Psychologist - H.S.

Chapter 20

Zborul a fost lung, ca de obicei.
- Haide, Harry! Ce s-a întâmplat? îl întreb când se oprește în mijlocul aeroportului și își pune mâna în cap.
- Am amețit foarte tare... spune și eu las valizele și fug spre el.
Din perspectiva lui Harry
Îmi țiuie urechile îngrozitor. O văd pe Sophia cum fuge spre mine.
- Iubitule, stai jos! îmi spune și mă așează pe un scaun. Stai aici, îți aduc apă. o văd fugind.
Nu văd nimic. Îmi frec ochii și tot ce e văd e negru, întuneric. Îmi vine să vomit. Ce naiba?! Îmi simt stomacul cum se întoarce. Nu am aer.
- Poftim! îmi pune Sophia sticla de apă la gură, dar o împing.
- Nu pot să respir. îi spun și respir din ce în ce mai repede. O simt cum mă ridică și mă scoate afară. Vedere începe să revină. Disting lucrurile cât de cât. Văd un coș de gunoi și tot ce vreau e să pot să vărs.
Din perspectiva Sophiei
Fuge către coșul de gunoi și vomită. Stau lângă el și îi țin fruntea. Îmi torn apă în palme și îi dau pe față.
- Off, blegule... Ce se întâmplă?
- Nu știu... spune și vomită iar.
- Cum ești acum?
- Hai să mergem acasă. îmi ia sticla de apă. Mă întorc să iau bagajele din aeroport și îi prind mâna. Ajungem repede acasă. Harry s-a băgat la somn și eu stau lângă el. Are febră și transpiră încontinuu.
- Bună ziua! Dr. Luțk la telefon. Cu ce vă pot ajuta?
- Aș dori să fac o programare pentru astăzi.
- La 15:30 e ok?
- E bine, mulțumesc!
Trebuie să îl vadă medicul lui de familie.
- Iubitule... hai să mergem. îl trezesc.
- Unde? se sperie. Îi sărut fruntea și îi mângâi obrajii.
- La medic. îi spun și el oftează.
Din perspectiva lui Harry
Mă ridică în șezut și îmi trage tricoul de pe mine. Am starea asta de amorțeala și somnolență. Îmi dă pantalonii de pijama jos și mă îmbracă repede cu unii de trening, apoi îmi pune un tricou perfect călcat, doar e Sophia. Dacă nu mi-ar fi atât de rău, aș trânti-o direct în pat. Mă ridic și plecăm.
- Bună ziua! ne întâmpină fata de la recepție. Aveți o programare?
- Sophia Styles. spune Soph și eu mă uit la ea. Vreau să îi sărut buzele alea mari.
- Dl doctor vă așteptă! ne spune fata asta și plecăm.
- Harry! mă salută Dr. Luțk. Bună, dragoste!
- Bună ziua!
- Hai, Harry, ia loc! mă întinde pe masa lui și începe să mă controleze. Îmi bagă lumină în ochi și urechi, se uită în gâtul meu și îmi face analize.
- De ce i-a fost rău? îl întreabă Sophia.
- Off... Harry are pojar. spune și mă bufnește răsul.
- Cum să am așa ceva?
- De ce? Pe tine te ocolește?
- Doamne! mă minunez și el mă bate pe spate.
- Carantină 2 săptămâni, pastilele le iei regulat, febră o să depășească cu mult 38 de grade, nu serviciu, nu plimbări, numai acasă, nu te scarpini. Sophia, dacă nu ai avut, ar fi bine să stai departe de el.
- Am avut și eu acum vreo patru ani, deci e ok. spune ea liniștită. Îmi dă pastilele și plecăm.
- Trebuie să suni la serviciu. îmi spune Sophia.
- O să sun.
- Eu nu mai pot să îmi iau liber acum că am toată secția de medici, dar o să ne descurcăm.
- Sunt băiat mare. îi spun și ea dă din cap.
- Da... ești un leșinat. Cum ai reușit să faci pojar?
- Am luat din România.
- Se mai întâmplă. îmi spune și eu o plesnesc peste fund.
*
Am zăcut toată ziua, am dormit toată noaptea. E 11:30 dimineața și ies în sufragerie. Geamurile sunt toate deschise, pe masă am un bilet pe care scrie "Să nu uiți să le iei la 12. :)" și lângă el pastilele. Mă mănâncă gâtul. Îmi ating pielea și simt un nod mic. Fug la oglinda din baie și văd trei bubițe mici și roșii.
Aoleu!

Din perspectiva Sophiei
Toată lumea m-a primit cu zâmbetul pe buze. Este 11:30 și până acum am avut o bătrânică singură care nu suportă singurătatea. E tragic să vezi părinții abandonați de proprii copii. Acum aștept o tânără mămă care a născut de curând și ne se regăsește, dar am o pauză de 5 minute. Îl sun pe Harry.
- Iubito... mi-au apărut bube! plânge.
- Doamne, Harry, plângi?! râd și el se enervează.
- Ai sunat să râzi de mine?
- Ai luat pastilele?
- Da! Și m-am dat și cu crema aia minunată care nu are niciun efect! strigă și înjură.
- Micul meu copil bolnav...
- Vino acasă mai repede, Sophia!
- Fac tot posibilul. îl asigur și începe să țipe din cauză că s-a lovit de masă. Vorbim acasă, te iubesc!
- Of! Și eu! închid și aud un ciocănit.
- Bună ziua! mă salută o fată prea mică pentru a fi mamă.
- Bună, draga mea Cassy! Te rog, ia loc! Este prima ședință așa că vreau să știu ce se întâmplă în viața ta.