Destin forjat de Stele.

Capitolul 34.

Imi simt picioarele cum tremura ca si cum s-au transformat in jeleu din momentul in care am pasit afara din dus, si incerc sa pasesc pe parchetul rece, purtand o pereche de șosete albe, un tricou negru si o pereche de colanti. Ridic privirea de la picioarele pe care incerc sa le controlez si ma uit fascinata la tabloul alb de afara. A nins. Asta inseamna ca suntem probabil in decemebrie, sau noiembrie, sau oricum le-o fi numit acum cel care e la conducere. Si e frumos, e alb, e liber, e atat de rece dar totusi atat de cald ca as putea incepe sa transpir.
E atat de frumos ca doare.
Si dea bea acum realizez ca nu stiu. Numai stiu nimic. Despre regulile din zilele de acum, despre numele anotimpurilor sau despre ce ar trebui sa insemne, cum sa arate, cum sa se simta. Numai stiu. Numai stiu cum se simte gustul cireselor, sau merelor, sau al gutuilor sau cum miros florile vara pe camp. Wars mi-a lasat flori doua zile la rand, la fel si hrana; micul dejun, pranzul si cina, dar ceva nu era la fel, nu erau precum inainte. Mirosul florilor era sters, hrana era buna, dar cumva diferita. De ce nu m-a avertizat nimeni? De ce nu mi-a spus nimeni cat de grea e schimbarea?
Port haine scumpe, lenjerie intima de sute de dolari, dorm intr-un pat imens si imi spal trupul cu sapunuri care miros divin. Sunt tarata ici-colo de soldati, sedata, fortata sa suport toate gandurile din capul meu, blestemul care mi-a omorat tatal continua sa se declanseze fara sa vreau asta. Acum chiar ca innebunesc. InebunescInebunescInebunesc.
Trag adanc aer in piept, dar zeci de ace imi inteapa inima cand respir. Nu am habar pentru cat timp m-a tinut Wars sedata sau pentru ce sau de ce sau de fapt asta e acelasi lucru dar nu ma pot opri din a ma gandi la bieti oameni in propria lor balta de sange pe podea. Sangesangesangesangesangesange
Respir din nou. Usor. Si incerc sa inchid ochii dar fetele acelor barbati mi se astern pe pupila si imi doresc sa tip sa urlu sa rup sa lovesc sa musc sa zdrobesc! Wars e un monstru! I-a omorat fara vreo remuscare si nici nu vreau sa ma gandesc cate alte persoane au murit din vina lui, apoi ma loveste si pe mine o amintire. Cuvintele lui. Si eu sunt o criminala, la fel ca el... iar cumva, spre deosebire de el, el a avut un motiv sa o faca. Nu voia ca soldatii sa isi aduca aminte cum arat dezbracata. Eu in schimb? Ce motiv am avut eu?
Exact.

Usa se deschide usor, suvitele roscate de par si pistruii lui Leon fiind primele care imi atrag atentia. De ce e aici? De ce se uita asa la mine? De ce gandesc atat de mult? Sunt drogata? Nu, nu cred ca sunt drogata... daca as fi fost drogata probabil as fi vorbit cu voce tare ceea ce e putin jenant. Wars m-a drogat o data cu marijuana, a fost oribil de placut. Ma simteam atat de cumva sa scot cuvintele alea pe gura si poate ca asta e solutia, poate ca ar trebui sa ii cer mai des sa ma drogheze ca sa ii pot spune cat de mult il urasc fara vreo remuscare sau retinere!
Leon.
E chiar aici in fata mea si ma priveste lung, speriat, socat, confuz. Nu inteleg. Nu trebuia sa traiesc? E asta motivul pentru care toata lumea imi arunca priviri?
Se apropie de mine cu cativa pasii insa fata lui nu schiteaza vreo emotie. Singurii care o fac sunt ochii lui perfecti.  Disperare. Bucurie. Si un oft scurt.
— Esti in viata, imi spune iar vocea ii tremura usor, nu pot sa cred.
Deschid gura sa vorbesc, dar o inchid la loc. Apoi o redeschid pentru ca imi aduc aminte ca nu vorbesc cu Wars, ci cu Leon care nu are vreo intentie in a imi face rau sau de a ma folosi ca pe o arma in razboiul asta nenorocit intre viata si moarte.
— Ar fi trebuit sa nu fiu? Il intreb, si ma asez pe marginea patului imens din camera.
Il privesc, iar el ma priveste la randul lui. Ceva din ochii lui... e atat de fascinant, de hipnotizant. Nu stiu sigur ce e, sau ce nu e, sau ce va fi dar cu siguranta imi place siguranta si increderea pe care mi-o emana.
Zambeste amuzat, pufind in ras.
— Ba sigur ca ar fi trebuit sa fii! Imi zice oprindu-se din ras pentru un moment —sau doua, sau trei, sau mai multe...—, si ofteaza. Avaline havar nu ai cat ma bucur ca traiesti! Cat ma bucur ca Wars ti-a crutat viata! Continua sa vorbeasca calm dar disperat, bucuros, dar ceva...
Ceva nu e la locul lui. Ceva nu se leaga bine.
— Esti puternica, Avaline, spune zambind si oftand in acelasi timp. Esti foarte puternica! Ai rezistat 3 zile inchisa intr-un tub paralizant, sedata.
Inghet. Incerc sa rulez iarasi cuvintele lui in capul meu intortochiat cu gandurii si emotii, iar tot ce reusesc sa percep e numarul trei si cuvantul zile.
— Sti cat de puternica te face asta? continua sa vorbeasca. Persoanele pe care Wars le-a bagat in acel tub fie mureau sedate fie mureau ucise de el, Avaline.
Am uitat cum sa respir. Wars a omorat alte persoane in acel tub. Simt cum plamanii imi sunt atat de seci incat vor pica in curand pe podea.
— C-cate... p-persoane au murit...in tubul acela? 
Ma balbai.
Vreau atat de tare sa-mi strang trupul la piept pentru ca simt cum fiecare centimetru din mine, fiecare organ, vena, artera, fir de par. Simt cum toate ar putea sa cada pe podea.
— Crede-ma Avaline, imi zice, ce nu sti nu te afecteaza.
Oasele incep sa arda in mine. Cine e Wars asta de fapt?
— De ce face toate astea? Intreb iar vocea imi tremura mai rau decat picioarele o faceau inainte, ma simt slaba, confuza, nervoasa.
— Pentru ca poate. Pentru ca e nebun. Asa a fost crescut, sa ucida fara mila, sa tortureze. E ceva... ceva genetic Avaline.
Raman fara vreo reactie la cuvintele lui pentru ca numai stiu cum ar trebui sa reactionez. Sa ma mir? Nu. Stiam cumva ca in spatele lui Wars e si un trecut care l-a facut sa fie asa, dar totusi, nimeni nu ucide din placere. Nimeni nu o face doar din dragul de a ucide. Nimeni.
Leon continua:
— Avaline sunt multe lucruri pe care nu le sti, lucruri pe care nu vrei sa le afli, nu poti, nu te lasa, face o pauza in care ofteaza si isi arunca mainile pe langa corp. Dar Avaline, tot ce face Wars e cu un scop. Gandeste orice mic detaliu inainte de a-l face, nu se increde in nimeni, si te asigur... ce s-a intamplat in poligon acum trei zile a fost gandit cu doua zile in urma.
Ma uit la el confuza, incruntandu-mi fruntea.
— Ce vrei sa spui? Il intreb.
— Vreau sa spun ca, ofteaza lung, cand ai primit catelul—
— Pe Whiskey? Il intrerup.
— Da. Da, pe Whiskey. Wars a implantat un cip in zgarda ei care iti monitorizeaza emotiile, iti inregistreaza cuvintele si realizeaza o fotografie la fiecare 5 secunde.
Poftim?
— Poftim?
Nici nu sunt sigura daca mi-a auzit vocea, sau daca am rostit macar acel cuvant pentru ca sunt atat de pierduta in a reda cuvintele alea din nou si din nou si din nou si din nou si din nou si din nou ca aproape le rostesc cu voce tare pentru ca nu imi vine sa cred! Intr-un final deschid gura sa vorbesc iar, dar mai mult ii soptesc decat sa vorbesc pentru ca anxietatea creste in mine doar cand ma gandesc ca poate sunt cipuri de genul si in camera asta. Da bineinteles ca sunt! Daca Leon a fost trimis de el? Daca totul e o inscenare?
"Sa nu ai incredere in nimeni Avaline" mi-a zis el. Fix el.
— Whiskey... e... a fost trimisa ca sa ma spioneze? Tu ai fost trimis sa ma spionezi? Cine esti de fapt? Cine e Wars? Ce e locul asta de fapt?
Respir. Respir. Respir!
Numai stiu cum sa respir. Vreau ca zapada de afara sa fie aici! Sa o simt mai tare! Vreau atat de mult asta sa o simt mai aproape de mine!
— Usurel, calmeaza-te! Nu sunt aici sa te spionez, iti promit!
— Atunci de ce esti aici? Tip cat ma tin plamani, strangandu-mi pumnii cat pot de tare pana cand unghiile imi patrund carnea.
— Sunt de partea ta Avaline! Wars i-a luat tatalui meu ceea ce ii apartine! L-a impuscat acum cateva zile cand te-a... torturat. Il vreau mort, Avaline!
Amintirea aia inca-mi provoaca greata si fiori, si simt iarasi durerea aceea in pantecul si sanii mei. Imi strang pumnii mai tare, cat pot de tare, pana cand sangele din ei se scurge pe podea asa repede ca ma intreb cat oare a asteptat sa iasa din trupul meu blestemat?
— Tu si cu mine... putem face atat de multe...
— Nu-
— Ba da! Ba da putem fii cei care ii vin de hac lui Wars, Avaline!
Vine mai aproape si imi cuprinde umerii cu palmele, iar apoi...
Apoi corpul imi e invadat de un soc electric atat de rece si rapid ca imi face inima sa bata nebuneste, creierul sa se intoxice, si se simte atat de bine, atat de puternic! Atat de satisfacator si rece...
Leon...