Scoala de corectie ~Harry Styles~ FINALIZATA

capitolul 21

   Melody pov.

  

M-am trezit la fel de ametita si buimaca precum am adormit noaptea trecuta, sau ma rog, ce mai ramasese din ea. Desi am fost tacuti si nu ne-am spus o vorba unul altuia, tot nu am putut adormi. Doar stateam si respiram usor si regulat, imbratisata de bratele lui mari, învaluită in caldura trupului său. Pare linsitor dar nu e, mai ales cand stiu ca in mai putin de o luna il voi pierde. Ca acele brate ma vor mai imbratisa doar in vis. Că respiratia lui usoara, o voi mai simti doar cand va adia vântul.

Nu mă pot bucura de prezent cand stiu ca viitorul va fi un dezastru. Dar trebuie sa fac ceva, o sa iau in considerare orice sansa. Dar pentru asta trebuie sa sa gandesc limpede, sa am gandurile curate, nu in ceata ca acum. Trebuie sa fiu calma, calculata, inteligenta, cu ochii in patru, trebuie sa fiu...Harry.

Ca tot vorbeam de Harry, pe unde naiba mai umbla? M-am intins in tot patul, atat cat imi permitea dimensiunea lui si am lasat un cascat prelung sa imi paraseasca buzele. Acum ca am mai inlaturat din tensiune, pot auzi vag zgomotul picaturilor de apa de la dus. Am zambit slab, era in camera macar, dar nu stiu pentru cat timp.

- Hei, te-am trezit? Harry m-a intrebat slab. Pe bune?? Iar m-am lasat purtata de ganduri.

- Ăă...m-am blabait usor, nu, vantul de afara nu prea m-a lasat sa hibernez. Am incercat sa fac o mica glumita pentru a detensiona situatia asta dintre noi.

- Da, vanturile se intețesc pe fiecare zi, la fel si ploile, va urma o iarna grea.

- Imi place toamna, ma linisteste, intr-un fel sau altul. Am privit lung spre micul gemulet din incapere. Chiar avea dreptate, vantul era din ce in ce mai puternic. 

- Vreau afara am cantinuat zambind spre el.

Doar s-a uitat lung spre geam.

- Crede-ma, nu vrei afara pe vremea asta.

- Ba da, vreau sa simt cum imi sufla vantul in fata, sa aud iarba foşnindu-mi sub picioare.

- De fapt iubito vrei sa simti cum te zboara vantul la propriu.

- Deloc politicos iubitule si...

- Ce ai spus? Repeta!
 
Chiar trebuie sa ma intrerupa mereu?

- Am spus iubitule, te deranjeaza cumva ? L-am privit cum a incremenit sub privirea mea, am înghițit in sec si i-am asteptat explicatia pentru reacția asta deloc normala.

- Nu, la naiba nu, am trait o viata sa aud cuvantul asta, sa simt pasiunea cu care il rostesti.

Vocea sa groasa si atat de masculina m-a aprins pana in adâncul fiintei mele. Am înghitit din nou in sec, si m-am târât pana am ajuns la tăblia patului. S-a repezit spre mine in graba, prinzandu-mi ceafa in palma sa mare, buzele ii s-au zdrobit cu aceeasi graba si intensitate de ale mele incat aproape ne-am ciocnit dintii. Buzele ii erau asa moi si umede si la naiba...Nu am mai lungit momentul si mi-am intre deschis usor gura. Aveam nevoie de sarutul asta, si el avea nevoie de asta. Era ancora noastra in aceasta furtuna ce nu-i mai venea odata sfarsitul. Era cale lunga pana vom vedea soarele rasarit sus pe cer, inconjurat de nori albi si pufosi. Limba sa o mangâia usor pe a mea si am gemut aproape instantaneu la dulcele contact. M-a prins si mai bine in brate si m-a cuibarit la pieptul sau. Respira vijelios si incerca cu disperare sa se agate si mai mult de acest sarut, sa prelungeasca momentul incat sa nu se mai termine niciodata. A gemut si el cand l-am tras mai aproape de mine asta daca mai era posibil. Ne-am desprins intr-un final din sarutul salbatic si ne-am privit ametiti.

- Nu vreau sa te pierd, nu vreau, nu pot...nu cred ca as putea sa mai traiesc fara tine, stiu, stiu ca nu ne-am inteles bine de la inceput si uneori ti-am facut viata un cosmar. Stiu prin cate a trebuit sa treci din cauza mea dar am ajuns sa te iubesc ca un nebun. As innebuni de-a dreptul daca as pleca de aici fara tine, daca ne-am pierde inca o data. Am simtit o scanteie de cand te-am vazut prima data in camera noastra. Si am urât asta, pentru ca, la naiba, imi incalcam propriile mele reguli daca te iubeam. Mi-ai dăramat zidurile si tot odata si scutirile. Stiam ca aveam sa devin slab si nu imi placea ideea asta asa ca am incercat sa te indepartez dar tu te apropriai si mai mult de mine. Am încercat sa te ranesc, dar ma omora acest gand, uram in acelasi timp sa te vad ranita. In perioada in care nu ne vorbeam, am simtit un mare gol in inima mea, in mintea si in tot corpul meu. Parca murisem, ma simteam ca un nenorocit de zombie. Te urmaream peste tot, sa ma asigur ca nu patesti nimic. Tu nu stii, dar in tot acel timp eram umbra ta si ii amenintam pe toti sa stea departe de tine. Te iubesc Melody, am facut toate lucrurile alea pentru a te proteja, dar ne-am facut rau amandurora. Trebuie sa te protejez si de data asta...dar fara a ne rani si stiu ca asta e imposibil.

Am ramas încremenita in urma confesiunilor lui si mi-au trebuit mai multe secunde pentru a asimila tot ce marturisise dar in acelasi timp, si pentru a-mi gasi cuvintele.

- Iubirea cere sacrificii dragule.

Am spus dupa inca alte cateva secunde. Am spus-o din tot sufletul meu. Daca pana acum mai aveam mici îndoieli, acum eram sigura ca vreau sa lupt pentru aceasta iubire si cu prețul vietii mele.

- Vom lupta pentru noi iubitule, nu imi pasa prin ce va trebui sa trecem, nu pot trai fara tine. Mai ales acum...ca stiu ca si tu simti la fel pentru mine si ca totul nu e doar un joc bolnav. Mai bine mor decat sa nu te am langa mine.

- Nu vorbi asa, nu as suporta ideea asta, as muri imediat daca as afla ca ai patit ceva.

Lacrimile mi-au inundat pentru a mia oara ochii. Nu, asta nu e sfarsitul, nici macar pe aproape. Asta e inceputul nostru. Stiu ca vom reusi, suntem puternici si luptam pentru dragostea noastra. Stiu ca Dumnezeu ne va fi alaturi. Stiu ca nu ne-a parasit. Simt asta.

- Timpul schimba nespus de mult parerile oamenilor. Am ajuns sa te iubesc mai mult decat propria-mi viata.

Am zambit.

- Eu as risca totul ca sa capăt ce-mi doresc. A spus cu un accent grav, ce m-a cutremurat pana in oase. Din nou.

Aceasta nu era o afirmatie oarecare, am luat-o ca pe o promisiune, pentru ca era o promisiune. Imi dadea siguranta ca de aici incepe razboiul noatru. Ma bucura faptul ca acorda o sansa totusi, chiar daca nu eram siguri suta la suta ca vom reusi. Si de vom muri, macar am incercat pana in ultimul moment.

Mi-am lipit fruntea de a lui si m-am lasat dezmierdata de micile pupicurile pe care mi le oferea. Era atat de cald si miroasea atat de bine. Nu neaparat a gel de dus sau parfum. Pielea lui era catifelata si avea propriul său miros, divin. Mi-a sarutat de nenumarate ori obrajii, fruntea si nasul dar tot nu ma puteam satura. Nici el de altfel. Nu imi arata ca vrea sa se opreasca prea curand, din contra, parea ca ii face o deosebita placere sesiunea de saturi.

- 1000.

Am zambit atat de fericita si i-am inconjurat trupul cu bratele. Stiam la ce se refere. Imi daduse 1000 de pupicuri. Era un vis, stiu ca aceste momente nu vor dura o vesnicie dar era o dovada vie a iubirii noastre puternice. Din doi dusmani am ajuns prieteni, apoi suflete pereche. Ne-am fost alaturi unul altuia chiar daca au fost momente cand ne-am ranit prin cuvinte crude si aruncate la nervi, uneori ne-am ranit si fizic, am intrat in bucluc din cauza prostiei noastre de multe ori dar cu toate astea, uite-ne aici, imbratisasi, jurandu-ne iubire pentru totdeauna.

Se spune ca nu exista respect dupa jignire, nici incredere dupa tradare dar noi am reusit sa doborâm aceste bariere si sa o luam de la capat ori de cate ori este nevoie. Nu putem pune punct,nu putem nici macar sa dam pagina, nu putem incepe o alta carte, pentru ca noi doi suntem facuti unul pentru altul si vom avea un final fericit.

  
   ********
 

  Incepand de aici, va incepe adevarata actiune, ramaneti cu mine pe parcurs, am nevoie de incurajarile si sustinerea voastra. Nu uitati, votati si comentati ori de cate ori este nevoie. Va multumesc. Puteti sa imi scrieti si in privat, putem forma o legatura puternica scriitor-cititor. Mi-ar place la nebunie. Va pup si va astept parerile.