Psychologist - H.S.

Chapter 12

*
Din perspectiva lui Harry
- Vii odată? o strig din hol.
- Harry! Ți-am spus de atâtea ori să nu mă grăbești!
- Sophia, măcar o dată să fii punctuală!
- Eu sunt punctuală! Tu nu ești! Harry, petrecerea e la 21:30 și tu vrei să plecăm la 18:30?!
- Ca să ajung!
- Harry, încetează! Ești foarte enervant...
- Sophia, eu plec acum. Te aștept acolo.
- Ok. îmi răspunde și plec.
E petrecerea burlacilor a lui Zayn și nu vreau să ajung ultimul. Poate să vină și singură.
Din perspectiva Sophiei
Atâta grabă! M-am săturat de comentariile lui dezgustătoare. De ce să ajung cu trei ore înainte ca să stau degeaba? Numai el înțelege asta...
Mă încalț, îmi iau geanta și plec. Nu putem merge și noi ca un cuplu ce suntem sau poate că nu mai suntem... În fine. Mașina lui e parcată în fața casei lui Zayn.
- Unde ai fost? apare Gigi speriată.
- Hei! Bună și ție!
- Soph, ce s-a întâmplat iar cu tine și Harry?
- Nu-ți face griji, ca de obicei, nu ne ascultăm.
- Sophia! Ești psiholog, ce naiba?
- Gigi, este petrecerea ta, chiar vrei să vorbim despre mine și Harry?
- Da, dacă nu vă reveniți, chiar vreau să vorbim despre asta!
- Ok.
- Au trecut doi ani... chiar nu vă mai iubiți?
- Poftim? Chiar așa se vede?
- Ăm! Logic!
- Hai să mergem! o prind de braț, dar ea mă prinde de mână.
- Faceți ceva! E pentru binele amândurora. Vă despărțiți sau vă reveniți. Simplu.
- De când ești tu consilier de cuplu? Mișcă odată! O să fii o mireasă întârziată!
- E abia 20:15. Mai durează.
O prind de mână și plecăm. Poate are drepatate. Nu știu de ce mai suntem împreună. Nu au mai existat dovezi sincere de iubire de câteva luni bune. Ne mințim.
Intrăm în casă și ochii mi se opresc la Harry care discută cu o tipă, căreia îi ține mâna pe după umeri. Ok. Nimic deranjant. Îi fac semn să vină și el îi spune ceva fetei brunete cu părul scurt. Nici nu îi plac brunetele și detestă părul scurt.
- Harry? îl strig și mă ignoră. Plec. Îi las singuri, nu prea îmi pasă.
Simt un gol atât de mare în stomac. Mă simt de parcă aș vomita. Mă țin de perete și nu îmi mai simt picioarele. Simt cum cad.
Din perspectiva lui Harry
O văd cum se ține de perete.
- Sophia! o strig. Nu mă bagă în seamă. Se uită la mâinile ei. Ce tot face? Sophia! o strig iar. Cade. Soph! fug lângă ea și o prind înainte să se lovească. Sophi... ce naiba?
- Harry! Ce a pățit Sophi?
- A... a căzut... mă bâlbâi.
- Zayn, mașina! țipă Gigi la Zayn și el fuge să aducă o mașină.
- Sophia! îi dau palme peste față. Nu respiră. Gigi, nu respiră!
- Calmează-te, Harry! Se aude Zayn claxonând. Haide! îmi spune Gigi și eu o iau în brațe pe Sophia. Ne urcăm în mașină și plecăm la spital.
- Cât mai e? îl întreb pe Zayn. O țin în brațe. Doamne, iubito... de ce faci așa... ce ai? îi mângâi fruntea. E rece. Hei! Iubito! o smucesc încet. Soph! o trag mai tare. Sophia! o strig tare și tresare. Deschide ochii mari, respiră brusc și sacadat.
- Harry... spune atât de încet.
- Soph... iubito! o strâng în brațe și îi sărut mâinile. Nu respirai... îi spun și ea se uită încruntată.
- Gigi! o strigă și ea își întoarce privirea. Ce s-a întâmplat? Zayn, oprește! țipă și Zayn trage pe dreapta. Se dă jos și vomită.
- Soph...
- Lasă-mă! mă împinge de lângă ea. Se așează pe iarbă. Gigi se duce lângă ea, o întreabă ceva și ea începe să plângă. Mă așez lângă ea.
- Ce se întâmplă cu tine? o întreb și nu îmi răspunde. Haide, mergem la spital. o iau de mână și ea se smucește.
- Sunt bine. Merg mâine.
- Mergem acum! îi spun și o ridic de pe iarbă.
- Nu decizi tu! țipă și se urcă în mașină. Mă urc și eu lângă ea. Zayn, crede-mă că sunt bine. Nu mai insistați!
- Ok... dar mâine promiți ca mergi? o întreabă Zayn și Gigi se uită la ea.
- Vă promit... oftează. 
Zâmbesc fără ca ea să mă vadă. E mai frumoasă ca oricând. Primesc mesaj de la Emilly. Deschid telefonul.
"Iubitule, vii la 02:00?"
"Da" îi răspund.
Mâna ei se odihnește pe piciorul meu și nu cred că își dă seama de asta.
- Vă așteaptă invitații. spune când vedem mașinile celorlalți parcate în fața casei. Ieșim și Liam vine la mine mergând repede.
- Unde e Sophia? mă întreabă nervos.
- Probabil a plecat cu Gigi. îi spun, dar o văd pe Gigi lângă Zayn vorbind cu niște fete.
- Harry, știu că sunteți pe cale să vă despărțiți, dar cred că nu ai trece prea ușor peste asta. Ai grijă! îmi spune Liam și pleacă.
Intru în casă și mă duc în camera lui Gigi.
- Hei! știam că o găsesc aici. Stă cu spatele la mine și își șterge repede obrajii când intru. Ce faci? o întreb.
- Bine...
- De ce plângi?
- Nu plâng.
- Sophia...
- Da, Harry!
- Tu mă mai iubești? o întreb și ea se uită la mine.
- Tu mă mai iubești? mă întreabă, încruntându-se.
- Te iubesc. îi spun imediat și ea dă din cap.
- Hai să terminăm... spune și simt un gol în stomac.
- Asta vrei tu?
- Asta vrem amândoi. Ne mințim și ne stricăm viețile degeaba.
- Soph, dar fără tine nu pot... îi prind mâna stângă și o sărut. Ochii ei sunt plini de lacrimi. Te iubesc prea mult. îmi apropii buzele de ale ei.
Sunt sincer în tot. Nu pot să nu fiu cu ea. O iubesc cu toată ființa mea. Chiar dacă e și Emilly.
Buzele ei sunt între deschise. Oftează lung și își întoarce capul.
- De ce ne-am îndepărtat așa, Harry? E ceva ce vrei să îmi spui? Îmi ascunzi ceva? mă întreabă.
- Nu mă întreba asta. nu o pot minți.
- Am înțeles.
- Vii cu mine jos? o întreb și ea se ridică. Îi prind mâna și ea zâmbește. O îmbrățișez. Își pune capul pe pieptul meu și îi sărut fruntea.
- Ești a mea, iubito. Ești iubita mea și mereu vei fi. îi spun și oftez. Îmi simt ochii grei, plini de lacrimi. Îmi șterge o lacrimă cu degetele ei firave. Îi sărut încheietura mâinii.
- Nu știu ce se întâmplă cu tine... Nu mai ești iubitul meu de multă vreme... Am învățat să avem încredere unul în celălalt și simt că tu nu mai ai.
- Tu mai ai încredere în mine? o întreb plimbându-mi mâna pe obrazul ei.
- Am încredere in tine, mereu am avut.
- Te iubesc. îi spun și ea închide ochii. Mă aplec până la buzele ei și o sărut. Îi simt buzele moi și atât de cunoscute mie. Mâinile ei sunt în părul meu, iar eu o ridic, luând-o în brațe. Picioarele ei îmi înconjoară talia și o trântesc ușor în pat. Ușa este încuiată.
- Harry... vocea ei întrerupe totul.
- Îmi doresc să taci. Să taci pentru că tu ești a mea și fără tine nu exist. îi spun repede și ea mă trage în alt sărut.
- Te iubesc. spune clar și tare. Nu am mai auzit cuvintele astea de la ea de foarte mult timp. Îmi așez capul pe pieptul ei și ea mă privește.
- Ar trebui să mergem. îi spun după ce îmi calmez puțin simțurile.
- Mda... spune și îmi sărută fruntea. Îmi apăs iar buzele peste ale ei și ne ridicăm. Își aranjează părul și își retușează machiajul.
- Ești frumoasă. o sărut.
Coborâm în living, ținându-ne de mână.
Din perspectiva Sophiei
Mâinile noastre sunt împreunate. Gigi zâmbește când ne vede și îi dă un cot lui Zayn. Îmi face cu ochiul și eu mă uit la Harry care râde de atitudinea lor. 
- Bine ați venit! ne spune Zayn.
- Sunteți bine? Soph, ești bine? mă întreabă Gigi, punându-și mâna pe obrazul meu.
- Suntem bine. le răspund zâmbind.
A fost o perioadă atât de urâtă până acum. Harry venea noaptea acasă, dar ziua era plecat tot timpul. Câteodată refuza să doarmă cu mine și se ducea în altă cameră. Lucrurile astea m-au făcut să mă îndepărtez de el. Și acum știu că nu e în apele lui.
Din perspectiva lui Harry
- Harry! mă strigă Zayn când ies pe ușă. E 02:00.
- Da!
- Dacă pleci și mă întreabă de tine, eu o să îi spun...
- Zayn... nu vreau să o rănesc.
- Atunci nu te duce! Las-o pe Emilly. Iubita ta are nevoie de tine acum.
- Nu pot.
- Nu mă interesează că ești fratele meu. Dacă pleci, o să îi spun. îmi spune și eu îi întorc spatele. Ai ales, Styles! strigă și pleacă.
Am ales.
Am ajuns repede la Emilly. Urc scările blocului și ea îmi deschide ușa.
- Bună, iubitule! este îmbrăcată atât de urât. De fapt, e dezbrăcată mai mult. Îmi prinde mâna și mă trântește pe canapea. Se urcă pe mine și începe să mă sărute.
- Stai... îi spun, dar ea e insistentă. Buzele ei sunt mici și străine. Emilly! o îndepărtez de pe mine.
Îmi imaginez numai buzele Sophiei. Văd în ochi numai chipul ei. Simt numai mâna ei în mâna mea. Emilly încă insistă.
- Am zis stop! o dau de pe mine și mă ridic.
- Harry? Ce se întâmplă?
- Asta trebuie să înceteze acum!
- Harry! îi apar lacrimile pe obraji. Nu poți face asta!
- Emily, deja relația asta îmi dăunează. Nu mai pot rezista așa.
- Iubitule, dar mi-ai promis că te desparați de ea.
- Nu am zis niciodată așa ceva!
- Harry! E ea mai bună decât mine? mă întreabă plângând.
- Îmi doresc să nu te mai văd niciodată. îi spun, îmi iau cheile și plec.
- Harry! mă strigă, dar eu plec.
Conduc cât de repede pot. E destul de târziu. Lumea a început să plece de la Zayn.
- Gigi! Unde e Soph?
- A plecat! Ai stricat tot! Ai distrus-o! îmi strigă Gigi.
Nu se poate... Mă urc în mașină și ajung acasă.
- Soph? o strig și ea nu răspunde.
O caut în bucătărie, nu e. În camera noastră, nu e. În baie nu e. Intru în camera din fundul holului, unde dormeam eu când veneam de la Emily.
Stă întinsă pe pat, cu spatele la ușă. Mă apropii și mă așez lângă ea. O iau în brațe. O aud cum respiră încet. E îmbrăcată în pijamaua primită cadou de la mine cu inimioare. E mai frumoasă decât orice altă lenjerie sexy.
- Iubito... șoptesc. Nu vreau aă o trezesc. Știu că a aflat.
- Ai fost la ea? mă întreabă încet.
- Am fost... oftez și recunosc.
- Bine. spune și știu că superioritatea ei nu o lasă să îmi pună întrebări. E cu mult prea sus decât orice altă femeie.
- Îmi pare rău...
- Tu ai făcut asta pentru că ai vrut. Eu nu te-am determinat în niciun fel.
- Nu aștept să mă ierți.
- Nu o să o fac.
- Nu vreau să te pierd. îi sărut umărul.
- M-ai pierdut, dragul meu... se ridică de lângă mine. Ai ales, iubitule. Nu mai putem continua. deschide ușa și pleacă.
- Sophia! mă duc după ea. Se schimbă. Unde pleci? o întreb când iese din camera noastră.
- Am unde să mă duc.
- Stai aici! Pleci mâine, dar stai aici! Te rog! o implor. Ea își ia geanta și cheile.
- Îmi pare rău. Nu pot trece iar prin așa ceva! Nu pot, Harry!
- Nu vreau să te pierd! Te rog, iubito! Fac tot ce pot ca să mă revanșez! Nu pleca! lacrimile îmi curg fără să le pot controla.
- M-ai pierdut... îmi spune și pleacă închizând ușa.
- Sophia! țip și arunc vaza de pe masă în oglinda de pe hol. Sunt mii de cioburi pe podea. Așa e și inima mea.
Din perspectiva Sophiei
Aud ceva spărgându-se și nu mai pot să îmi abțin lacrimile. Mă urc în mașină și încep să plâng. Bușesc de câteva ori volanul cu pumnii și îmi pun mâinile în cap. Pornesc mașina și îmi e rău. Merg cinci minute și opresc pe câmp. Mă dau jos și vomit. De ce a trebuit să fie așa? De ce a trebuit să facă el așa? Îl iubesc și mi-a smuls inima din piept! Îl iubesc! Să mă ia dracu! Îl iubesc! Plâng și nu mai am aer.
Mă calmez încet. Îmi pun mâinile la tâmple și aștept. E 6:30. Soarele a început să răsară. Mă doare sufletul. Soarele e din ce în ce mai puternic și îmi e cald. E prea cald. Mă urc în mașină și plec. Plec la aeroport. Îmi cumpăr bilet spre acasă. De când nu am mai spus acelui loc "acasă". Nu mai pot sta aici. Mă urc în avion și decolez. O să ajung în București fără inimă și fără suflet...