Love without barriers

Love without barriers - Capitolul 24

-          Stii, imi spuse Maria in penultimul week-end de noiembrie, poate ca tu nu-ti dai seama, dar te-ai schimbat mult.

-          Adica? Fizic sau psihic?

-          Cred ca amandoua. Cand ai venit aici, cand te-am cunoscut, de fapt, aveai trasaturile unui copil, desi marcate de suferinta fara margini, de dor nespus si de iubire nemarginita. Si, desi erai matura, in urma traiului cu tatal tau, presupun, desi nu ai intrat niciodata in amanunte, acum esti total schimbata. Ai reusit sa depasesti acea periodata de durere insuportabila cu mult calm si multa rabdare si mai ales, cu nervi de fier si o gratie-nnascuta. Vocea ta are un  timbru mai profund, mai senzual chiar, as zice, desi s-ar putea sa para ciudat, si aici nu m-am putut abtine sa nu rad, ochii, desi atunci erau cunoscatori si inteligenti, si aveau acea sclipire, acum sunt mai . . . mai adanci chiar si decat inainte. Trasaturile tale s-au maturizat intr-un mod atat de dulce!

-          Maria, dar de ce imi spui toate astea? Iarta-ma, sa nu ma-ntelegi gresit, sunt flatata de toate cele cate mi-ai zis, cine nu ar fi!, dar nu inteleg.

-          Oh, Ade, nu am un motiv anume. Dar simteam nevoia sa-ti impartasesc gandurile mele.

-          Atunci, continua, te rog.

-          Cel mai mult s-a schimbat, totusi, corpul tau, continua asa cum am rugat-o, de parca nu as fi interrupt-o nici o clipa. Nu stiu daca realizezi, dar te-ai mai inaltat, si te-ai subtiat acolo unde trebuia. Ti-ai pastrat aceleasi forme frumoase si dulci, numai ca acum sunt mult mai in armonie. Acum, cand vorbesc cu tine, ma simt de parca as vorbi cu cineva care are o experienta aproape la fel de vasta ca si mine. Dar imi fac griji serioase pentru tine, spuse trista.

-          De ce? Sunt bine, chiar tu ai spus-o, printre randuri, ce-I drept.

-          Esti bine, si asta pentru ca nu mai suferi la fel de mult din cauza acelei relatii, dar nu mai mananci, si nu incerca sa ma contrazici!, si te soliciti prea mult. Alergatul, repetitiile, scoala, chiar si propria ta viata. De ce?

-          Pentru ca numai asa pot sa uit durerea . . . Fiind ocupata, avand in minte altceva, seara fiind obosita de cad lata si dorm toata noaptea aproape ne-ntoarsa, nu mai am cand sa ma gandesc la El. In plus, stiu ca, desi poate ca ma solicit un pic cam prea mult, fac ce trebuie. Toti sunt multumiti, fericiti, si ma simt bine stiind ca in modul meu umil ii ajut si eu. Si asta ma face si pe mine multumita. Stiu ca fac ceva cu viata mea. Fac ceea ce-mi place. Cant, dansez, invat, imi ajut verisoara pe cat pot, sunt prezenta pentru toti atunci cand au nevoie de mine. In sfarsit, stiu cu ce mi se umple timpul! Nu ma mai simt ca intr-o furtuna de nisip, in care nu vad si nu aud nimic, viata mea nu mai e un haos.

-          Joi este Ziua recunostintei. Ceva planuri? Schimba Maria subiectul. Tot ceea ce avusesem de spus, fusese expus, si daca ar mai fi avut ceva de adaugat, stiam ca nu ar fi ezitat sa-mi zica.

-          Nup. Nu inca, cel putin. Janet, daca nu ma insel, este libera, asa ca, presupun ca vom sta impreuna.

-          Prima Zi a recunostintei, nu? intreba ea, avand dintr-o data chef de povesti.

-          Oh, da! Sincera sa fiu, chiar eram curioasa cum e sa mananci curcan umplut, cu cartofi piure, si cartofi dulci si toate astea. In plus, va fi o adevarata provocare culinara pentru mine.

-          Sunt sigura ca te vei descurca! Rase ea.

    Si incepu sa-mi povesteasca despre atat de multe poznai si urgente de ultima ora pentru pregatiri, incat atunci cand ne-am despartit, eram foarte, foarte ingrijorata!

-          Ade, iubito, nu ai de ce sa-ti faci griji! Stii bine, la fel de bine cum o stiu si eu, ca te vei descurca, si daca nu, nu ezita sa ma anunti. In plus, cred ca si verisoara ta va fi alaturi de tine in pregatirile pentru acea zi a familiei. Cred ca de fapt, imi place aceasta sarbatoare mai mult pentru timpul pe care-l petrec cu familia, in timpul pregatirilor, decat cina in sine.

-          Multumesc, Maria. Pentru inca o zi minunata si din care am multe invataturi de tras. Ca de obicei. Ma bucur tare mult ca Dumnezeu mi te-a adus! Nu stiu ce m-as fi facut in tot acest timp fara tine si fara Nick, sau micutul Jackie.

-          Te-ai fi descurcat. Esti puternica! Sa nu uiti asta niciodata. Daca vrei, poti muta muntii din loc! Ai o vointa de fier, imaginatie fara limite, o minte sclipitoare si, poate cel mai mare atuu al tau, ai o inima de aur, si o gura pe masura. Nu ma mir de ce nepotul meu e atat de fermecat de tine.

-          Nu mai e. Ma priveste doar ca pe o sora, am zis convinsa, dar am vazut in ochii Mariei, inainte de a incuviinta, si chiar si dupa, ceva ce-mi spunea “Asta e ceea ce crezi tu, dar ceea ce este cel mai bine pentru tine si el.”

    Aveam de dat 3 teste semestriale. Luni, marti si miercuri. Isi alesesera parca intentionat, pentru a nu ne lasa sa respiram.

    In fiecare sambata seara, si avusesem noroc chior, caci J. lucrase de fiecare data, Mich venise si ma luase de acasa pentru a merge la curse. Eu ma descurcam din ce in ce mai bine, iar curand aveam sa incep sa ma antrenez cu adevarat pentru ceea ce doream.

    Miercuri nici chiar doamna Faith nu a mai vrut sa facem repetitii, caci aproape toata familia se reunea pentru Ziua recunostintei. Eu m-am dus la cumparaturi si am facut ordine. Joi era ziua dedicata doar gatitului si ascultatului de muzica.

    Curcanul, cartofii, placinta, absolut totul a fost bine la cina! Eu si J. ne distrasem copios pregatind mancarea, iar in urmatoarea zi eram amandoua libere, astfel incat ne-am hotarat sa mergem la shopping. Nu sunt mare fana, chiar deloc!, dar nu aveam haine de iarna, iar timpul se racea pe zi ce trecea.

    Dar in acel week-end am primit lovitura sub centura.