Psychologist - H.S.

Capitolul 28

Totul pare așa cum am visat. Am un soț care mă iubește, serviciul mult visat pentru care am muncit toată viața și numai lume bună în jurul meu. Nu lucrez acum, mi-am depus actele pentru a deschide un nou cabinet de psihiatrie, dar durează ceva timp. Harry este la serviciu pentru că el și-a găsit un loc și este chiar foarte apreciat.

Mă plimb singură prin parc. Este după-amiază și soarele strălucește puternic deasupra noastră. Îmi cumpăr o înghețată și mă așez pe o bancă. Îmi place Milano. Nu am vizitat multe lucruri pentru că am fost ocupați cu firma mea, dar avem tot timpul din lume. Nici nu observ când un bărbat se așază lângă mine. Dintre toate băncuțele libere, fix lângă mine s-a așezat. Îl ignor și privesc parcul plin de copii.

– Ai cumva o brichetă? mă întreabă străinul de lângă mine.

– Nu. îi răspund fără să îl privesc.

– Păcat... îl aud iar vocea și mă uit la el, dar el privește în altă parte.

– Te cunosc?

– Înțeleg de ce te-ai mutat aici. îmi spune și îngheț. Știi că voi veni după tine dacă o să pleci acum.

– Ce cauți aici? îmi dau ochelarii de soare jos. Și-i dă și el. Râde. Edward, răspunde! îi pronunț numele cu grijă.

– Ascultă, nu vreau să te sperii-

– A, nu? Ghici ce! Deja ai făcut-o! mă ridic și plec.

– Nu, Sophi, cinci minute îți cer! îmi prinde mâna.

– Zi odată! mă răstesc și mă așez pe băncuță.

– Vreau să știu dacă ești bine.

– Eram până să apari tu! Din nou!

– Iartă-mă, am ieșit din închisoare acum o săptămână și nu am știut la cine să apelez.

– Maică-ta? Taică-tu? Sora ta? Cred că ai o familie care îți duce lipsa!

– Nu e așa. Toți mă evită, Soph...

– Ce crezi că încerc și eu să fac?

– Vreau să vii acasă... îmi spune prinzâdu-mi mâna.

– Sunt acasă.

– Asta nu e casa ta! Asta e ceva fals! La fel ca iubitul tău!

– Despre asta era vorba. Înțelege că nu este iubitul meu! aproape că țip la el.

– Nu? mă întreabă cu speranță în ochi.

– Este soțul meu. îi răspund. Te-ai calmat?

– Soph... de ce mă joci pe degete?

– Edward, ești un om matur, ai o vârstă, ai fost închis din cauza alegerilor tale proaste și a deciziilor și mai proaste.

– Te vreau înapoi.

– M-ai avut... cu mult timp în urmă. Și s-a terminat tot cu mult timp în urmă. De ce nu mă lași să îmi trăiesc viața?

– Eu... ridică mâna și eu mă feresc. Și-o așază pe spatele meu. Ți-e frică de mine? mă întreabă.

– Nu!

– Ba da! Îți e!

– Și ce? Aproape m-ai omorât, ai uitat?

– Nu vreau să îți fie frică, iubire.

– Ok, gata dialogul. Du-te la un psiholog care nu este Sophia Styles.

– Styles, ă?

– Ăsta e numele soțului meu.

– Știi că te iubesc. Și mă iubești și tu, doar că nu ți-o recunoști.

– O să trebuiască să mă mut din țara asta! îi spun și mă ridic.

– Tot te voi găsi! Inimile menite să fie împreună se găsesc mereu! strigă după mine și îl las acolo. Ajung repede acasă și încui ușa.

– Hei, iubito! iese Harry din bucătărie mâncând un măr.

– E aici... îi spun.

Din perspectiva lui Harry
– E aici. îmi spune. Îi văd mâinile cum tremură.

– Cine?

– Edward. se așază pe canapea.

– Ți-a făcut ceva? Unde e? încep să țip.

– Nu! Nu știu! Am fost să mă plimb, m-am așezat pe o bancă și a apărut el.

– Trebuie să stau de vorbă cu el! iau cheile de pe masă.

– Harry, nu! Te rog! Asta vrea el! Să ne ducem după el. mă prinde de mâini. Promite-mi că nu o să faci nimic. îmi spune.

– Nu vreau să te doboare iar! Vreau să fii bine, să fim bine așa cum suntem. o îmbrățișez.

– Asta e tot ce îmi doresc.

– Dacă îți face ceva?

– Nu sunt copil. Și el e singur. E inofensiv. se uită în față gândindu-se.

– Ok. cedez. Ai dreptate... nu are rost să ne batem capul cu el. Dar dacă face vreun pas împotriva ta, o să găsesc eu pe cineva care să-l acuze. împing un pahar pe masă și cade, spărgându-se în sute de cioburi.

– Te rog! se apropie de mine. Își lipește corpul de al meu și îmi masează tâmplele cu degetele mari.

– Sophia, vreau să fim bine.

– Harry, nu mai fug! Gata! Înfrunt pe oricine vrea să ne doboare! spune furioasă si oricât de serios ar fi trebuit să fiu, tot mă bufnește râsul. De ce râzi? își încrucișează brațele la piept.

– Te iubesc prea mult! o sărut apăsat.

– Lasă-mă că sunt nervoasă!

– Să ai grijă de acum înainte. Îți lași GPS-ul pornit mereu la telefon. Mâine vii cu mine la firmă.

– Harry! Nu sunt copil mic! Pot să am grijă de mine. râde și îi prind talia cu brațele.

– Nu am glumit deloc. O să faci ce îți spun.

– Bine, domnule avocat, am să fac ce îmi spuneți! își apropie buzele de ale mele.

O sărut și o ridic cu fundul pe masa din bucătărie. Cobor cu săruturile pe gâtul ei, oftează relaxată. Îmi deschide ușor cureaua pantalonilor mei. Îi dau tricoul jos și îi sărut sânii rotunzi. O lipesc de mine și urc scările până în camera noastră. O trântesc pe pat și mă așez peste ea. Îi mângâi fesele în timp ce îi sărut gâtul și sânii. Îi dau blugii jos.

Din perspectiva Sophiei
Îl privesc în ochi și știu că sunt în siguranță cu el. Stăm sub plapuma albă, dezbrăcați de orice temere.

– Te iubesc, Harry... spun mai încet. Își pune palma peste obrazul meu, zâmbind.