Psychologist - H.S.

Chapter 13

Din perspectiva lui Harry
Totul s-a terminat pentru mine. Pentru a doua oară am pierdut ceea ce iubeam. Pentru a doua oară am făcut-o să plece.
- Harry! îi aud vocea lui Gigi. Intră în bucătărie și mă găsește așa. Sunt plin de sânge din cauza cioburilor pe care am călcat. Dumnezeule! Harry, ce ai făcut?! 
- Am pierdut-o! spun încet.
- Harry...
- Am pierdut-o! urlu și mă prăbușesc pe gresie. Gigi se așează lângă mine și mă îmbrățișează. Am pierdut-o pe Soph... plâng fără să mă pot controla.
- Gata... ai greșit față de ea.
- Știu, Gigi, știu! Vreau să dau timpul înapoi și să nu mă mai întâlnesc niciodată cu Emily! continui să plâng.
- Degaba plângi acum. Ridică-te și du-te după ea!
- Nu știu unde e...
- Știu eu unde e. Dar îmi promiți că nu îi spui de unde știi. Fac asta pentru că știu că așa e mai bine pentru voi.
- Unde e?
- În România...
- Nu se poate duce acolo...
- Tu ai trimis-o, Harry!
Mă ridic, îmi șterg lacrimile, îmi schimb cămașa și plec. Rănile din tălpile mele sunt adânci și mă ustură. Nu simt nimic. O vreau înapoi. Gigi îmi face cu mâna. 
Ajung repede la aeroport și îmi cumpăr bilet pentru București. Mă urc în avion și decolez. E 08:30.
Din perspectiva Sophiei
Până că și aerul îmi aduce aminte de suferințele prin care am trecut. Iau un taxi și mă cazez la Rin Grand Hotel. Nu mă duc la casa părinților mei. Nu vreau.
- Bună seara! Aveți nevoie de ceva? mă întreabă un tânăr recepționer când mă întorc în holul principal.
- Am nevoie să dau un telefon în America. E ok?
- Sigur. Aici! îmi arată telefonul. Îi mulțumesc și plec.
- Da! răspunde Gigi.
- Sophia sunt...
- Ai ajuns? Ești bine? Ce faci?
- Sunt bine. Mă simt puțin cam rău după tot ce s-a întâmplat... Știu că nu ar trebui, dar Harry ce face? îmi mușc buza de jos când o întreb.
- E rănit...
- De ce? îmi simt inima și mai grea.
- A călcat pe niște cioburi și are răni destul de mari în tălpi.
- Ai grijă de el! Te rog, nu-l lasa singur, Gigi...
- După ce ți-a făcut, tu mai ai puterea să îți faci griji pentru el?
- Asta mi-a mai rămas... Nu pot să gândesc limpede. Nu mă regăsesc deloc aici... E seara aici. Nu pot să dorm, sunt pe lângă viață.
- La ce hotel stai?
- Rin Grand Hotel. De ce?
- Să văd condițiile în care stai.
- Gigi, te sun mai târziu... Mă duc să îmi fac un duș.
- Ai grijă de tine...
Închid și plec în camera mea. Intru în baie.
Din perspectiva lui Harry
Este târziu deja. E 3:00 noaptea. Iau un taxi și plec direct spre hotelul în care este Sophia.
- Bună seara!
- Salut! Vreau să știu și eu în ce cameră este cazată Sophia Quinn.
- Îmi cer scuze, dar nu vă pot spune asta.
- Sunt soțul ei. Vreau să îi fac o surpriză, chiar nu poți să fii puțin maleabil?
- În acest caz, etajul 8, camera 14.
- Mersi! îi spun și plec spre lift. Acum simt durerea din tălpi.
Ciocăn la ușă. Bineînțeles că doarme. Vreau să bat iar, dar ușa se deschide.
- Iubito! respir ușurat.
- Harry? Ce faci tu aici? își freacă ochii cu palmele.
- Am venit să te iau acasă.
- Intră. îmi spune și eu mă așez imediat pe pat.
Îmi desfac pantofii, îmi dau cămașă și sacoul jos și mă întind în pat. Simt cum îmi ard picioarele.
- Harry! spune când îmi vede tălpile.
- Nu te îngrijora. îi spun, dar ea pleacă fuga după trusa medicală.
Îmi curăță ușor rănile. Nu spune mimic.
- Mâine ne întoarcem acasă. îi spun.
- Asta e casa mea.
- Sophia...
- M-ai mințit! M-ai înșelat, Harry!
- Știu... nu exist fără tine. Nu am cum.
- Va trebui să exiști. Sunt foarte obosită. În seara asta rămân aici, dar mâine o să plec. se întinde și stinge lumina.
- Îmi cer iertare! Sunt un prost! Am fost un laș! Nu există femeie mai bună decât tine, Soph! Nu există un suflet mai curat decât al tău! spun încet.
- Dacă a făcut așa ceva... cu un brărbat aflat într-o relație... te rog să nu mă compari cu ea.
- Nimeni nu se poate compara cu tine... le ești superioară.
- Nu, nu sunt... Sunt o orfană care a trebuit să ia viața așa cum este. Acum, te rog. Nu am dormit de două zile. îmi spune și eu tac.
Trece o jumătate de oră și o aud cum respiră greu. Îi iau mâna moale și o sărut, apoi o așez pe obrazul meu.
Din perspectiva Sophiei
Știe că dorm, dar sufletul îmi plânge și creierul meu refuză să adoarmă. Îl simt cum îmi sărută mâna și o așează peste obrazul lui. Nu o iau. Îl las.
Îl aud cum respiră greu. A adormit. Ochii lui sunt între deschiși, exact cum doarme el.
- Nu pot să nu te iubesc... spun în șoaptă, plimbându-mi mâna pe obrazul lui. De ce a trebuit să distrugi tot ce credeam că avem...
Mă ridic și ies pe balcon. Bucureștiul e plin de lume. E noapte, însă lumea nu doarme. Intru în cameră, îmi tine whisky într-un pahar, iau o țigară din pachetul nedesfăcut și o aprind. Nu fumez decât foarte rar. Mușchii mei se relaxează cu fiecare fum tras în plămâni. Obișnuita mică amețeală care mă cuprinde după ce fumez. Închid ochii și îmi las capul pe canapeaua de pe balcon. E o canapea confortabilă. Sting țigara și închid ochii iar.
*
Simt razele soarelui pe pielea mea. Tresar când mă trezesc pe balcon. Am o pătură pe mine. Harry e cu spatele la mine și fumează o țigară din pachetul meu.
- Nu știam că fumezi așa ceva! Sunt foarte tari. spune când mă vede trează.
Nu spun nimic, mă ridic și intru în baie. Ochii mei sunt umflați de plâns, cearcănele au devenit proeminente, buzele îmi sunt umflate de la whisky. Oftez puternic. Mă machiez repede. Vreau să plec de aici.
- Iubito! mă strigă după ce ies din baie. Îl ignor. Stă pe balcon cu ușa deschisă și se uită spre cer. Îi văd tălpile bandajate. Ochii mi se umplu de lacrimi și pășesc încet spre el. Ar trebui să plec, să plec fără să îl bag în seamă, dar nu pot.
- Te dor? îl întreb rece.
- Nu.
- Bine.
Vreau să mă întorc, dar îmi prinde încheietura mâinii și mă trage în poala lui.
- Mai stai puțin. își îngroapă fața în pieptul meu și mă îmbrățișează. Simt cum îmi dă energia lui. Te iubesc! spune, ridicându-și privirea spre mine. Îi întâlnesc ochii verzi. Inima mi se face din ce în ce mai mică de ciudă și durere.
- De ce trebuie să fii atât de egocentrist?
- Știu că sunt! Sunt un egoist! Învăță-mă să nu mai fiu...
- Harry... nu pot schimba nimic. Te iubesc pentru ce ești. Sau ce erai. Nu te mai cunosc.
- Ba da! Mă cunoști mai bine decât mă cunosc eu! Vino cu mine... să plecăm azi pentru nunta lui Zayn și a lui Gigi. Te întorci după. Dar vino cu mine acum.
- Gigi înțelege.
- Știu că nu merit... Sophia, este ultima data când îți cer ceva. spune. Buzele lui se mișcă repede și ochii lui mă imploră să spun da. Îl privesc în ochi. Îmi zâmbește și îi apar gropițele în obraji. Îi sărut obrazul și el mă strânge în brațe mai tare.
- Vin pentru că vreau să îi văd pe Gigi și Zayn. Dar după mă voi întoarce aici.
- Mulțumesc! spune și îmi sărută buzele. Îl las în pace.
Mâ ridic și simt cum amețesc. Îmi privesc mâinile. Nu le văd. Nu văd nimic.
- Soph!
- Harry! Nu văd!
- Sophia!
- Harry, nu pot să văd nimic! cad pe gresie și îmi duc mâinile la ochi. Simt cum îmi curg firicele de apă rece pe spate.
- Respiră... îl aud pe Harry.
Imaginea începe să revină. Îmi văd mâinile. Îl văd pe Harry. Se aude ușa deschizându-se. Doi medici intră grăbiți în cameră. I-a sunat Harry.
- Aduceți-o în pat! spune unul dintre bărbați și Harry mă mută în pat.
Simt un ac în vene. Analize.
- E posibil să aveți o mare lipsă de calciu. De aceea amețeala, imaginea neagră și vomatul.
- Trebuie să ia calciu?
- Doamnule, asta cu siguranță. Analizele vor fi gata în două ore. Vă aștept la Spitalul Militari.
- Ok.
Medicii au plecat. Mi-am revenit.
*Din perspectiva lui Harry*
Așteptăm de 10 minute să vină doctorul ăla.
- Sophia Quinn? o strigă și intrăm în cabinet.
- Domnul? o întreabă, uitându-se la mine.
- Sunt soțul ei.
- Bun. Doamnă Quinn, când ați avut ultima menstruație?
- Luna aceasta, a venit regulat, cum a trebuit. De ce?
- S-ar putea să fiți însărcinată!
- Poftim?
Se uită la mine și eu la ea. Respir din ce în ce mai repede. Îi simt mâna cum o strânge pe a mea. Inima îmi este mică.
- Este sigur? îl întreb.
- Trebuie să mai facem niște teste. Nu mă pot pronunța, însă este posibil.
Îi dă o hârtie și ieșim.
Sophia se uită speriată la mine.
- Iubito...
- Nu! merge repede spre mașină.
- Sophia!
- Eu nu sunt însărcinată!
- Dar e o șansă să fii!
- Nu sunt!
- De ce te împotrivești?
- Pentru că nu vreau să am un copil acum când nu știu dacă mai pot fi cu tine! De aia, Harry! spune și plânge.
Ochii îmi sunt plini de lacrimi. Nu mă mai vrea.