Love without barriers

Love without barriers - Capitolul 31

         Dupa inca o saptamana, directorul Reed ma chemat la dansul in birou. Adevarul este ca nu mai fusesem de mult pe-acolo si ma intrebam ce prostie oi mai fi facut.

-          Buna-dimineata, domnule Reed. Doar ca sa stiu si sa fiu pregatita, am facut vreo prostie? L-am intrebat zambind innocent, asezandu-ma pe scaunul din fata biroului.

-          Oh, Doamne, oare copiii ajung aici doar cand fac prostii? Ma intreba el razand.

-          Nu stiu! De obicei sunt cuminte. Ce mai faceti?

-          Foarte bine, de fapt, multumesc. Sunt foarte mandru sa descopar ca inca mai exista elevi cu adevarat interesati de invatamant.

-          Oh, dar niciodata sa nu va indoiti de asta! Dar totusi, care este motivul vizitei mele?

-          Presupun ca stii de faptul ca atunci cand un elev are note extraordinare si medii peste 9, acesta, la cererea lui sau a profesorilor, in urma unor examene, poate trece la urmatoarea clasa.

-          Si ce legatura are acest fapt cu mine? L-am intrebat, simtind cum inima-mi bate mai tare.

-          Mai multi profesori mi s-au adresat, sugerandu-mi ca ar trebui, incepand de saptamana viitoare, sa treci pe clasa a 10-a. Va simtiti in stare, domnisoara Greene, sa sustineti examenele si sa treceti la urmatorul nivel? Ma intreba privindu-ma serios. Tot ceea ce vazu in ochii mei a fost hotarare, iar asta i-a adus zambetul pe buze.

-          Desigur. Cand pot incepe cu examenele? Daca nu va suparati, cati copiii au mai fost selectati?

-          Hmm, din cate stiu, destul de putini, din moment ce practic veti face orele de program intensiv. Stiu sigur, caci doamna Faith este foarte mandra, de domnisoara Kelly Barton, ce a fost de-asemenea informata si va incepe examenele odata cu dumneavoastra, maine, incepand cu orele 9:00. Nu cred ca mai trebuie sa mentionez de faptul ca nu veti mai face ore saptamana aceasta. Felicitari.

-          Multumesc. Si, asa cum v-am zis si in ziua in care ne-am cunoscut, nu va voi dezamagi.

-          Nu, domnisoara Greene, chiar nu cred ca o veti face, zise ganditor, iar eu m-am ridicat si am plecat.

-          Tu vorbesti serios?! Ma intreba fericit Nick. Ade, dar este incredibil! In felul acesta, ai putea termina liceul chiar cu un an inaintea mea! Felicitari! Imi zise dupa care m-a luat in brate si m-a invartit, la final depunand un pupic pe obrazul meu. Stiam eu ca poti, si imi atinse varful nasului cu degetul.

        Surprinzator, aceeasi reactie au avut-o si Matt si Mich, desi fara partea cu nasucul, iar fetele, Maria, Janet si mama au fost nu pot spune cat de incantate. Desigur, lui Amber ii parea rau ca ramanea singura, dar oricum aveam pauzele, ora pranzului si timpul liber sa povestim, asa ca nu era mare lucru.

        Testul cu Prue a fost ceva mai dificil decat m-as fi asteptat, dar cum fusesem elev silitor, cuminte si foarte curios, l-am trecut, si astfel Prue a continuat sa ma antreneze.

-          Stii, sunt foarte curioasa, totusi. Ai acceptat sa ma antrenezi gratis, dar totusi ai vrut sa sustin acest test. De ce?

-          Anumite motive inca nu ti le pot spune. Va veni si vremea lor. Ceea ce este insa sigur este faptul ca ai sansa, odata ce-ti vei lua carnetul si vei putea participa la curse, sa fii selectata pentru adevaratele curse.

-          A-adevaratele curse? Am intrebat-o cu un nod in gat.

-          Da. Atunci cand printre noi vin noi talente, in cazul acesta tu, un prieten vine si priveste. Daca este multumit, intri in echipa lui.

-          Cum de Michael nu a fost selectat? Ochii lui Prue s-au ingustat periculos, iar pe fata ii aparu o masca perfecta de dezgust.

-          Michael nu merita. Toata lumea stie asta. A ajuns cel mai bun doar pentru ca fratele meu a murit.

-          Imi pare rau …

-          Multumesc. Totusi, a murit facand ce-I placea mai mult, sa concureze, asa ca eu cred ca e fericit.

-          Si totusi, nimeni nu l-a “detronat” pana acum.

-          Unii nu-si dau silinta. Altora nu le pasa. Unora le e frica. Depinde.

-          Tu din ce categorie faci parte?

-          Nu-mi pasa. Atata timp cat eu pot concura si ma pot simti bine, sunt ok. Si-apoi, desi nu-mi place sa recunosc, Michael e bun. Speranta mea secreta este ca tu sa-l poti intrece.

-          Oare de ce niciodata nu pot sta cuminte in banca mea? Am intrebat fals disperata, ridicand ochii spre cer.

-          Hei! De cand ai venit aici ai numai rezultate bune. De ce nu s-ar adauga si asta? Si-apoi, nu ti-ar placea sa poti concura cu adevarat? Nu la lumina focului? Aclamata si ovationata?

-          Sincer? Atunci cand fac ceva, eu vreau sa o fac de placere. Nu zic nu, ar fi extraordinar ca din atatia, sa ma aleaga pe mine si sa-mi incep cu adevarat o cariera. Si ar fi extraordinar tocmai pentru ca as face ceea ce-mi place!

-          Esti ciudata. Cum sa nu vrei faima?

-          Niciodata nu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei. Tot ceea ce am facut – cantatul, dansatul, gatitul, scrisul, absolut tot – am facut pentru ca mi-a placut, nu pentru popularitate sau recunoastere.

-          Poate ca asta e reteta unui adevarat invingator.

-          Nu m-am gandit niciodata la asta. Si nici nu cred ca o sa incep acum.

-          Mai bine asa. Se prea poate ca apoi sa ti-o iei in cap, si nu dorim asa ceva. Zambi ea. Apropos! Ce-I cu acea “promovare” de care tot am auzit vorbindu-se? Este adevarat ca tu chiar ai trecut pe clasa a X-a?

-          Da. De doua saptamani. Cum de ai aflat abia acum?

-          Oh, am aflat acum 2 saptamani jumatate, cand presupun ca tu dadeai examenele. Doar ca mereu mi-a iesit din minte. Eh, ce-as putea sa-ti urez decat multa bafta, caci vei avea nevoie, si multa rabdare?

-          Rabdare? Am intrebat-o razand. De ce rabdare?

-          Pentru ca vei avea enorm de invatat. Practic, ceea ce alti fac in 9 luni, tu faci in 4 jumate. Pe langa mai multe ore, asta inseamna si mai greu. Deci, da, rabdare.

-          Atunci, merci.