Scoala de corectie ~Harry Styles~ FINALIZATA

capitolul 11

  Harry povesteste

    - Ce naiba l-a apucat pe ala?

Tipam si am deschis usa cu piciorul, aproape facand-o sa sara din balamale. Incercam din rasputeri sa ma calmez dar nu puteam. Jegul asta ii tot dadea tarcoale si asta inseamna ca va incerca sa ii spuna si adevarul. La naiba...daca afla s-a zis cu mine. Ma va parasi.

- Harry, ce te-a apucat pe tine? Inceteaza! Tipa si ea in urma mea incercand sa ma apuce de maini cu bratele ei mici.

- Eu doar...doar nu l-ai crezut pe nemernicul ala nu? I-am luat fata in palmele mele si o strangeam usor dandu-mi mie mai multa siguranta si stare de calm. Stiam ca ce a zis Meath era adevarat dar in adancul sufletului meu speram sa am putere si sa nu cedez, mai apoi sa o ranesc.

- Harry, normal ca nu am bagat in cap ceea ce mi-a zis. Uite vezi? Sunt aici cu tine incercand sa te calmez, nu renunt la tine doar pentru ca Meath e paranoic. Si-a pus palmele peste mainile mele frecand usor peste cu degetele cele mari. O credeam, parea foarte sincera dar stiam totusi ca in mintea ei se petrecea ceva. Era imposibil sa nu se gandeasca.

- Iarta-ma iubito, eu doar eram speriat ca poate...

- Nu te mai gandi la asta idiotule, sunt aici ok?

I-am zambit usurat si am imbratisat-o strans. Era atat de diferita, atat de plina de viata, de amuzanta, de copilaroasa, de idioata. Era asa diferita de...Emily. Emily?! Palmele mi-au transpirat dintr-o data si am impins-o departe de mine. Nu puteam, orice solutie sau scuza as gasi, nu puteam.

Am inceput sa respir greu si simteam ca aerul din camera ma sufoca. Ce naiba? M-am uitat la ea si statea incremenita cu ochii in lacrimi. Oh nu, nu, nu, la naiba. Am reusit iar sa o ranesc. Acum va crede tot ce a spus Meath. Mi-am scuturat capul si am intins mana spre ea dar s-a dat in spate speriata. Oh nu! Inima mi-o simteam batand in urechi si sangele l-am simiti subtiindu-se.

 
Imi simteam pe tample, micii stropi de transpiratie ce mi se scurgeau alene. Cum am putut? Cum am putut sa imi amintesc iar? Acum Melody va fi din nou tinta umilintelor mele pentru ca nu ma puteam abtine. Simteam ca innebunesc.

- Pleaca!

Am urlat dintr-o data. Ce naiba? Nu, nu voiam sa plece. De ce naiba am zis asta? Inima si ratiunea mea erau intr-un razboi. Daca nu pleca mintea mea ar fi luat-o razna, dar daca pleca inima mea ar fi fost invinsa in cel mai crunt mod posibil. Te rog Doamne, am nevoie de incapatanarea ei acum. Am nevoie sa imi dea o palma sa imi revin doar ca...curajul ce-l avea i-a pierit si a trecut pe langa mine suspinand.

O priveam cum pleaca si partea buna din mine se zbatea sa imi puna picioarele in functiune si sa fug dupa ea insa demonii mei erau mai multi si mai puternici. Inima mea a mai pierdut inca o lupta azi. Ma simteam putred pe dinauntru. M-am asezat pe pat inca transpirat. Am aruncat cu perna pe jos, am rasturnat patul, am dat cu pumni in dulap dar degeaba. Nimic nu ma putea calma doar o bataie crunta cu Meath.

Dar daca faceam asta urma sa ajung iar la carcera si Melody ar suporta consecintele bataii mele. Am urlat neputincios si am cazut in genunchi in mijlocul camerei. Asa neputincios cum eram in momentul acela, ma simteam un nimeni, un gunoi. Si atunci mi-am amintit. Mi-am amintit cum am azvarlit-o pe Melody pe jos si cum a stat neclintita doua ore pe podea.

Asa s-a simtit si ea. Un nimeni, un nimic ce poate fi folosit de cei care au mai multa putere, un nimic ce nu avea voie la speranta ca va fi mai bine maine. Cum am putut? Partea rea era ca vor mai urma astfel de scene. Nu ma voi stapani si Melody va fi din nou o simpla papusa chiar daca acum aproape turbez din cauza ei.