Psychologist - H.S.

Chapter 1

- Nu te apropia! strigă plângând.
- Vreau să vorbim! Doar să vorbim! merg încet până la marginea blocului.
- Nu mai e nimic de vorbit! plânge.
- Ali, ce-
- Dacă mai scoți un cuvânt, sar!
Inima îmi bate puternic, mă uit la Ali, la blonda drăguță de 17 ani din fața mea, îndurerată de pierderea tatălui ei și îndepărtarea mamei sale. Suntem pe acoperișul unui bloc cu 12 etaje și e pe cale să sară. E iarnă, e zăpadă, pe marginea unde sta Ali e gheață.
- Ok. Sărim amândouă. mă așez lângă ea.
- Nu-mi face asta! mă imploră privindu-mă în ochi. Sophia, te rog! Lasa-mă să plec de aici! Te rog!
Privesc în jos, la mama ei care plânge și o strigă. Frica mea de înălțime nu mai există în acest moment.
- Ali, de ce faci asta acum? o întreb atât de calm. Mă apropi de ea.
- Pentru că... pentru că știu că nu mai am pentru ce să trăiesc!
- De ce? Am mai vorbit despre asta. îi fac semn spre mama ei și Ali se uită la ea.
- Nu însemn nimic pentru ea!
- Dacă ai ști cât te iubește...
- Cred că glumești!
- Chiar dacă nu stă cu tine, ea muncește ca să ai totul. îi spun și se uită în continuare la mama ei.
- Nu e adevărat! Poate că mama ta asta face, dar a mea nu!
- Aș vrea să fie alături de mine... îmi pun mâna pe umărul ei. Ești foarte norocoasă că ai o mamă.
- Tu nu ai?
- Părinții mei au murit când avem 5 ani... și de atunci am fost a nimănui.
- Și ai putut trăi singură?
- Uite-mă! Încercând să conving o fată atât de frumoasă și atât de tânără că viața e frumoasă, indiferent prin ce trecem.
Se uită la mine. Îi zâmbesc și îi întind mâna. Își șterge lacrimile și mi-o prinde. Coborâm de pe bordură. Îmi dau paltonul jos și i-l pun pe umeri.
- Haide! o prind după umeri și coborâm din bloc. Jamie îmi face semn dacă sunt bine și îi răspund că da.
- Îmi pare atât de rău! o îmbrățișează mama sa. Dr. Quinn, mi-ați salvat fiica! Cum pot să vă mulțumesc?!
- Pentru mine contează ca ea să fie bine. Vă las acum. plec de lângă ele și mă oprește Jamie.
- Sigur ești bine?
- Da. mă urc în mașină și știu că Jamie ar veni cu mine, dar trebuie să îi ia declarație lui Ali. Pornesc mașina și ajung acasă.
Derek vine înaintea mea când aude ușa.
- Hei, iubitule! Ți-a fost dor de mine? mă aplec și îl iau în brațe. Toarce și parcă îmi simte teama.
Asta este o zi din viața mea. O zi care a trecut cu bine. Încă o tânără salvată de la sinucidere. Încă o prietenă.

*
- Sophia Quinn? ciocăne un bărbat la ușa cabinetului meu.
- Eu sunt. îi deschid.
- Aveți un colet. îmi întinde o cutie de mărime medie. Semnați! semnez și pleacă.
Îl pun pe birou și când vreau să îl deschid îmi sună telefonul.
- Bună, Dr. Quinn. Dr. Albert Muller la telefon.
- Da, vă rog.
- Te sun să îți spun că te-am recomandat unui pacient. Are nevoie de consilierea unei femei. Și eu nu sunt femeie.
- Dr. Muller, dar puteți avea același abilitați. spun și râdem amândoi.
- Știu, dragă, dar tu ești mai bună decât mine. Nu, dar e timpul să plec de aici și tu ești cea mai bună în treaba asta. Uite, acum mă așteptă pacientul, spune-mi la ce oră să vină la tine.
- Poate veni chiar azi, de la ora 14. Vă dau imediat asistenta pentru programare. Și vă multumesc pentru cuvintele frumoase!
Îi dau linia asistentei de la recepție. E 12:30. E pauza mea. Ies din birou.
- Gracie, eu plec. Vin la 14.
- La revedere, Dr. Quinn. Ne vedem! îmi face cu mâna.
Îmi place să am în clinică fete tinere. Doctorițe și asistente. Cea mai bătrână sunt eu și ele mă fac să mă simt tânără. Ele mă cunosc perfect, la fel și eu pe ele.
Plec cu mașina la restaurantul unde mănânc mereu cu Jamie. Ajung, intru, mă așez la masă și îl aștept. Au trecut 10 minute, îl sun.
- Sophi, a intervenit ceva și chiar nu mai pot ajunge la prânz.
- Înțeleg. Ne vedem la cină?
- Cu siguranța!
Închid și fac semn unui tânăr ospătar, care mă cunoaște.
- Tot așa? mă întreabă zâmbind.
- Tot așa! îi răspund râzând. Mereu mănânc salată cu pui grill și fresh de căpșuni și banane. 
- Se poate? îmi face un bărbat semn spre locul gol din fața mea. Mă uit la el și zâmbesc întrebător. Sunteți singura care are un loc liber și chiar nu mai am timp să caut alt restaurant. explică, gesticulănd.
- Da, sigur! Luați loc! îi răspund. Se așează și face semn tânărului Andreas.
- O salată cu pui grill și un Cola fără zahăr. spune și Andreas se uită la mine întrebător. Ridic din umeri și el zâmbește.
- Imediat! spune și pleacă.
- Și... cu ce vă ocupați? îl întreb.
- Sunt director la o mică firmă, ceva neînsemnat. mă privește.
- Oh, bun!
- Și dumneavoastră? mă întreabă.
- Medic psiholog. spun fără niciun chef.
- Ah! Și cum este asta?
- Ce anume?
- Să îi ascultați pe oameni. Să le cunoașteți probleme.
- E liniștitor. De obicei, nu vorbesc despre ceea ce fac. Nu îmi stă în fire.
- A, scuzați-mă atunci! Nu am vrut să-
- E în regulă, nu aveți motiv să vă cereți scuze. Mă uit la el și el la mine. Râdem amândoi. Andreas ne aduce mâncarea.
- Salată cu pui grill? mă întreabă, ridicându-și o sprânceană.
- Am comandat înaintea dumneavoastră. îi spun și râdem iar amândoi. Sophia Quinn, apropo. mă prezint și întind mâna spre el. Mă privește în ochi.
- Harold Styles. îmi prinde mâna.
Și masa mea se transformă intr-un prânz plin de râsete. Mă uit la ceas. E 13:30.
- Îmi cer mii de scuze că vă abandonez, dar trebuie să ajung la serviciu. mă scuz.
- Stați liniștită. Mi-a părut bine! se ridică și întinde mâna.
- Asemenea! îi prind mâna și plec. Ajung la ușă și mă întorc cu fața la masa unde am stat. El stă tot în picioare și îmi face cu mâna. Îi fac și eu și plec. Ajung la clinică.
- Cum a fost prânzul, Dr. Quinn? mă întreabă Gracie.
- Delicios! răspund zâmbindu-i.
- Aveți profilul pacientului pe birou!
- Mersi, dragă!
Intru în cabinetul meu și mă duc la toaletă. Îmi dau buzele cu gloss și aud un ciocănit. Mă uit la ceas, e 14:05. Două ore de consiliere încep acum.
Merg până la ușă, aranjându-mi fusta roșie. Deschid.
- Bună ziua, am întârziat 5 minute, îmi cer- ridică privirea spre mine și rămânem amândoi fără nicio expresie. Ochii lui îi privesc fix pe ai mei.
- Domnul Styles? îl întreb.
- Doamnă Quinn? mă întreabă.