Psychologist - H.S.

Chapter 18

Soarele e pe cer. E dimineață. Harry încă doarme și eu am emoții. Ne vom căsători civil azi și vom fi doar noi doi. Nu avem martori...
Ies pe balcon, este răcoare. Am angajat o firmă care se ocupă cu decorul evenimentelor în aer liber. Ne întâlnim la 10:30. Mă îmbrac și ajung imediat în fața lacului unde va avea loc cununia.
- Bine ați venit! Cum vi se pare până acum? mă întâmpină un tânăr. Pe iarbă este o arcadă plină de flori, sunt flori peste tot, totul în mii de culori.
- Perfect! îi spun și el zâmbește încrezător. Ne vedem mai târziu, trebuie să îmi caut martori. le spun copiilor de 18 ani care se ocupă cu aranjatul. Ei râd, dar nu știu că noi chiar nu avem martori.
Mă urc în mașină și mă duc la primărie pentru a cere un angajat de la Starea Civilă care să ne căsătorească.
- Bună ziua, cu ce vă pot ajuta? mă întâmpină o drăguță în holul primăriei.
- Bună! Am nevoie de cineva de la Starea Civilă.
- Numele dumneavoastră, vă rog!
- Sophia Quinn.
- Imediat! se întoarce și apelează un număr. Etajul 2, biroul 3, vă așteaptă!
- Mersi! îi spun și plec. Mă urc în lift și văd că sunt 20 de birouri la etajul 2, iar biroul 3 este în capătul celălat al holului. Ajung imediat și ciocăn.
- Poftim! aud o voce groasă și intru.
- Bună ziua! salut, dar bărbatul acesta stă cu spatele la mine, ținând un pahar în mână.
- Deci te-ai întors... spune și eu mă încrunt. După atâta timp de suferință, te-ai întors, Sophia. îmi spune și simt că leșin.
- Klaus... spun ridicându-mă.
- Totul a fost groaznic aici. Totul! Am simțit că fără tine înnebunesc. Am lăsat totul în urmă pentru ca tu să scapi de Eduard și acum te-ai întors ca să ce?
- Nu pot-
- Ce nu poți? se întoarce brusc. Părul lui blond este la fel ca în tinerețe, ochii lui albaștri mă privesc arzând.
- Niklaus, cum-
- Cum de am ajuns primarul capitalei? Foarte simplu! După ce ai plecat am simțit că nu mai am nimic, am simțit că sunt mort, mergeam pe drum și lumea mă considera un drogat. Și poate chiar asta eram... tu erai drogul meu și eu nu te mai puteam avea. lacrimile îi curg din ochii lui de cristal. A trebuit să fac ceva ca să nu mor. M-am înscris la Universitate, am învățat foarte mult, am muncit și am ajuns aici. Fără ajutorul nimănui. se oprește și se apropie de mine. Își trece mâna prin părul meu și mi se oprește respirația.
- Klaus, îmi pare rău... îmi pare rău că te-am părăsit fără să spun un cuvânt. Era dreptul tău să știi ce urma să fac.
- Te-am iubit, Sophia... te-am iubit, deși tu mă considerai doar un prieten. Și știi ce? Încă te mai iubesc! Nu pot să te scot din blestemata asta de inimă! Ai fost singura care m-a ajutat, care m-a ascultat... aveam nevoie de tine ca de apă și tu... ai plecat. Ai fugit de probleme fără să te uiți înapoi.
- Am fost nevoită!
- Puteai să îmi spui! Știai că te urmam oriunde! Veneam cu tine până la capătul lumii!
- Te rog, Nik... nu vreau să răscolesc trecutul...
- Dar e și trecutul meu, Soph... se aproapie de mine și îmi sărută fruntea. Îl îmbrățișez și el îmi sărută ambii obraji, apoi îmi șterge lacrimile. Ești bine? mă întreabă fără să își ia buzele de pe fruntea mea.
- Sunt bine...
- Nu te căsători acum... îmi spune și eu mă retrag din brațele lui.
- De unde știi?
- Nimic nu se întâmplă în orașul ăsta fără știrea mea și, din moment ce în unul dintre cele mai importante parcuri se pregătește o cununie imensă, era cam imposibil să nu aflu despre ce e vorba.
- De ce să nu mă căsătoresc, Klaus?
- Pentru ca să nu suferi. îmi spune și eu zâmbesc.
- Te iubesc, Klaus! Orice ar fi între noi și orice s-ar întâmpla, tu ai fost mereu acolo pentru mine cu un sfat sau ca un simplu ascultător.
- Tu mă iubești ca pe un frate, eu te iubesc cum nu e normal să iubești. Dar tu iubești așa pe altcineva...
- Niklaus, noi doi vom fi uniți pe veci. îi spun și sunt întreruptă de telefonul meu.
- Iubito... unde ești?
- Am venit să aranjez cununia noastră. Nu mai durează mult și vin la hotel.
- Ok... îți multumesc pentru cafea. Te iubesc!
- Și eu, iubitule!
- Ce frumos e să fii fericită... îmi spune Nik.
- Dragule... îmi așez mâna pe obrazul lui și el o ia sărutându-o.
- Și eu sunt fericit. îmi spune. Sunt căsătorit de 2 ani cu o fată pe care o iubesc.
- De ce ai omis să îmi spui asta? îl întreb.
- Pentru că nu o iubesc așa cum te iubesc pe tine, Sophia!
- Te rog, nu mai țipa!
- Iartă-mă, te rog...
- Niklaus... ne ajuți? Căsătorește-ne tu! îl rog. Mă privește fix în ochi, își ia mâinile de pe mine, își șterge obrajii și se întoarce cu spatele la mine.
- La ce oră trebuie să fiu acolo?

(Niklaus Mikaelson/ Joseph Morgan- The Originals)