Love without barriers

Love without barriers - Capitolul 22

    Am urcat, mi-am lasat chitara, m-am schimbat si m-am bagat in pat.

    Dar amintirea acelei nopti petrecute pe malul lacului nu-mi dadea pace. Cand, intr-un sfarsit, m-am ridicat din pat, m-am imbracat mai gros, caci noaptea era chiar rece, si cu o ultima privire la ceas – 23:03 – am iesit pe usa.

    Afara m-am plimbat fara tinta, cu muzica umplandu-mi capul, nelasand ganduri nedorite, pana cand am auzit sunetul facut de motorul unei motociclete. Nu era nimic nou in asta, in fiecare seara auzeam astfel de zgomote, dar atunci cand a incetinit langa mine, mi-am intors capul. Era Mich, prietenul lui Nick, cel cu care eu dansasem.

-          Ade, fato, ce cauti la ora asta afara? Intreba el dandu-si jos casca.

-          Ma plimb. Ce-I rau in asta?

-          Nimic, dar nu la ora asta. Haide, vrei sa te duc acasa?

-          Nu, merci, mai stau.

-          Atunci . . . , iar aici ezita putin, ai vrea sa vii cu mine undeva?

-          Unde? Am intrebat sceptica, ridicand o spranceana.

-          Oho, calmeaza-te, rase el. La curse de motociclete. Incep la miezul noptii. Da, stiu, cliseic. Intr-un sfert de ora ajungem, tocmai la timp.

-          Hmm . . . ok.

    Mi-a dat o casca, m-a invatat cum trebuie sa ma asez si a pornit. Mainile mele erau bine infasurate in jurul pieptului sau, iar lui se pare ca-I placea asta. De fapt, inafara de picioare, eram lipita de el. Nu de alta, dar mi-era putin frica.

    Si totusi, atunci cand, destul de curand, teama disparu, m-am simtit vie.

    O singura data mai simtisem o senzatie asemanatoare cu asta – in bratele LUI.

    Vantul imi ingheta mainile, iar parul meu flutura in spate. Ma simteam asa bine!
    Am trecut prin padure, pe drumul facut pentru a iesi din oras si nu puteam sa nu observ cat de diferit vedeam acum padurea, fata de atunci cand eram pe jos, sau chiar si cu masina.

    Copacii capatasera umbre, iar suieratul vantului ii dadea o nuanta stranie.

    Cand in sfarsit am ajuns, cursa era pe cale sa inceapa.

    Locul unde totul se desfasura era sub un pod lung, desi, bineinteles, doar o mica parte era sub protectia lui.

    Drumul pe care participantii aveau sa se intreaca era un cerc mare, cu unghiuri mai mult sau mai putin ascutite.

    In mijlocul acestui enorm cerc erau 5 butoaie mari, 4 formand un patrat iar al cincelea in mijloc, din care ieseau flacari.

    La Start erau multe astfel de butoaie, ce aruncau peste toti de acolo lumini stranii.

-          Hei, omule, cine-i tipa? Veni un baiat in jur de 19 ani, inalt si blond, imbracat in piele, la noi.

-          O prietena. Ade, el e Michael, cel mai bun de aici. Nu l-a mai invins cineva de mai bine de 1 ani.

-          Felicitari, am zis cu retinere. Nu stiu ce, dar tipul asta avea ceva ce nu-mi placea deloc.

-          Hai, trebuie sa inceapa.

Mich ma trase dupa el, la timp pentru a vedea cum fata, ce era intre cele doua motoare, flutura un steag – cu cap de mort – iar motocicletele au zburat pe langa ea.

    Eram fascinata de viteza celor doua, de pofta de viata pe care cei de acolo pareau s-o aiba, de curbele periculoase si de tot ce era in jurul meu.