ca nu mi-am batut gura degeaba pentru tine. Fie mi te supui, fie te omor. Nu exista cale de mijloc.
          Ia pistolul de pe birou pe care l-a aruncat acolo mai devreme si scoate gloantele din el, apoi le aranjeaza una langa alta langa pistol, aliniate.
— De acum, șoricico, esti o armă. Lucrezi pentru mine, si te asigur ca atata timp cat esti sub controlul meu nu iti va lipsi nimic.

          Inghit din nou in sec pentru ca de cand sunt aici nici saliva nu-mi mai apare in gura, si incerc sa procesez ce tocmai mi-a spus, insa creierul meu nu reuseste sa puna nimic cap la cap. O arma? Ce arma? Ce control? Despre ce tot vorbeste? Șoricico? Ce șoricică?
— Esti al dracu' de confuza, nu-i asa? Incuvintez din cap, iar vocea lui devine dură. Dragă suntem in razboi! Tu esti singura salvare! Quale parte non hai capito? Huh?

          Deschid gura sa vorbesc dar o inchid la loc si casc ochii la el. E italian.
— Ai... esti... ma balbai toata in incercarea de a forma o propozitie din cateva cuvinte, si dau din cap confuza. Poftim?! Lasa-ma sa inteleg, vrei ca eu sa fiu arma ta? Si sa omor oameni in razboi sa te salvez pe tine si armata ta de ucigasi?

— Exact. Hai ca nu esti asa proasta. Se rezema in scaun cu mainile la piept ranjind.
          E nebun daca crede ca eu chiar voi deveni arma lui in razboi! E psihopat!
Ah, zau? Ce l-a dat de gol Ava? Soldati, pistolul sau gandirea?
          Totul.
— Si ce te face sa crezi ca voi accepta? Il intreb intr-un final, cu o usoara tenta de incredere in voce.
— Ooo! O vei face! Altfel... ia pistolul de pe masa si incepe sa bage gloantei pe teava. Impusca unul dintre ghivece iar pamantul se imprastie peste tot, floarea cazand pe jos.

          Tresar.
— Ne-am inteles, da? Ma intreaba zambind larg cand imi indrept atentia de la planta inapoi spre el.
          Mainile imi tremura. Tot corpul imi tremura de fapt. Simt cum odata cu floarea aceea ceva din mine a murit, ceva ce ma controla. Ma simt usor slabita de moartea florii aceea...
— Raspunde-mi! Tipa din nou.
— D-da...